Lucian Bode a anunţat regulile pentru ceremoniile dedicate Zilei Naţionale a României

62176136
Agerpres

Ministrul de Interne, Lucian Bode a anunţat, vineri, după şedinţa de Guvern, că participarea la ceremoniile oficiale dedicate Zilei Naţionale a României, pe 1 decembrie, va fi permisă, în zona oficială, doar pentru persoanele vaccinate sau celor care au trecut prin boală.

Şi spectatorii la ceremonii vor trebui să poarte mască de protecţie şi să respecte regulile de protecţie anti-COVID-19. Hotărârea de Guvern cuprinde şi regulile pentru desfăşurarea concertelor, a spectacolelor şi a competiţiilor sportive, unde vor putea participa doar persoane vaccinate sau trecute prin boală, potrivit News.ro.

Lucian Bode a prezentat în briefingul de la Palatul Victoria modificările introduse prin hotărârea Guvernului.

Astfel, se permite organizarea ceremoniilor oficiale dedicate Zilei Naţionale a României, cu participarea în zona oficială, delimitată de de organizatori, a cel mult 400 de persoane, în municipiul Bucureşti, şi cu cel mult 200 de persoane, în municipiile reşedinţă de judeţ.

Trebuie să se asigure cel puţin un metru între participaţi, iar masca de protecţie este obligatorie, la fel ca şi respectarea măsurilor de prevenire a SARS-CoV-2.

Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate împotriva virusului SARS-COV2, sau celor care au trecut prin boală.

De asemenea, se permite accesul tuturor persoanelor la ceremoniile dedicate Zilei Naţionale a României, cu asigurarea distanţei de minimum un metru între participanţi, cu portul măştii de protecţie şi respectarea măsurilor de protecţie.

Se permite, de asemenea, organizarea manifestărilor specifice Zilei Naţionale a României, la sediul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale, cu participarea a celor mult 300 de persoane, iar la sediul instituţiilor locale, cu participarea a cel mult mult 150 de persoane, cu asigurarea a cel puţin 2 metri pătraţi între persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele vaccinate şi cele care au trecut prin boală.

Se permit şi competiţiile sportive, în spaţiile închise sau deschise, în intervalul orar 5.00 şi 21.00, cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spaţiului şi asigurarea unui metru între persoane şi cu mască de protecţie. Şi în acest caz, participarea este permisă doar pentru cei vaccinaţi şi trecuţi prin boală.

Se permite şi organizarea de spectacole, concerte, publice şi private, sau alte evenimente culturale, în intervalul orar 5.00 - 21.00, cu participarea publicului până la 30% din capacitatea spaţiului şi nu mai mult de 1.000 de persoane, cu purtarea măştii de protecţie şi cu asigurarea a minimum un metru între persoane. Participarea este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate sau trecute prin boală.

Se permit cu cursurile de instruire şi cele de formare profesională, workshop-uri şi conferinţe, înclusiv pentru implementarea proiectelor din fonduri europene, în intervalul ora 5.00 -21.00, cu o capacitate de maximum 30% din spaţiu, în interior şi exterior, dar nu mai mult de 150 de persoane, cu purtarea măştii de protecţie, şi asigurarea a minimum 2 metri pătraţi între persoane. Participarea e permisă doar pentru cei vaccinaţi, sau pentru cei aflaţi între a 15-a şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-COV-2.

Articol recomandat de sport.ro
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
OUT de la FCSB! Starul lui Gigi Becali și-a făcut bagajele: „Scapă de presiunea patronului”
Citește și...
Lista localităților cu incidența de cel puțin 3 la mie a fost actualizată. Orașul Vașcău are cea mai mare rată de infectare

Autoritățile au actualizat, vineri, 26 noiembrie, lista localităților cu o rată de infectare mai mare sau egală cu 3 la mia de locuitori.

Surpriza zilei la descinderile Gărzii de Mediu la Sintești. Autocar pregătit pentru dezmembrare, găsit într-o curte

Comisarii Gărzii de Mediu au descins din nou la Sintești, una dintre localitățile cunoscute pentru arderile ilegale de deșeuri care otrăvesc aerul din zona Bucureștiului.

Bistrița-Năsăud: Un tânăr de 20 de ani și-a ucis tatăl, după ce a pus la cale un plan uluitor

Plan diabolic pus la cale de un tânăr de 20 de ani din Bistrița-Năsăud, care și-a ucis tatăl dupa o ceartă aprinsă.

Recomandări
Omar Hayssam, internat în spital. Ce se va întâmpla cu teroristul eliberat după condamnări de 65 de ani de închisoare

Omar Hayssam va fi expulzat din România în termen de 30 de zile, teroristul fiind în prezent internat într-un spital, după ce a fost eliberat din închisoare. Hayssam a cumulat condamnări definitive de 65 de ani de închisoare. 

Criza carburanților se adâncește: motorina atinge recorduri în SUA, iar în Germania trece de 2 euro pe litru

În Orientul Mijlociu, tensiunile rămân ridicate. Arabia Saudită a anunțat aseară că o conductă petrolieră importantă a fost lovită cu drone lansate din Irak.

Vreme instabilă în România până duminică seara. ANM anunță ploi torențiale și vânt puternic. HARTĂ

Meteorologii au emis o informare de intensificări ale vântului, instabilitate atmosferică şi cantităţi însemnate de apă, ce vizează iniţial jumătatea de est a ţării, apoi fenomenele meteo se extind în sud-est şi local în centru şi sud, până duminică.