CSM: Dezbaterea publică a pensiilor magistraților pune în pericol sistemul. „Ar conduce la un real blocaj”

62394428
Shutterstock

CSM a transmis, marţi, că orice modificare a legislaţiei privind drepturile magistraţilor se poate face numai cu respectarea standardelor constituţionale şi în urma unui dialog "autentic şi onest" cu reprezentanţii sistemului judiciar.

Reacţia CSM vine după ce reprezentanţii coaliţiei de guvernare au anunţat depunerea în Parlament a unui proiect de lege care prevede pensionarea magistraţilor la vârsta de 65 de ani.

Consiliul Superior al Magistraturii precizează, într-un comunicat transmis AGERPRES, că nu a fost consultat în niciun fel cu privire la un astfel de demers şi nu are cunoştinţă de conţinutul acestui proiect.

"Luând în considerare rolul constituţional de garant al independenţei justiţiei care revine Consiliului Superior al Magistraturii, dar şi principiul cooperării loiale care trebuie să guverneze relaţiile dintre autorităţile publice, Consiliul atrage atenţia că orice modificare a legislaţiei privind drepturile magistraţilor se poate face numai cu respectarea standardelor constituţionale în materie şi, în orice caz, în urma unui dialog autentic şi onest cu reprezentanţii sistemului judiciar", se arată în comunicat.

Totodată, CSM spune că nu poate fi ignorat faptul că reglementarea privind statutul judecătorilor şi procurorilor a fost amendată de dată recentă, în anul 2023 fiind adoptată Legea 282/2023 prin care s-a stabilit soluţia normativă potrivită sub aspectul pensiilor magistraţilor, cu asigurarea garanţiilor adecvate din perspectiva acestei componente financiare a independenţei justiţiei, situaţie care a avut efectul stabilizator în privinţa resurselor umane din sistemul judiciar.

"Orice reluare a dezbaterilor publice referitoare la pensia de serviciu readuce în actualitate riscul revenirii la situaţia extrem de dificilă cu care sistemul judiciar s-a confruntat în anii anteriori pe fondul aceloraşi incertitudini ale magistraţilor în privinţa statutului lor, fapt care ar conduce la un un real blocaj la nivelul instituţiilor autorităţii judecătoreşti. În acelaşi timp, lipsa de transparenţă care însoţeşte demersul normativ preconizat este, la rândul său, de natură să accentueze incertitudinile magistraţilor şi riscurile pe care acestea le pot genera din perspectiva stabilităţii resursei umane", subliniază Consiliul Superior al Magistraturii.

Candidatul coaliţiei de guvernare, Crin Antonescu, a anunţat, luni, că magistraţii care vor începe activitatea în magistratură trebuie să iasă la pensie la 65 de ani, precum toţi ceilalţi cetăţenii ai ţării, el precizând că a cerut acest lucru coaliţiei şi s-a acceptat acest principiu.

Antonescu a anunţat că marţi va fi depus la Parlament un proiect de lege semnat de toţi cei patru preşedinţi ai coaliţiei.

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a scris, marţi, pe Facebook, că prouectul de lege a fost depus la Parlament. Proiectul prevede ridicarea vârstei de pensionare a procurorilor şi judecătorilor la 65 de ani.

”Scopul nostru este şi reducerea pensiilor speciale”, Kelemen Hunor, unul dintre liderii coaliţiei.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Până la 10 ani de închisoare pentru angajații MApN și MAI care lucrează ca mercenari. Proiectul de lege, depus în Parlament

După anchetele din MAI și MApN legate de cadrele care au lucrat ca mercenari pentru Horațiu Potra în Congo, la Camera Deputaților a fost depus un proiect care pedepsește cadrele active care prestează astfel de servicii.

Sute de blocuri din București vor rămâne iar fără apă caldă și căldură. Termoenergetica anunță lucrări de reabilitare

În următoarele zile se vor face lucrări de reabilitare pe conductele reţelei termice, în mai multe zone din Capitală, a anunțat compania Municipală Termoenergetica Bucureşti (CMTEB) S.A.

Reacția României la taxele vamale impuse de Trump. Președintele Ilie Bolojan va face un anunț important

Preşedintele interimar Ilie Bolojan iese, marţi, într-o conferinţă de presă, la ora 17.00, pe tema tarifelor comerciale impuse de SUA.

Recomandări
Filmul unei tragedii. Cum a ajuns un general al Armatei Române să-și pună capăt zilelor, după o carieră de succes

După o carieră de succes în Armata Română, un general în rezervă a fost găsit vineri dimineață împușcat în locuința sa de vacanță din Prahova. 

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD Sorin Grindeanu promite că se va întoarce la guvernare

La 129 de zile de când a dat jos Guvernul Bolojan, liderul PSD, Sorin Grindeanu le-a promis, la Neptun, tinerilor din partid, că se va întoarce la guvernare în câteva săptămâni, deși tot el recunoaște că nu are, deocamdată, voturile necesare.

„Statul degeaba”: Comună cu 227 de locuitori și 9 angajați la primărie. Încasează 185.000 de lei și cheltuie 2,2 milioane

Avem 120 de oraşe cu mai puţin de 10 mii de locuitori şi aproape 900 de comune care nu au nici măcar două mii de cetăţeni.