Mesajul premierului după furtuna din vest: ”Avem bani, vom ajuta comunităţile”

61897624
Inquam

Premierul Mihai Tudose a declarat, duminică seară, că s-a constituit celulă de criză la nivelul Ministerului de Interne, toată lumea fiind ”în alertă”, atâţ pentru a acorda ajutor persoanelor rănite, cât şi pentru a înlătura efectele furtunilor.

Premierul a aprecizat că valoarea pabubelor va fi însemnată, anunţând că există bani în buget pentru calamităţi, comunităţile afectete urmând a fi ajutate.

Premierul Mihai Tudose a declarat, la Antena 3, că s-a constituit celulă de criză la nivelul Ministerului de Interne şi se concentrează pe acordarea primului ajutor persoanelor rănite şi pe înlăturarea efectelor furtunii din judeţul Timiş.

”În numele meu personal şi al Guvernului transmit sincere condoleanţe familiilor celor decedaţi. Din punct de vedere guvernamental, este celulă de criză la nivelul Ministerului de Interne şi la nivelul Prefecturii Timiş”, a declarat Mihai Tudose, conform news.ro.

Premierul a explicat că sunt şi copii între răniţi, unul dintre acelştia fiind deja operat. Răniţii au ”traumatisme foarte severe”, având în vedere că oamenii au fost loviţi de copaci, crengi, bucăţi de acoperiş sau panouri publicitare.

”Toată lumea este concentrată pe zona umană, de răniţi. Doamna prefect coordonează înlăturarea efectelor din zona materială”, a precizat premierul.

Acesta a explicat că pagubele vor fi însemnate, dar că există bani în buget pentru astfel de situaţii.

”Noi avem în buget bani prevăzuţi pentru calamităţi, vom ajuta comunităţile”, a declarat premierul.

Acesta a mai precizat că s-ar putea lua în discuţie un sistem de transmitere a alertelor meteorologice prin intermediul companiilor de telefonie mobilă.

”Terebuie să vedem ce presupune tehnic un astfel de sistem şi operatorii să transmită avertizări”, a mai spus premierul.

Acesta a afirmat că ”toată lumea este în alertă” şi se încearcă găsirea tuturor persoanelor care au nevoie de ajutor.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
61910148
Oameni în stare de șoc după furtuna din vestul țării: ”Doamne, Dumnezeule ce se întâmplă?”

O furtună cumplită a provocat haos în Timiş şi moartea a șase oameni. Peste 20 de persoane, inclusiv doi copii, sunt rănite, izbite de crengi sau panouri. A fost dezastru în toată zona, lovită de un cod portocaliu de vijelii.

61910118
Furtună violentă în vestul țării, 8 oameni au murit și 67 au fost răniți. Vântul a depășit 100 de km/h

O furtună violentă în vestul țării, care nu a durat mai mult de jumătate de oră, a lăsat în urmă un bilanţ dezastruos: 8 persoane au murit şi 67 au fost rănite.

61910113
Microbuz cu pasageri, răsturnat pe DN 7, în Sibiu, după ce a acroşat un biciclist

Un microbuz în care se aflau trei persoane s-a răsturnat, duminică, pe Drumul Naţional 7, în judeţul Sibiu, după ce a acroşat un biciclist ce a traversat neregulamentar.

Recomandări
Gettyimages plenul parlamentului european
Bugetul UE pentru următorii șapte ani se dezbate în Parlamentul European. Câți bani ar putea primi România de la Bruxelles

Câți bani va mai primi România de la Bruxelles după 2028? Miercuri (7 octombrie), Parlamentul European dezbate bugetul Uniunii pentru următorii șapte ani. 

Fotojet 8
Cristela și Călin Georgescu au ajuns, din nou, la DIICOT pentru percheziții informatice

Călin Georescu și soția sa Cristela au revenit miercuri dimineață la DIICOT. Aceștia trebuie să asiste la perchezițiile informatice asupra telefoanelor și mediilor stocare, ridicate de anchetatori în timpul perchezițiilor făcute în vila din Mogoșoaia.

Vlcsnap 2026 10 07 07h58m33s610
Românii care au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare lecție de navigație din lume. Au participat peste 600 de oameni

Românii pasionați de călătoriile pe mare au reușit o performanță care a intrat în Cartea Recordurilor.