Marcel Vela: Sunt hotărât și îmi asum reorganizarea MAI, chiar dacă deranjează

62103921
Agerpres

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, se declară hotărât să îşi asume reorganizarea ministerului, chiar dacă, spune el, va presupune unele măsuri care deranjează.

În aceste zile, la nivelul MAI se analizează şi se dezbat măsuri de eficientizare sau de reorganizare a activităţii din toate structurile militare sau civile, relatează Agerpres.

„Aşa cum am anunţat public, căutăm cele mai bune soluţii pentru ca managementul din minister să fie guvernat de principiile eficienţei şi profesionalismului, astfel încât să le putem oferi cetăţenilor un serviciu public performant, aşa cum îl merită, iar încrederea în MAI să crească în următoarea perioadă de evaluare. Desigur, vom lua aceste decizii în urma consultării cu toţi factorii implicaţi, cu sindicatele reprezentative, cu comandanţii şi conducătorii tuturor structurilor, cât şi cu specialiştii din minister, cu toţi cei care cunosc problemele arzătoare ale sistemului şi căile prin care le putem rezolva'', a scris Vela marţi pe Facebook.

El consideră că se impune folosirea cât mai eficientă a resurselor umane aflate la dispoziţie, apropierea faţă de cetăţeni şi administrarea bugetului într-un mod transparent şi util misiunii MAI.

Ministrul a arătat că a cerut fiecărui inspectorat să realizeze o analiză a activităţii şi să vină cu propuneri, astfel încât să fie pe masa discuţiilor ''cele mai bune soluţii pentru a trece la un nou nivel de eficientizare şi modernizare a MAI''.

„Sunt hotărât şi îmi asum această reorganizare, chiar dacă va presupune unele măsuri care deranjează, precum schimbări la nivelul modului în care sunt structurate unele unităţi sau reducerea unor posturi de conducere, cu salarii foarte mari, dar care pentru minister se vor traduce prin economii financiare importante pentru alte cheltuieli, cum ar fi dotarea angajaţilor din operativ ori achiziţionarea şi modernizarea unor dotări. Este foarte important ca angajaţii ministerului să înţeleagă că această reorganizare nu înseamnă disponibilizări, nu înseamnă că unii dintre colegii lor vor pleca acasă, cu atât mai mult cu cât ne confruntăm cu un important deficit de personal în aproape toate structurile operative. Acest lucru impune ca, în viitorul apropiat, să aducem în sistem mai mulţi oameni şi să organizăm o activitate cât mai eficientă pentru a combate reţelele de crimă organizată, pentru a ne proteja graniţele, a interveni rapid în situaţii de urgenţă sau a apăra ordinea, liniştea, viaţa şi integritatea românilor'', a precizat el.

Marcel Vela îşi doreşte ca la finalul acestui proces, care poate fi şi etapizat, să se poată vorbi despre un Minister al Afacerilor Interne eficient, ''în care fiecare profesionist să fie la locul potrivit, un minister de elită, aflat în slujba românilor şi aproape de fiecare compatriot''.

Articol recomandat de sport.ro
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Jutta Leerdam a luat o decizie radicală: ”Îmi urmez instinctele”
Citește și...
Un hoţ din Suceava a găsit un bilet câștigător la pariuri într-un portofel furat. Ce a urmat

Un tânăr de 18 ani din județul Suceava a furat un portofel cu o sumă importantă de bani, şi un bilet câştigător la pariuri sportive.

Au crescut prețurile la aproape toate alimentele. Cartofii și tigările, în topul scumpirilor

Cartofii şi ţigările s-au scumpit cel mai mult în decembrie comparativ cu aceeaşi lună a anului anterior, preţurile crescând cu 23,61%, respectiv cu 8,27%, iar serviciile de apă, canal şi salubritate cu 6,51%.

Primarul din Târgu Mureș vrea ca statul să aleagă persoanele care pot face copii

Primarul din Târgu Mureș, Dorin Florea, propune ca statul să decidă cine poate face copii și susține că viitorii părinți ar trebui să îndeplinească patru condiții importante. În caz contrar, statul ar trebui să le ia copiii, propune edilul.

Recomandări
Consultări decisive la Palatul Cotroceni. PSD și AUR cer la guvernare, PNL nu emite pretenții. USR e deschis

Preşedintele Nicuşor Dan a invitat joi la Palatul Cotroceni preşedinţii şi reprezentanţii partidelor şi formaţiunilor politice din Parlament pentru consultări privind desemnarea candidatului la funcţia de prim-ministru.

UE i-a răspuns lui Donald Trump după amenințările cu tarife: Parteneriatul cu Canada „nu este îndreptat împotriva nimănui”

Comisia Europeană i-a răspuns joi lui Donald Trump, după ce președintele SUA a amenințat UE cu tarife vamale din cauza apropierii de Canada, informează EFE.

Ilie Bolojan, după discuțiile de la Cotroceni: „Principala provocare este păstrarea controlului asupra finanțelor publice”

Președintele PNL, premierul interimar Ilie Bolojan, a declarat joi, după consultările cu Nicușor Dan, că România are nevoie de un guvern cu un premier credibil, miniștri competenți și un program adaptat realităților economice.