Impact devastator în București. O mașină a fost proiectată într-un stâlp, 5 oameni au ajuns la spital

×
Publicitate

Un grav accident de circulație a avut loc pe o stradă din Sectorul 5 al Capitalei.

Patru persoane, printre care şi un copil de trei ani, au fost transportate la spital.

Una dintre ele era inconştientă, a fost intubată şi se află în stare foarte gravă.

Se pare că şoferul uneia dintre mașini nu ar fi acordat prioritate, la ieşirea de pe o stradă secundară, şi a lovit cealălt autoturism.

Unul dintre şoferi nu ar fi cedat trecerea, când a virat la dreapta de pe o alee secundară, pe o stradă principală din cartierul Rahova. În urma loviturii, cei doi şoferi au rămas încarceraţi, şi a fost nevoie de intervenţia pompierilor. Unul dintre ei a fost transportat în stare foarte gravă la Spitalul Bagdasar Arseni. Şi celelalte persoane aflate în maşini, printre care un copil de 3 ani, au ajuns la spital.

Martor: "Am vrut să dau primul ajutor, n-am avut, că deja era salvare, poliţie când am ieşit eu. Din ce am văzut eu, în maşina cea mai afectată erau trei persoane şi din cealaltă deja plecase salvarea cu o persoană. Se mai întâmpla mici accidente din cauza neatenţiei, vitezei, dar ca acest accident n-am văzut până acum niciodată. "

Impactul a fost atât de puternic, încât unul dintre cele două autoturisme a fost proiectat în stâlpul de pe marginea trotuarului. De asemenea, bucăţi din cele două maşini au ajuns în curţile oamenilor care locuiesc în zonă".

Cei care locuiesc în vecinătate s-au ales cu o sperietură în miez de noapte, dar au fost lovite şi câteva maşini parcate pe stradă.

Păgubit: "A fost afectată şi una din maşinile mele, cele două dube. Să-mi spună domnii poliţişti ce e de făcut, eu am asigurare".

Poliţiştii urmează să stabilească cum s-a întâmplat accidentul şi cine este vinovatul.

Articol recomandat de sport.ro
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Gigi Becali și-a dat afară instant antrenorul după ce a văzut imaginile!
Citește și...
62114087
Rafila, despre acordul MAI - BOR: Măsurile propuse sunt greu de gestionat şi imprevizibile
Medicul Alexandru Rafila spune că măsurile administrative anunţate în urma acordului încheiat între MAI şi Patriarhie,  i se par greu de gestionat şi imprevizibile.
62120526
Mitropolitul Moldovei: Cum un curier poate livra cele necesare unei familii, la fel şi un preot poate oferi lumină de Paște
Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, ÎPS Teofan cere autorităţilor să permită preoţilor să ofere credincioşilor lumină de Paşte, explicând că aşa cum un curier livrează alimente la domiciliu şi un preot sau voluntar pot oferi pâine sfinţită sau lumină.
62120512
Guvernul va despăgubi toți fermierii afectați de secetă. "Situația este dezastruoasă"
Toţi fermierii afectaţi de secetă vor fi despăgubiţi. Este promisiunea ministrului Agriculturii, după ce agricultorii au avertizat ca niciodată nu au mai avut terenurile atât de distruse de uscăciune ca în acest an.