Acordul MAI cu Patriarhia a fost modificat. Slujbele se vor desfășura fără credincioși

×
Publicitate

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a anunţat miercuri seara modificarea acordului încheiat între Biserica Ortodoxă Română şi MAI privind sărbătorile pascale.

Declarațiile ministrului de Interne:

-Am avut o nouă decizie cu Patriarhul Daniel și am ajuns la un nou acord pentru a revizui unele măsuri.

Acordul integral este disponibil la finalul articolului.

-Acordul dintre Patriarhie și MAI din data de 14 aprilie 2020 se modifică după cum urmează:

-Slujbele religioase se vor oficia cu respectarea îndrumărilor BOR și prevederile ordonanțelor militare privind reuniunile publice, fără participarea credincioșilor în incinta, în curtea sau în apropierea lăcașurilor de cult;

-Pâinea sfințită va fi distribuită la domiciliul credincioșilor de către personalul clerical și voluntari, vineri, 17 aprilie și sâmbătă, 18 aprilie, între 8-17:00 și în prima zi de Paști, între 6-12:00, la solicitarea credincioșilor;

-Lumina va fi distribuită sâmbătă, începând cu ora 20:00, de către personalul clerical și voluntari;

-Credincioșii vor primi Paștile și Sfânta Lumină din pragul casei, fără a ieși în stradă;

-În spitalele fără preot și în centrele sociale și de carantină Lumina va fi distribuită de cadre ale MAI.

Klaus Iohannis a criticat acordul MAI-BOR

 

Pe un ton cât de poate de ferm, șeful statului a cerut miercuri guvernului României să renunțe la acordul încheiat cu Patriarhia Română, pentru noaptea de Înviere.

Șeful statului a fost luat prin surprindere de măsurile anunțate de ministrul de interne. Încă de dimineață a convocat la Cotroceni o întâlnire cu o parte dintre membrii cabinetului și, înainte de a intra la discuții cu aceștia, le-a trasat public sarcinile.

Klaus Iohannis, președintele României: „Voi solicita prim-ministrului Orban și ministrului de Interne să revină asupra acordului și să găsească o formulă care respectă principiul „stați acasă”. Vă spun același lucru ca OMS și specialiștii, stați acasă, altfel, după Sărbători, vom avea înmormântări”.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Primăria care oferă măști și mănuși de protecție gratuit. Ce spun oamenii

Instituțiile publice care încă mai lucrează cu publicul și-au luat cât mai multe măsuri de protecție.

Sute de cutii cu materiale de protecție au ajuns în Oradea, din China. Cât au costat

Sute de cutii cu materiale medicale de protecție au sosit miercuri după-amiază pe aeroportul din Oradea.

Impact devastator în București. O mașină a fost proiectată într-un stâlp, 5 oameni au ajuns la spital

Un grav accident de circulație a avut loc pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei.

Recomandări
Propunere-surpriză pentru Nicușor Dan. Varianta de guvern care ar putea împăca și PSD și PNL

Joi au loc, la Cotroceni, consultări cu partidele pentru desemnarea unui nou premier. Anunțul a fost făcut de administrația prezidențială. Și asta în ciuda faptului că niciun lider politic nu poate pune pe masă majoritatea cerută de Nicușor Dan. 

Primele arestări după violențele din Piața Victoriei. Ce profil au inculpații. Unul nu are domiciliul în România

Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a respins propunerile de arestare preventivă formulate de procurori pe numele a patru dintre cele cinci persoane reţinute după ce au provocat violenţe la protestul fermierilor din Piaţa Victoriei. 

Reacția României la propunerea șefei CE pentru Canada. Ce ar însemna statutul de „membru asociat” al UE

Ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu, afirmă că invitaţia lansată de șefa Comisiei Europene, care propune Canadei statutul de „membru asociat” al UE, face parte dintr-o direcţie de aliniere strategică accelerată.