MAI: Peste 42.000 de permise de conducere ridicate în perioada sezonului estival, în creştere cu 20% faţă de anul trecut

62000311
Facebook.com

Peste 42.000 de permise au fost ridicate în perioada sezonului estival, înregistrându-se o creştere cu 20 la sută faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, 6.600 dintre acestea fiind reţinute pentru consumul de alcool.

Georgian Drăgan, purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, a precizat că în timpul sezonului estival s-a înregistrat şi o creştere a persoanelor depistate în timp ce conduceau sub influenţa substanţelor psihoactive.

Georgian Drăgan a declarat vineri, în staţiunea Mamaia, că lucrătorii MAI au intervenit în acest sezon estival la 212.000 de evenimente.

“În perioada sezonului estival, lucrătorii MAI au intervenit la aproximativ 212.000 de evenimente şi au aplicat aproximativ 600.000 de sancţiuni contravenţionale. În această perioadă a sezonului estival aici, pe litoral, au fost detaşaţi 182 de poliţişti şi 132 de cadre din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului prin scăderea timpilor de intervenţie la evenimentele sesizate. În această perioadă, poliţiştii şi jandarmii au asigurat măsurile de ordine la aproximativ 10.000 de manifestaţii publice”, a afirmat purtătorul de cuvânt al MAI.

El a menţionat că, în timpul sezonului, poliţiştii de la Rutieră au constatat 8.500 de infracţiuni şi au aplicat 440.000 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 143.000 au fost aplicate pentru depăşirea vitezei legale.

De asemenea, au fost reţinute 42.000 de permise de conducere şi s-a înregistrat şi o creştere a depistării persoanelor care conduc sub influenţa substanţelor psihoactive.

“S-a constatat o uşoară creştere a depistării persoanele care conduc sub influenţa substanţelor psihoactive şi nu numai, în ceea ce priveşte conducerea sub influenţa alcoolului, la fel s-a constatat o uşoară creştere. În perioada sezonului estival au fost reţinute 42.000 de permise de conducere, cu 20 la sută mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut. Dintre acestea, 6.600 au fost reţinute pentru consumul de alcool şi conducere sub influenţa alcoolului”, a afirmat Georgian Drăgan.

El s-a referit şi la minivacanţa de Sfânta Maria, spunând că în această perioadă 21.000 de lucrători MAI asigură măsurile de ordine şi siguranţă publică.

“Conducerea Ministerului Afacerilor Interne a dispus măsuri suplimentare pentru creşterea gradului de siguranţă a cetăţeanului astfel că aproximativ 21.000 de lucrători MAI se află la datorie în această perioadă pentru asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică normal, pentru a asigura un timp de intervenţie rapid la evenimentele sesizate. În această perioadă, Poliţia Română acţionează în stradă prin poliţiştii rutieri, 1.250 la număr. Aceştia folosesc şi cele 300 de aparate radar pentru depistarea celor care calcă pedala de acceleraţie mai mult decât este cazul. Poliţiştii rutieri beneficiază şi de sprijinul Inspectoratului General de Aviaţie, aeronave ale acestui inspectorat survolează traseele aglomerate, la bordul aeronavelor se află un poliţist rutier care transmite informaţii utile colegilor de la sol”, a mai declarat Georgian Drăgan.

Articol recomandat de sport.ro
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Șoferul român de dubă care a omorât o atletă în Marea Britanie va fi deportat
Citește și...
Acvariul din Constanța, inundat de un turist. Ce a făcut atragă atenția peștilor

Un incident cu totul neobişnuit s-a petrecut joi la Acvariul din Constanța. O adolescentă de 16 ani a fost rănită de un geam care s-a spart, după ce un turist ar fi lovit bazinul ca să atragă atenţia peştilor.

Copii ținuți în tabără într-o mizerie de nedescris. Pături murdare, insecte și veselă ciobită

Cu pături murdare şi saltele pline de insecte. Așa au fost primiți mai mulți copii veniți să petreacă câteva zile la malul mării.

Nava militară românească ce va face o călătorie în jurul lumii. Are 80 de ani

De la evenimentele organizate la malul mării, de Ziua Marinei, nu putea să lipsească Bricul Mircea. În largul mării, celebra navă a primit Ordinul Virtutea Maritimă cu însemn de pace în grad de Comandor.

Recomandări
Bilanțul final al violențelor din Piața Victoriei: 47 de persoane „săltate”, 10 jandarmi răniți și amenzi de 21.500 de lei

Bilanțul final al protestului fermierilor din Piața Victoriei, care a degenerat marți în confruntări violente cu forțele de ordine, arată un tablou sumbru al unei zile marcate de haos în centrul Capitalei.  

Ce variante de guvern propun PSD, PNL, USR și UDMR. Nicușor Dan ar putea desemna joi un nou premier

Deși președintele a anunțat că vrea să aibă consultări și să desemneze un nou prim-ministru săptămâna aceasta, pozițiile partidelor au rămas neschimbate.  

Statul a mutat problema urșilor la primării. Ce trebuie să facă edilii atunci când salbăticiunile intră în localități

Când ursul intră într-o localitate, primarul trebuie să decidă ce face cu el. Campania Știrilor PRO TV - „Țara dintre oameni și urși” - vorbește, marți, despre faptul că statul a mutat problema urșilor în brațele autorităților locale.