Ligia Deca, despre cazul de viol de la „Nicolae Titulescu”: Am solicitat Corpului de Control să verifice. Am aflat din presă

×
Publicitate

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a afirmat, despre cazul de la Şcoala ”Nicolae Titulescu” din Bucureşti, că a solicitat Corpului de Control al ministrului să meargă să facă verificări atât la unitatea de învăţământ, cât şi la Inspectoratul Şcolar.

Ligia Deca a fost întrebată, marţi, despre cazul de la Şcoala ”Nicolae Titulescu”, unde un elev ar fi fost violat de două ori, în toaleta unităţii de învăţământ.

”Trebuie să avem toleranţă zero pentru violenţa în şcoli. Una dintre principalele misiuni ale conducerii şcolii este asigurarea unui climat de siguranţă atât pentru elevi, cât şi pentru cadrele didactice. Imediat ce am fost notificaţi, am discutat cu Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti, care a avut control la faţa locului, ne-a remis un raport în această dimineaţă. Am decis ca începând de astăzi să trimitem Corpul de Control al Ministerului Educaţiei pentru a avea un punct de vedere suplimentar, obiectiv, în aşa fel încât să ne asigurăm că toate procedurile cu privire la prevenirea şi adresarea cazurilor de violenţă în şcoli sunt respectate”, a afirmat ministrul Educaţiei.

Ligia Deca a fost întrebată ce conţine acel raport.

”Acel raport citează din documentele care s-au aflat la dispoziţia echipei, a fost un raport întocmit rapid tocmai pentru a avea un prim răspuns. Există o serie întreagă de constatări care ţin de neinformarea unor entităţi care trebuiau informate despre aceste cazuri, de exemplu Consiliul de Administraţie al şcolii sau comisia care ar trebui să vizeze cazurile de violenţă. De aceea, pentru a avea o imagine cât mai completă şi cât mai profesionist documentată, am solicitat ca Corpul de Control al Ministerului Educaţiei să meargă să facă un control acolo, atât la şcoală, cât şi la inspectorat. Ministerul Educaţiei nu a fost notificat de şcoală sau de inspectorat. Am aflat din presă despre acest caz”, a explicat Ligia Deca.

Ea a mai fost întrebată cine minte în acest caz, Inspectoratul Şcolar care susţine că a primit o sesizare abia luni dimineaţă sau directoarea unităţii de învăţământ care a afirmat că inspectoratul a fost notificat când a avut loc primul caz de abuz.

”Acest lucru va fi cercetat de Corpul de Control al Ministerului Educaţiei. Vrem să vedem nu numai ce s-a întâmplat în şcoală, dar şi ce s-a întâmplat din punctul de vedere al comunicării şcolii cu alte entităţi care trebuie să fie responsabile, fie că este vorba despre şcoală, fie că este vorba despre Poliţie, fie că este vorba de DGASPC sau alte entităţi”, a mai afirmat Ligia Deca.

Deca a precizat că orice sesizare privind un caz de violenţă în şcoală trebuie tratat foarte serios.

”Orice sesizare, că vine din partea unui elev, din partea unui părinte, privind un caz de violenţă în şcoală trebuie tratat foarte serios. Indiferent dacă el se confirmă sau nu, trebuie parcurse toate etapele din procedura pentru prevenirea violenţei în şcoală, procedură care era în vigoare în luna decembrie. (...) Avem o procedură care vizează toate obligaţiile conducerii şcolii. De asemenea, avem Corpul de Control al Ministerului să vedem dacă a fost respectată procedura de către toate părţile implicate. Dacă constatăm că a fost încălcată procedura, cei responsabili vor respecta toate rigorile legii. Trebuie să avem zero toleranţă pentru abateri pentru că siguranţa copiilor în şcoală este primordială”, a mai declarat ministrul Educaţiei.

Presa a relatat că un elev, acum în vârstă de 10 ani, ar fi fost violat de două ori în toaleta şcolii, de colegi, prima faptă având loc în urmă cu doi ani. Conducerea Şcolii Gimnaziale ”Nicolae Titulescu” a susţinut că primul dosar a fost clasat, al doilea fiind în curs de investigare.

Părinţii mai multor elevi au protestat, luni dimineaţă, în faţa unităţii şcolare, nemulţumiţi de atitudinea conducerii şcolii.

Articol recomandat de sport.ro
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Fiica unui fost mare atacant fură inimile americanilor! Tatăl ei a fost coleg cu Miodrag Belodedici
Citește și...
Ce au descoperit mai mulți muncitori din Vâlcea în timp ce săpau un şanţ. 12 persoane au fost evacuate din locuințe

Mai multe persoane din comuna Bujoreni au fost evacuate din gospodăriile lor, marţi, după ce muncitorii care săpau un şanţ în apropiere au descoperit mai multe elemente de muniţie.

Femeia care a fost rănită în explozia de la Secţia Infecţioase a SJU Prahova a decedat

Pacienta care a fost rănită în urma exploziei produse într-un salon al Secţiei Infecţioase a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti a decedat, a anunţat marţi avocatul familiei, Adrian Cuculis.

Doi copii din Dâmboviţa au ajuns la spital după ce un şofer de TIR a produs un accident și a fugit de la locul faptei

Un şofer de TIR care a produs un accident în comuna dâmboviţeană Răzvad, în care au fost răniţi doi copii, a fugit de la locul faptei, fiind prins ulterior pe raza unei localităţi din judeţ, informează, marţi, IPJ Dâmboviţa.

Recomandări
Primul spital construit de la zero în Cluj în ultimii 50 de ani. Realizat prin PNRR, este printre cele mai moderne din Europa

Unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa de Est a fost inaugurat sâmbătă la Cluj-Napoca. 

Ultimul weekend de vară aduce peste 120.000 de turiști la mare. Septembrie vine cu vreme bună și prețuri mai mici

Ultimul weekend de vară aduce peste 120 de mii de turiști pe litoralul românesc, potrivit reprezentanților patronatelor din turism.

Comenzile din China s-au prăbușit după noile taxe. În România, numărul coletelor din afara UE a scăzut chiar și cu 50%

La aproape două luni de la intrarea în vigoare a taxei europene pentru comenzile din afara Uniunii Europene, numărul coletelor venite din China a scăzut chiar și cu 50%.