Lanţ uman pentru salvarea unei fete de 16 ani din apele râului Someş. Adolescenta ar fi sărit de pe un pod

62377464

Pompierii din Satu Mare s-au mobilizat, joi după-amiază, pentru salvarea unei adolescente din apele râului Someş, în municipiul Satu Mare, scrie News.ro.

Echipajele de intervenţie de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, alături de poliţişti şi jandarmi, au format un lanţ uman pentru scoaterea fetei din apă. Un martor, care a sunat, de altfel, la 112 pentru a anunţa că fata se află în dificultate, a afirmat că tânăra a sărit de pe pod.

„Detaşamentul de pompieri Satu Mare a intervenit astăzi, în jurul orei 15.30, la salvarea unei persoane de sex feminin cu vârsta de aproximativ 16 ani, care se afla blocată în apele râului Someş, la o distanţă de aproximativ 300 de metri de la podul Golescu. De urgenţă s-a deplasat un echipaj format dintr-un ofiţer, opt subofiţeri cu o autospecială de primă intervenţie şi comandă respectiv cu barca pneumatică. Victima aflată în apropierea malului a fost scoasă din apă, formându-se un lanţ uman între echipajele prezente. La salvarea acesteia au participat pompierii, poliţia, precum şi jandarmii”, informează ISU Satu Mare.

Adolescenta a fost preluată de un echipaj medical de terapie intensivă mobilă şi transportată la Spitalul Judeţean Satu Mare. Fata era conştientă în momentul în care a fost scoasă din apă. 

Primele date arată că tânăra ar fi sărit în apă. Surse au declarat, pentru News.ro, că persoana care a sunat la 112 pentru a cere ajutor a spus că a observat-o cum s-a aruncat de pe pod în apele Someşului.

Articol recomandat de sport.ro
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
El va fi selecționerul României în următorii doi ani: „E văzut ca un salvator. Nu-l mișcă nimeni de acolo”
Citește și...
62377454
O femeie din Dâmboviţa a fost înşelată cu 30.000 de euro de o tânără care se dădea măicuţă şi promitea ajutor în dragoste

Poliţiştii au efectuat o percheziţie într-un caz de înşelăciune, după ce o femeie a dat o sumă mare de bani unei tinere care pretindea că e măicuţă şi îi promitea ajutor în dragoste pentru fiica sa, informează, joi, IPJ Dâmboviţa.

62377104
Ministrul Rafila: E posibil să avem mai multe cazuri de rujeolă. Ne aflăm pe un trend descrescător privind vaccinarea

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi că este posibil să avem mai multe cazuri de rujeolă.

62314445
Alertă cu bombă la Curtea de Apel București, DIICOT și Muzeul de Istorie. Niciuna dintre amenințări nu se confirmă

A fost alertă falsă cu bombă la trei instituții publice din Capitală: Curtea de Apel, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) și Muzeul de Istorie:

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 08 21h07m09s004
Concluzia lui Luca Niculescu după prima zi de negocieri. Anunță că a găsit un punct comun cu liderii PSD, PNL şi UDMR

Premierul desemnat, Luca Niculescu, a transmis joi că va continua dialogul cu partidele, exprimându-şi încrederea că, de această dată, se va ajunge la un rezultat bun pentru România.

Bolojan pnl 2
Ilie Bolojan: „La Mintia, a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală. Urmează finalizarea testelor”

Premierul demis, Ilie Bolojan, a anunțat că joi a avut loc prima aprindere a turbinei pe gaz nr. 1 din noua centrală de la Mintia, o etapă tehnică importantă pentru una dintre cele mai importante investiții energetice ale României din ultimii ani.

Martori georgescu
Cine sunt cei doi martori-cheie audiați în dosarul lui Călin Georgescu. Legătura lor cu afacerea de 1,1 milioane de euro

Procurorii DIICOT au audiat doi martori importanți în dosarul în care Călin Georgescu a fost arestat preventiv pentru acuzația că ar fi înșelat un om de afaceri cu 1.100.000 de euro.