Liderii ruşi sunt divizaţi în privința declanșării unei mari ofensive de iarnă în Ucraina

62311655
Shutterstock

Liderii ruşi sunt divizaţi în ce priveşte declanşarea unei mari ofensive de iarnă în Ucraina, a afirmat marţi un înalt responsabil american, sub acoperirea anonimatului, transmite AFP.

„Cred că suntem în prezenţa unor puncte de vedere divergente”, a spus responsabilul american, vorbind despre deliberările în curs în interiorul guvernului rus.

„În mod clar, sunt unii care, cred, îndeamnă la continuarea ofensivei în Ucraina. Sunt alţii care au întrebări reale în ce priveşte capacitatea Rusiei de a o face”, a adăugat el.

Declaraţiile sale intervin în contextul în care, potrivit Kremlinului, preşedintele rus Vladimir Putin urmează să fixeze obiectivele armatei pentru 2023, într-o reuniune cu înalţi responsabili militari miercuri.

Statele Unite „îşi vor ajusta şi adapta rapid” obiectivele dacă va fi decisă o astfel de ofensivă, a afirmat responsabilul american.

„Ceea ce facem noi, ceea ce vom continua să facem este să ne asigurăm că ucrainenii au mijloacele de a se apăra eficace în faţa agresiunii ruse”, a adăugat el.

În ce-i priveşte pe ucraineni, aceştia nu arată niciun semn că vor „să încetinească şi cred că ruşii trebuie să ţină cont de aceasta în calculele lor”, a mai spus responsabilul citat.

Rusia a înregistrat în ultimele luni importante eşecuri militare care au obligat-o să se retragă din regiunea Harkov şi din oraşul Herson, potrivit Agerpre.

Vladimir Putin a admis marţi că situaţia este „extrem de dificilă” în cele patru regiuni din sudul şi estul Ucrainei a căror anexare o revendică Moscova, fără însă a le fi cucerit total.

În paralel, Rusia a optat din octombrie pentru bombardamente masive contra infrastructurilor ucrainene, ce cauzează cu regularitate întreruperi în alimentarea cu energie şi apă.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
GALERIE FOTO Cine este românca abordată de Lamine Yamal: „Iubitul meu mi-a zis să-i scriu”
Citește și...
62311654
A murit fiica cea mare a lui Pablo Picasso. A fost muza mai multor lucrări ale pictorului

Maya Ruiz-Picasso, fiica cea mare a maestrului spaniol Pablo Picasso şi subiectul mai multor picturi ale sale, a murit marţi, la vârsta de 87 de ani, a declarat avocatul Richard Malka pentru AFP, citând o declaraţie a familiei.

62310341
Reuniune la Kremlin. Vladimir Putin va stabili miercuri obiectivele armatei ruse în 2023

Preşedintele rus Vladimir Putin va stabili obiectivele armatei sale pentru anul 2023 în cadrul unei întâlniri cu înalţi oficiali militari care va avea loc miercuri, a anunţat marţi Kremlinul, în a noua lună a ofensivei Moscovei în Ucraina, relatează AFP.

62311595
Putin a anunțat că Rusia va antrena piloții belaruși să zboare pe aeronave capabile să lanseze arme nucleare

La exact 300 de zile de la începutul războiului Vladimir Putin admite că situația din cele patru regiuni ucrainene, anexate în septembrie este "extrem de dificilă".

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.