Mesajul Patriarhului Daniel, în momentul în care prezența era 11,67%: ”Să nu fie prea târziu”

61990926
Pro TV

Patriarhul Daniel a reamintit credincioşilor, în cuvântul de la finalul Liturghiei oficiată duminică în Catedrala Patriarhală, importanţa exprimării votului la referendumul pentru familie, relatează News.ro

„Cei care nu aţi fost până acum la vot vă rugăm să mergeţi ca să nu fie prea târziu”, le-a transmis Patriarhul credincioșilor, citat de News.ro.

Patriarhul a reamintit că a votat sâmbătă şi i-a îndemnat pe credinicioşi să-şi exercite acest drept.

Mesajul a fost transmis după ce prezența la vot până duminică, ora 13:00, arăta 11,67%.

„Vă îndemnăm să mergeţi la vot şi să aveţi această onoare, să arătaţi libertatea şi dreptul acesta, să primiţi binecuvântarea lui Dumnezeu pentru toată lucrarea cea bună. Să trăiţi întru mulţi ani”, a adăugat el.

Sâmbătă, în prima zi a referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie, prezenţa la urne a fost de 5,72% , iar duminică la ora 13:00, era de 11,67%.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
61990265
Coaliția pentru Familie acuză un boicot la referendum și acuză organizarea
Coaliția pentru Familie susține, într-un comunicat, că a fost pus la cale un boicot al referendumului și dă vina pe PSD pentru felul în care a fost organizat procesul
61991191
Referendumul pentru familie. În Bacău au fost descoperite urne de vot nesigilate corect
Un număr de 16 sesizări privind nereguli la vot au fost făcute până la această oră în legătură cu desfăşurarea referendumului pentru redefinirea familiei în Constituţie, potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI). 
61988159
Referendumul pentru familiei. Carmen Dan: „Am votat în spiritul religiei”
Referendumul pentru familie 2018. Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a votat duminică la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituție.