Maia Sandu a primit premiul „Timişoara pentru Valori Europene”. „Un vot de încredere în capacitatea Republicii Moldova”

62398879
AFP

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a primit sâmbătă Premiul „Timişoara pentru valori europene", înfiinţat în acest an pentru a onora personalităţi recunoscute pe plan internaţional care promovează sau apără valorile europene.

„Primesc acest premiu ca pe un vot de încredere în capacitatea Republicii Moldova şi a cetăţenilor săi de a duce până la capăt lupta pentru libertate; o luptă dreaptă, legitimă şi necesară pentru viitorul nostru şi al întregului continent. Ce vedem aici, la Timişoara, ce vedem în oraşele europene vrem şi pentru Republica Moldova. (...) Nivelul de trai pe care îl văd în oraşul dumneavoastră, libertatea de gândire şi exprimare, valorile europene să ajungă de neînvins şi aici, şi în Moldova", a afirmat Maia Sandu, la ceremonia de decernare a premiului, potrivit Agerpres.

Şefa statului moldovean a detaliat, în cuvântul său, că extinderea Uniunii Europene către Est a reprezentat o reparaţie istorică la scară largă.

„Această reparaţie nu va fi niciodată completă dacă state precum Republica Moldova sau Ucraina vor rămâne în afara spaţiului comunitar. Locul oamenilor care aleg libertatea este alături de statele şi popoarele lumii libere, nu în vreo zonă gri, sub umbra ameninţărilor permanente la adresa suveranităţii şi independenţei. Ştim cu toţii că în Republica Moldova aceste ameninţări - fie directe, fie prin intermediari trădători, oligarhi dispuşi să-şi vândă concetăţenii fără ruşine - nu vor conteni, ci dimpotrivă, se vor intensifica pe măsură ce noi ne vom rupe de legăturile păguboase ale trecutului. Dar noi nu ne temem şi nu ne vom abate de la drumul nostru. În ultimii ani, am reuşit să scăpăm de dependenţa de gazul rusesc, am reorientat exporturile noastre către noi pieţe de desfacere, construim şi reparăm drumuri şi poduri care ne leagă de Uniunea Europeană. Republica Moldova nu mai este la cheremul Kremlinului, ci îşi decide singură soarta şi păşeşte hotărât pe calea integrării europene", a subliniat preşedinta Republicii Moldova.

Preşedinta Maia Sandu a arătat că acest fapt a fost recunoscut de statele membre ale Uniunii Europene atunci când, în decembrie 2023, au decis că Republica Moldova, alături de Ucraina, merită să deschidă negocierile de aderare pentru ca apartenenţa celor două ţări la comunitatea de valori europene să îşi găsească confirmarea istorică prin aderarea la UE.

Ea a mulţumit pentru sprijinul pe care ţara sa l-a primit din partea României, „un sprijin necondiţionat, frăţesc".

„Când ne-a fost mai greu, am putut să ne bazăm pe ajutor la toate nivelurile; mă refer aici la preşedintele României, la Guvern, la Parlament, la Casa Regală, la societatea civilă, dar şi la autorităţile publice locale, precum gazdele noastre de astăzi, din inima Banatului", a spus Maia Sandu.

Preşedinta Republicii Moldova a adăugat că în anul 2024 vor fi multe procese electorale, dar cel mai mult aceste alegeri vor fi despre valori.

„Sper foarte mult că cetăţenii lumii vor alege bunul simţ, curajul, omenia, cinstea, adevărul şi libertatea. Şi pacea", a punctat oficialul de la Chişinău.

Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, este primul laureat al Premiului "Timişoara pentru valori europene".

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62417137
Care sunt revendicările fermierilor, întocmite de Clubul Fermierilor Români. Se cere „un plan de salvare”

Revendicările fermierilor au fost înaintate sâmbătă Ministerului Agriculturii. Clubul Fermierilor Români au întocmit o listă ci măsuri așteptate de fermierii români pentru a renunța la protestele din ultimele zile cu utilaje grele în apropierea Capitalei.

62417412
A patra zi de protest al transportatorilor şi fermierilor. Coloane de camioane și tractoare la marginea Bucureștiului

Transportatorii şi fermierii se pregătesc să continue protestele spontane declanşate săptămâna aceasta, sâmbătă fiind a patra zi consecutiv în care îşi manifestă nemulţumirile.

62392141
Tânăr găsit spânzurat în arest, în Craiova. El încercase să evadeze din maşina de poliţie

Un bărbat de 28 de ani a fost găsit spânzurat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Dolj, iar poliţiştii au precizat că el încercase să evadeze din maşina de poliţie în timp ce era dus în arest.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Claudiu Manda ar fi cerut pregătiri pentru anticipate

Conducerea PSD s-a reunit astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.