Lista țărilor din Europa care au intrat din nou în carantină. Restricții dure pe continent

62156265
Shutterstock

Europa se confruntă cu al doilea val de infectări cu coronavirus, astfel că statele au început, rând pe rând, să reintroducă restricții dure. Franța și Belgia au revenit la un "lockdown" naținal, în timp ce alte state au introdus carantina parțială.

 

 

Franța


Franţa a intrat din nou într-un "lockdown" naţional începând de vineri pentru a limita răspândirea noului coronavirus.

Noile măsuri anunțate de președintele Emmanuel Macron, înseamnă că oamenii vor trebui să rămână în locuinţe cu excepţia achiziţionării de bunuri esenţiale, deplasărilor la medic sau orei zilnice de mişcare în aer liber. Oamenii vor avea nevoie de declaraţii pe proprie răspundere pentru a ieşi din locuinţe.

Citește și
Avertisment DNSC: fraude online cu site-uri fake care imită presa și promit câștiguri rapide
Avertisment DNSC: fraude online cu site-uri fake care imită presa și promit câștiguri rapide

Noul "lockdown" va fi valabil cel puţin până la 1 decembrie. Macron a precizat însă că dacă în două săptămâni situaţia sanitară se va îmbunătăţi atunci guvernul va evalua posibilitatea de a redeschide anumite magazine considerate neesenţiale.

Oamenilor li se va permite în continuare să meargă la serviciu dacă angajatorul va considera că este imposibil să lucreze de acasă şi, o diferenţă faţă de precedenta izolare din martie, cele mai multe şcoli vor rămâne deschise.

Barurile, restaurantele şi magazinele neesenţiale vor fi închise în Franţa începând de vineri în cadrul noului "lockdown", a precizat Macron.

Germania

 

Germania a intrat în carantină parţială luni, cu restricţii radicale privind contactele fizice şi închideri de întreprinderi pentru luna noiembrie, cu scopul de a frâna creşterea infecţiilor de coronavirus înaintea începerii sărbătorilor de Crăciun.

Restaurantele, barurile, teatrele, cinematografele, sălile de fitness şi bazinele de înot vor fi închise, iar concertele anulate.

 

La Munchen şi Berlin, unii au profitat de weekend pentru a savura o băutură sau o masă în oraş înaintea intrării în carantină, având în vedere că odată cu noul 'lockdown' se închid restaurantele şi barurile, precum şi cinematografele, teatrele, muzeele şi alte facilităţi culturale şi de agrement.

 

Reuniunile în aer liber sunt de asemenea limitate la membrii a cel puţin două familii, cu maximum de zece persoane, potrivit regulilor decise de guvernul federal şi landurile germane săptămâna trecută.

Fanilor le este interzisă prezenţa la meciurile de fotbal din Bundesliga, sportul amator este suspendat de asemenea, iar sălile de sport, piscinele, saloanele de cosmetică, masaj şi cele de tatuaje sunt închise.

Spre deosebire de prima carantină din acest an, şcolile şi grădiniţele rămân deschise, precum şi majoritatea magazinelor şi a saloanelor de coafură.

 

Italia

 

Noi restricții au fost introduse pe 26 octombrie și vor rămâne în vigoare timp de o lună.

Toate barurile și restaurantele trebuie să închidă până la ora 18:00, dar pot vinde mâncare la pachet și după această oră. Școlile rămân însă deschise, iar oamenii vor putea să meargă în continuare la muncă.

Sălile de sport, piscinele, centrele de wellness și spa s-au închis. La fel și teatrele, cinematografele și sălile de concerte.

În plus, oamenii au fost sfătuiți să evite pe cât posibil transportul în comun şi deplasările în afara comunităţii.

De asemenea, au fost interzise nunțile, botezurile și adunările la înmormântări, iar măștile au devenit obligatorii peste tot.

Noile restricții au dus la ciocniri între poliţişti şi manifestanţi care protestau împotriva restricţiilor impuse pentru a contracara pandemia au zguduit Florenţa noaptea trecută. Potrivit ministrului de interne, aceştia sunt "extremişti violenţi" care încearcă să profite de situaţia generată de pandemia noului coronavirus.

Spania

 

Spania a prelungit starea de urgență sanitară până la data de 9 mai, a anunțat pe 25 octombrie premierul Pedro Sanchez. Măsura este însoţită de interzicerea circulaţiei pe timpul nopţii, pentru a încerca să atenueze răspândirea accelerată a noului coronavirus.


Interdicţia de circulaţie va fi valabilă în principiu între orele 23:00 şi 06:00, dar regiunile pot să o avanseze ori să o devanseze cu o oră şi nu se va aplica în Insulele Canare, zonă mai puţin afectată de epidemie.
Noile măsuri includ închiderea cinematografelor şi teatrelor şi prelungirea închiderii barurilor şi restaurantelor.

Unii spanioli şi-au exprimat îngrijorarea faţă de consecinţele acestei măsuri, într-o ţară care traversează cea mai gravă recesiune după războiul civil din anii ’30.

Belgia

 

Belgia e a doua ţară europeană care impune din nou carantina totală, după Franţa. Magazinele şi alte activităţi neesenţiale, cum ar fi saloanele de înfrumuseţare, se închid.

Supermarketurile pot comercializa doar bunuri esenţiale, iar adunările în public nu pot depăşi 4 persoane.

Interdicţia de a circula noaptea este deja în vigoare. Perioada de carantină a început în noaptea de duminică spre luni şi va dura o lună şi jumătate.

Alexander De Croo, premierul Belgiei: "Am optat pentru o carantină sporită cu un singur scop în minte: să prevenim colapsul serviciilor medicale, pentru că sunt deja sub o presiune uriaşă. Aceste măsuri sunt ultima noastră şansă. Sunt măsuri necesare pentru a face bilanţul să scadă."

De asemenea, s-a impus închiderea timp de şase săptămâni a unor firme precum coaforurile şi magazinele care oferă servicii care nu sunt considerate esenţiale.

Grecia

 

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a anunţat sâmbătă un "lockdown" parţial începând de marţi pentru combaterea celui de-al doilea val de COVID-19, cu restricţii de circulaţie pe timp de noapte şi închiderea o lună a barurilor, restaurantelor şi sălilor de sport în nordul ţării şi regiunea Attica, ce include capitala Atena, cele mai populate zone.

"Nu este o izolare ca în primăvară", a asigurat şeful guvernului într-un mesaj televizat adresat naţiunii.

Şcolile şi magazinele reţelelor de retail în special vor rămâne deschise. Circulaţia va fi însă interzisă după miezul nopţii, până la 5.00 ora locală.

Mitsotakis a subliniat că "trebuie luate măsuri acum" având în vedere creşterea numărului de noi cazuri de coronavirus în ultimele săptămâni şi pentru ca unităţile de terapie intensivă să nu fie copleşite.

Este un plan de o lună pentru "a încerca să nu afectăm" Crăciunul, a spus premierul.

Austria

 

Guvernul austriac a anunţat sâmbătă o nouă izolare parţială, cu impunerea unei interdicţii de circulaţie şi închiderea restaurantelor, hotelurilor, instituţiilor culturale şi sportive.

"O a doua izolare va fi în vigoare de marţi până la sfârşitul lunii noiembrie", a declarat cancelarul conservator Sebastian Kurz într-o conferinţă de presă la Viena.

Va fi interzisă ieşirea din case între orele 20:00 şi 06:00, iar întâlnirile private vor fi limitate la maximum două familii, a spus el, avertizând că viaţa socială va fi afectată "dramatic".

Dincolo de închiderea muzeelor, teatrelor, cinematografelor sau piscinelor, toate evenimentele, cu excepţia înmormântărilor, sunt anulate, inclusiv nunţile, petrecerile de ziua de naştere şi târgurile de Crăciun, o tradiţie care atrage de obicei milioane de vizitatori în fiecare an în ţară, scrie Agerpres, care citează AFP.

Fanilor li se interzice participarea la evenimente sportive de nivel înalt, iar sporturile la nivel de amatori nu pot avea loc decât în exterior şi fără contact fizic.

Spre deosebire de măsurile din primăvară, şcolile şi creşele vor rămâne deschise, la fel şi magazinele şi saloanele de coafură şi frizeriile. În cazul liceelor şi universităţilor, cursurile se vor desfăşura online, în timp ce telemunca este puternic încurajată.

Măsurile trebuie aprobate de parlament duminică şi interdicţia de circulaţie trebuie reaprobată de parlament la fiecare 10 zile

 

 

Portugalia

 

Autorităţile portugheze au decis sâmbătă seară să plaseze mare parte din ţară în carantină, începând cu 4 noiembrie, iar măsura va afecta 70% din populaţie.

Măsura se aplică în cazul localităţilor care au avut mai mult de 240 de cazuri de Covid-19 la 100.000 de locuritori în ultimele 14 zile.

Este vorba despre 121 de localităţi, între care Lisabona şi Porto.

Aceste localităţi însumează 7,1 milioane de locuitori. Ei ar trebui să îşi părăsească locuinţele doar pentru activităţi esenţiale, precum pentru a merge la serviciu, la şcoală, cumpărături, pentru a oferi asistenţă persoanelor vârstnice şi pentru a face sport.

Magazinele şi restaurantele vor rămâne deschise, dar vor trebui să fie închise la ora 22:00, respectiv 22:30.

Telemunca va fi obligatorie, evenimentele şi petrecerile vor fi limitate la cinci persoane, fiind interzise târgurile şi pieţele.

„Luna noiembrie va fi foarte dură”, a spus prim-ministrul António Costa, care a adăugat că va solicita o întrevedere cu preşedintele Marcelo Rebelo de Sousa, pentru a discuta o eventuală stare de urgenţă pentru localităţile cu risc ridicat de transmitere a bolii, potrivit TVE.

Olanda

 

Autoritățile olandeze au impu un "lockdown" parțial, care va dura patru săptămâni.

Toate barurile, restaurantele și cafenelele pot servi doar mâncăruri de luat masa. Vânzarea de alcool în magazine și restaurante este interzisă după ora 20:00, iar după acea oră este interzis și consumul băuturilor alcoolice în locurile publice.

Magazinele din toată țara, cu excepția supermarketurilor, trebuie să închidă până la ora 20:00.

Oamenii sunt sfătuiți să rămână acasă și să lucreze de acasă cât mai mult posibil. Pe stradă nu se pot forma grupuri mai mari de patru persoane.

Evenimente precum concerte în aer liber și târguri sunt interzise.

Măsurile vor rămâne în vigoare cel puțin patru săptămâni.

Măsurile anterioare, cum ar fi purtarea măștilor în transportul public, în magazine și alte locuri interioare, vor continua să se aplice.

Școlile, sălile de sport, piscinele și saunele vor rămâne deschise, iar copiii cu vârsta sub 18 ani pot continua să joace sporturi amatori.

Cehia


Parlamentul din Republica Cehă a prelungit vineri starea de urgență până la data de 20 noiembrie, iar ministrul de Interne Jan Hamacek a avertizat că restricțiile ar putea dura până la Crăciun.

A fost introdusă o interdicţie de circulaţie pe timpul nopţii și s-a decis închiderea şcolilor, restaurantelor şi a majorităţii afacerilor.

Ţara a trecut prin primul val de coronavirus din primăvară relativ nevătămată, dar de atunci se luptă cu o creştere rapidă a ratei de infecţie, din septembrie.

Revenirea la normalitate nu este o chestiune de zile, ci mai degrabă de săptămâni şi luni, dacă ne referim la timpul necesar pentru ca numărul de noi infecţii zilnice să revină la sute, a declarat Jan Hamacek pentru postul ceh de televiziune CT.

Irlanda

 

Irlanda a revenit la cele mai dure restricții pe 22 octombrie. Măsurile antipandemie au fost impuse pentru o perioadă de șase ptămâni, dar vor fi reevaluate după patru.

Oamenii au fost rugați să rămână acasă, iar cei care pot lucra de acasă trebuie să o facă.

Nu sunt permise întâlnirile sociale sau familiale în case sau grădini, dar oamenii se pot întâlni în aer liber entru a face mișcare.

Magazine neesențiale și saloane de coafură au fost închise, iar barurile și restaurantele vor putea oferi doar servicii de tip takeaway.

Nunțile și înmormântările vor fi limitate la 25 și respectiv 10 persoane.

Cu toate acestea, școlile și creșele vor rămâne deschise, iar sportul și construcțiile de elită vor continua.

Articol recomandat de sport.ro
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Cum ar fi început scandalul în care Florin Tănase ar fi vrut să lovească un tricolor cu un scaun! Cum ar fi fost calmat jucătorul de la FCSB
Citește și...
Avertisment DNSC: fraude online cu site-uri fake care imită presa și promit câștiguri rapide
Avertisment DNSC: fraude online cu site-uri fake care imită presa și promit câștiguri rapide

Tentative de fraudă care implică pagini de Internet falsificate, ce imită identitatea unor entităţi media cunoscute şi promovează platforme fictive de investiţii, sunt promovate, la acest moment, în mediul online, antenționează DNSC.

Un bărbat din Constanța a incendiat anexa locuinței fostei partenere. Femeia și familia ei au fost în locuință
Un bărbat din Constanța a incendiat anexa locuinței fostei partenere. Femeia și familia ei au fost în locuință

Un bărbat în vârstă de 39 de ani a dat foc unei anexe de la casa fostei partenere din judeţul Constanţa, femeia fiind în locuinţă împreună cu mama şi cu fiica ei. Pentru gestul său, bărbatul a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Se redeschid două mari rafinării din România. Producția de benzină și motorină revine la capacitate maximă
Se redeschid două mari rafinării din România. Producția de benzină și motorină revine la capacitate maximă

Rompetrol Rafinare a anunțat vineri, 27 martie 2026, încheierea cu succes a reviziei tehnologice planificate la rafinăriile Petromidia Năvodari și Vega Ploiești. 

Recomandări
Noi reguli pentru șoferi privind amenzile au intrat în vigoare. Cât timp vor putea achita doar jumătate din sumă
Noi reguli pentru șoferi privind amenzile au intrat în vigoare. Cât timp vor putea achita doar jumătate din sumă

Noi reguli privind amenzile și reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere au intrat în vigoare de vineri, 27 martie 2026.

Apare „RO-Alert” pentru electricitate. Românii vor primi alertă pe telefon când ajung la 80% din consumul estimat în contract
Apare „RO-Alert” pentru electricitate. Românii vor primi alertă pe telefon când ajung la 80% din consumul estimat în contract

Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei lucrează la un mecanism care să alerteze consumatorii când se apropie de plafonul de consum prevăzut în contract.  

Cod galben de ploi torențiale în mare parte din țară. Revin viscolul și ninsorile în zonele de munte. HARTĂ
Cod galben de ploi torențiale în mare parte din țară. Revin viscolul și ninsorile în zonele de munte. HARTĂ

Mai multe atenționări de Cod Galben sunt valabile de vineri până luni, vizând intensificări ale vântului, precipitații însemnate și condiții de iarnă la altitudini mari. Codurile sunt valabile în perioada 27 martie, ora 10:00 – 30 martie, ora 10:00.