Mai este o zi până se dă startul celui mai așteptat eveniment: Untold. Peste 70.000 de persoane vor participa la festival

×
Publicitate

Mai este o singură zi până la începerea celui mai mare festival din țară, Untold, iar organizatorii au fost foarte atenți la fiecare detaliu.

Participanţii sunt aşteptați într-un număr destul de mare anul acesta, iar conducerea a promis că evenimentul va întrece orice aşteptare.

Masca va fi obligatorie pe întreaga durată a festivalului de la Cluj-Napoca, iar cei care nu sunt vaccinați vor putea face un test COVID în mai multe orașe din țară, care va fi valabil două zile.

Luna este laitmotivul ediției de anul acesta. Ea se va afla chiar în mijlocul tuturor, spun organizatorii.

„O lună din foarte mulți licurici, licurici care nu sunt altceva decât o reprezentare metaforică a publicului nostru. Vom introduce și niște personaje cu inspirație din sânzienele noastre”, spune Răzvan Luca, Head of Architecture.

În oraş este deja forfota, iar muncitorii și voluntarii lucrează cot la cot pentru ultimele pregătiri. De asemenea, au fost anunţate şi primele condiții de participare. Persoanele care nu sunt vaccinate au posibilitatea să o facă chiar la față locului, dar și în câteva orașe mari din țară, mai ales că oamenii vor veni din toate colțurile țării.

„Am pregătiți centre de testare autorizate, vor fi în Cluj, Otopeni, București, Timișoara, Arad în total 28 de centre”, a declarat Edy Chereji, director de comunicare.

Printre alte măsuri discutate, se numără și cele legate de transportul în comun. Poliția locală a orașului a anunțat câteva trasee noi, destinate strict celor care vor să meargă la festival.

„Că noutate aș vrea să va informez că a fost deschisă circulația pe linia dedicată transportului în comun de la Pod Napoca pană pe George Barițiu, pentru confortul celor care circula în această perioada în această zona”, a explicat Marcel Bontidean, director Poliția Locală Cluj-Napoca.

Și hotelurile din centrul orașului sunt pregătite pentru artiștii veniți din toată lumea, care vor fi cazați în camere de lux, de cinci stele. Mulți dintre ei au avut câteva cerințe speciale, pe care hotelierii le-au respectat cu sfințenie.

 

„Au fost cereri la ape mai pretențioase, care nu se găsesc la noi în România. Dulciuri, tot la fel, care se găsesc mai greu în România, dar am reușit să respectăm totul. Avem oaspeți care solicită camera departe de lift, pentru că sunt persoane care sunt mai sensibile și nu pot să se odihnească. Chiar și artiștii au solicitat asta, mai ales că lucrează cu decibel toată ziua”, a spus un hotelier.

La ediția de anul acesta sunt așteptați peste 200 de artiști, printre care Martin Garix, David Guetta sau rapperul american Tyga.

Totodată, organizatorii se așteaptă la un număr de peste 70.000 de participanți.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62211706
Un bărbat din Prahova a fost desfigurat de un urs. S-a trezit cu el în față în grădină

Un bărbat, în vârstă de 50 de ani, din județul Prahova a fost desfigurat, marți, după ce a fost atacat de urs. Totul s-a petrecut pe un deal, unde bărbatul avea o grădină. S-a trezit cu ursul în față și nu a reușit să scape de loviturile acestuia.

62196122
Accident grav în Mureș. Două persoane au murit și trei sunt rănite

Două persoane au murit şi alte trei, inclusiv un copil, au suferit răni grave, în urma unei tamponări care s-a produs, miercuri dimineaţa, pe DN 13 E60, în localitatea Văleni.

62209571
Legea consumatorului vulnerabil se aplică în peste 500.000 de gospodării. Va fi un "ajutor esenţial" susține Ludovic Orban

Legea consumatorului vulnerabil va oferi un "ajutor esenţial" pentru mai mult de 500.000 de gospodării, a declarat președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban.

Recomandări
Politia agerpres 14630748
Încă un incident grav într-o școală din România. Un elev a fost înjunghiat un coleg. Minorul agresor, reținut

Un elev de 15 ani ar fi rănit un coleg cu un obiect tăietor-înțepător și ar fi agresat fizic un altul, în urma unui conflict izbucnit într-un liceu din Pitești. Polițiștii au deschis verificări, iar minorul se află în custodia acestora.

Nicusor dan
Concluzia lui Nicușor Dan despre cele peste cinci luni de criză guvernamentală. Ce le-a spus președintele României americanilor

Preşedintele Nicuşor Dan subliniază, într-un nou interviu acordat presei americane, că România poate fi un partener de încredere pentru SUA.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.