„Este prima zi din restul vieții mele, ok?” Cioacă a ieșit zâmbitor din închisoare. Mama Elodiei critică eliberarea acestuia

×
Publicitate

Cristian Cioacă, fostul polițist condamnat pentru uciderea soției sale, avocata Elodia Ghinescu, a ieșit din închisoare cu 5 ani mai devreme decât prevedea pedeapsa inițială.

Tribunalul Argeș a hotărât să-l elibereze condiționat după 10 ani și 8 luni, petrecuți după gratii. La poarta pușcăriei, Cioacă a anunțat în limba engleză că ”este prima zi din restul vieții lui”.

În ultimele luni, fostul polițist a cerut insistent să fie pus în libertate, dar magistrații l-au refuzat. Până marți, când Tribunalul Argeș a încuviințat eliberarea condiționată a fostului polițist. Cristian Cioacă a ieșit, zâmbitor, purtând pe cap o șapcă pe care scria "POLICE".

„Today is the first day of the rest of my life, ok?”, a spus acesta.

Când încă era închis, Cristian Cioacă a transmis, prin avocata lui, că intenționează să își reia viața și să scrie măcar o carte.

cristian cioaca

„O să scrii o carte, cum ziceai la instanță ?
Nu știu câte cărți o să scriu, habar nu am !
Vei pleca din țară ?
Nu știu! Nu știu ce o să fac.”

La ieșirea de la penitenciar fostul polițist a fost așteptat de soțul surorii lui, cea care a avut grijă de fiul lui Cristian Cioacă și al Elodiei. Băiatul are acum 18 ani.

„Doar cumnatul dvs a venit să vă întâmpine astăzi.
Da, pentru că încerc să-mi feresc restul familiei de dumneavoastră, da?”

Mama Elodiei spune că eliberarea fostului ginere este o mare nedreptate.

Emilia Ghinescu mama Elodiei: „Nu trebuia instanța să îi dea drumul, deoarece a săvârșit o fapte deosebit de gravă. Nu se poate. El trebuia să își ispășească, mai ales că are să ne dea două miliarde jumate daune mie și fiului meu și băiatului. Nici nu vreau să îl văd, nici nu vreau să văd în viața mea această creatură urâtă, murdară și cu un caracter atât de spurcat.”

Și avocata familiei Ghinescu spune că Cioacă nu merita să fie eliberat condiționat.

Crina Radu, avocată: „Instanța nu a avut în vedere gravitatea faptelor comise. Deci i-a luat viața Elodiei, copilul a fost privat de prezența mamei de la o vârstă foarte fragedă de doi ani și șapte luni. Cristian Ciocă nu a recunoscut niciodată săvârșirea faptelor comise. Să nu uităm că a avut numeroase permisii, a beneficiat de vizite, vizite intime, a beneficiat de pachete. Cristian Ciocă a devenit un model negativ la momentul la care a săvârșit acea faptă, pentru că ulterior au fost și alte persoane care i-au urmat tiparul.”

Când a ieșit pe poarta penitenciarului, fostul polițist și-a pus bagajele în mașină și, înainte de a pleca, a cerut să fie lăsat în pace.

Cristian Cioacă: „Vă mulțumesc și lăsați-mă, vă rog, să-mi văd de viață, da ?! La revedere!”

Avocata Elodia Ghinescu a dispărut fără urmă în anul 2007 din apartamentul din Brașov în care locuia împreună cu soțul ei, Cristian Cioacă, polițist la acea vreme. Bărbatul a devenit principalul suspect în cazzul de crimă care a ținut România cu sufletul la gură. După un proces de 7 ani, Cristian Cioacă a fost condamnat la 15 ani și 8 luni de închisoare pentru lovituri cauzatoare de moarte. Elodia Ghinescu a rămas dispărută fără urmă, până în ziua de astăzi.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
FOTO S-a aflat cauza morții soției lui Wladimir Klitschko
Citește și...
Accident cu opt victime în Galați. Cine a fost de vină

Opt persoane, printre care patru copii, au ajuns la spital în urma unui accident rutier produs pe un drum județean din Galați.  

Miracolul din Sibiu: un copil de 2 ani a scăpat fără nicio zgârietură după ce a căzut de la etajul 4. Cum a fost posibil

O tragedie a fost evitată la Sibiu. Un copil de 2 ani a supraviețuit miraculos, după ce a căzut de la etajul patru al unui bloc.  

Cristian Tudor Popescu, despre șoferul drogat: O ”progenitură cretinoidă”. ”Adevărații făptuitori” sunt ”părinții ucigașului”

Într-un mesaj postat pe Facebook, care se numește ”crimă cu premeditare”, gazetarul Cristian Tudor Popescu comentează revoltat cazul șoferului de 19 ani care a ucis 2 oameni într-un accident rutier, după ce a consumat droguri. 

Recomandări
Dunărea a atins cel mai scăzut nivel din istorie. În locul apei de 2 metri adâncime, sunt plante de 2 metri înălțime

Din cauza secetei, Dunărea a atins un nou minim istoric, iar situația actuală depășește cel mai grav scenariu înregistrat în ultimii 40 de ani. 

Ce spun experții despre măsurile propuse de ministrul Educației după dezastrul PISA. ”Bă, mă leși?!”. Ce trebuie făcut

După rezultatele slabe înregistrate de elevii români la testele internaționale PISA, ministrul Educației vine cu primele măsuri. 

Cum ajung urșii să trăiască tot mai aproape de casele din România. Puii, crescuți tot mai des lângă oameni

Cercetătorii spun că ursoaicele învață de mici să își crească puii lângă sate și orașe.