Ministrul Sănătății a fost în control pe litoral. „Sunt zone unde regulile nu se respectă”

×
Publicitate

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat sâmbătă că a identificat nereguli în staţiunile de pe litoral, atrăgând atenţia că activităţile nu sunt adecvate la situaţia epidemică şi că actualul sezon estival nu este unul obişnuit.

"De pe 15 mai, odată cu ieşirea din starea de urgenţă, noi am monitorizat evoluţia şi am şi redeschis anumite activităţi economice, în contextul măsurilor de relaxare. Aceste măsuri de relaxare au beneficiat de ordine comune ale ministrului Sănătăţii şi ministrului de resort şi de norme de aplicare şi desfăşurare a acestei activităţi. În măsura în care se respectă aceste reguli, putem vedea o activitatea normală. După cum am putut vedea, pe litoral sunt anumite zone unde regulile nu se respectă. Administratorii plajelor, cu şezlonguri sau plajă de nisip, ar trebui să respecte aceste norme şi atunci vom putea vedea şi o activitate normală desfăşurată în context pandemic. Nu suntem într-un sezon estival obişnuit, nu suntem într-un sezon estival care să ne poată permite să avem aceleaşi activităţi pe care le aveam şi anul trecut", a spus Tătaru, potrivit Agerpres.

Întrebat dacă ar fi dispus să vină la plajă cu familia pe litoralul românesc, ministrul Sănătăţii a răspuns că ar face acest lucru doar în contextul respectării întregului set de norme de protecţie de către operatorii economici şi turişti.

"Dacă ar respecta nişte reguli, aş face, pe litoralul românesc, acolo unde aş găsi aceste locuri. Dacă nu aş găsi aceste locuri şi nu s-ar respecta, nu aş face. Când am luat aceste măsuri de relaxare, le-am luat cu anumite norme, inclusiv la plajele deschise, inclusiv la plajele private. Au fost nişte norme care trebuiau doar aplicate. Agenţii economici s-ar părea că nu au recurs la respectarea acestor reguli şi atunci vedem ce se întâmplă pe litoral. Totuşi, recurg la aceleaşi recomandări: haideţi să păstrăm acea distanţare fizică, haideţi să păstrăm acea - am văzut astăzi dimineaţă în Constanţa - acel port al măştii în locurile aglomerate, în locurile închise! Sunt momente când poate unii dintre noi uităm. Haideţi să ne reamintim şi să purtăm această mască!", a apreciat ministrul Sănătăţii.

Întrebat de ce nu s-a dispus închiderea accesului public la zonele de odihnă sau agrement unde nu sunt respectate normele de securitate sanitară, ministrul Nelu Tătaru a indicat alte ministere şi instituţii subordonate de control care au obligaţii în acest sens.

"Ministerul Sănătăţii este cel care face aceste recomandări, Ministerul Sănătăţii este cel care face anumite verificări, nu este cel care ia măsurile, este cel care le impune. La nivelul Ministerului de Interne, după cum ştiţi şi legea spune foarte clar - Poliţia, Jandarmeria, Poliţia Locală, DSU, pompierii. Noi nu facem decât să creăm acele reguli, acele norme ca o activitate economică, cum este şi cea dezvoltată pe litoral, să se poată desfăşura. Suntem într-un context pandemic şi cred că noi toţi ar trebui să respectăm şi să avem acel spirit civic, nu neapărat dacă nu vrem pentru noi, dar pentru cei din jurul nostru, pentru cei de acasă la care cei din jurul nostru se vor duce", a subliniat Nelu Tătaru.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62136272
Ludovic Orban: Am oprit creşterea numărului de cazuri de COVID-19

Premierul Ludovic Orban a afirmat sâmbătă, la Arad, că pe lângă faptul că nu ne mai aflăm pe un plafon al infectărilor, creşterea cazurilor de Covid-19 a fost oprită.

62138292
Nelu Tătaru, noi precizări despre declaraţia pe propria răspundere necesară elevilor. „E un lucru elementar”

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat sâmbătă, că părinţii trebuie să completeze în declaraţia pe propria răspundere atunci când copilul merge la şcoală dacă acesta a avut simptome în ultimele zile.

62143672
A plecat din spital după ce a aflat că are coronavirus. „Se vorbea dinainte de a se face testul”

Un bărbat de 60 de ani din Turda a plecat din spital după ce a fost diagnosticat cu Covid-19. A fost nevoie de intervenția polițiștilor, ca pacientul să fie readus în unitatea spitalicească. Acum, el este anchetat pentru zădărnicirea combaterii bolilor.

Recomandări
Calin georgescu tribunal inquam photos george calin 9
Motivarea arestării lui Călin Georgescu. Judecătorii vorbesc despre un grad de pericol social crescut și fuga din țară

Curtea de Apel București explică, în motivarea deciziei prin care Călin Georgescu a fost arestat preventiv, consultată de ȘtirileProTV, că măsura a fost considerată necesară și proporțională cu gravitatea faptelor și cu pericolul pentru ordinea publică.

Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, mesaj la trei ani de la atacul Hamas: „Pacea în Gaza nu poate fi construită decât pe baza dezarmării complete”

Preşedintele Nicuşor Dan transmite, miercuri, că acum trei ani, teroriştii din Hamas au ucis aproximativ 1.200 de persoane şi au luat 251 de ostatici şi astăzi aduce un omagiu victimelor şi este alături de familiile lor şi de poporul israelian. 

143dac7d 0aca 4739 954a ff2db365887a
Christa Pike a supraviețuit injecției letale și este conștientă. Medicii spun că recuperarea ei este fără precedent

Christa Pike, condamnată la moarte în SUA, este „conștientă și vorbește” după ce a supraviețuit unei tentative de execuție eșuate săptămâna trecută, potrivit avocaților săi.