Lamborghini Aventador, scos la licitație de stat cu 300.000 de euro. Cui a aparținut

×
Publicitate

Pasionații de mașini puternice sunt invitați să cumpere un Lamborghini Aventador de 300.000 de euro care va fi scos la licitație de stat.

Bolidul a fost sechestrat, împreună cu alte mașini luxoase și proprietăți, într-un dosar de proxenetism, aflat pe rolul instanței din Galați. Fostul proprietar este la închisoare, unde are de executat aproape 7 ani pentru tentativă de omor.

Tribunalul din Galaţi a admis cererea Agenţiei Naţionale de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate, aşa că maşina luxoasă urmează să fie scoasă la licitaţie on-line, în cel mai scurt timp. Preţul ei oscilează undeva la 300.000 de euro.

Proprietarul maşinii este un tânăr de numai 25 de ani din Galaţi care acum este în închisoare, după ce a lovit un medic, într-un spital particular, şi a înjunghiat un taximetrist. Autoturismul, însă, i-a fost sechestrat într-un alt dosar, aflat încă pe rol, în care este cercetat pentru constituire de grup infracţional organizat, trafic de persoane, trafic de minori şi proxenetism.

Cornel Călinescu, director general A.N.A.B.I: „Este vorba despre un autovehicul Lamborghini Aventador, urmează a fi scos, probabil săptămâna viitoare, pe portalul nostru de licitaţii şi urmează a fi disponibil pentru această procedură. A fost evaluat, preţul va fi dat publicităţii săptămâna viitoare."

În 2019, proprietarul autoturismului a trântit la pământ un medic ginecolog dintr-un spital din Galaţi, unde se prezentase împreună cu iubita pentru o consultaţie.

Înainte de acest incident, bărbatul s-a afişat cu mai multe maşini de lux, ale căror preţuri de catalog se ridică la câteva sute de mii de euro. Experţii cred că, deşi sunt extrem de scumpe, aceste bunuri se vor vinde uşor.

Daniel Cărămidaru, expert auto imobiliar: „Deşi trăim vremuri tulburi, paradoxal, se fac investiţii. Oamenii care au bani investesc acum în imobiliare dar şi în autoturisme cu valoare destul de mare."

În februarie anul trecut, procurorii DIICOT Galaţi au făcut mai multe percheziţii în România şi Spania, şi au decapitat gruparea din care făceau parte proprietarul maşinii de lux şi alţi membri ai familiei lui. Cu aceeaşi ocazie, au fost sechestrate şi alte maşini, dar şi trei case. Toate vor fi evaluate de experţi independenţi şi vor fi valorificate la o licitaţie publică.

Cornel Călinescu, director general A.N.A.B.I: „Acest tip de decizie ne permite nouă, pe durata procesului penal, să fim eficienţi, în sensul valorificării la preţul de piaţă a acestor bunuri, astfel încât, la finalizarea procesului, să putem să venim cu un avantaj fie pentru statul român, fie pentru victimele care sunt în dosarele despre care vorbim."

În acest caz, magistraţii au considerat că maşinile sechestrate de DIICOT şi date în custodie statului au fost cumpărate cu bani obţinuţi în urma unor activităţi infracţionale.
 

Articol recomandat de sport.ro
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
„Umblă cu prostituate, bea de rupe și m-a înșelat și când eram însărcinată“: starul de la Roma, făcut praf de soție
Citește și...
62178839
Măsura de carantinare a lotului de vaccin AstraZeneca ABV2856 a fost anulată
Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că a fost anulată măsura de carantinare a lotului de vaccin AstraZeneca ABV2856. Măsura "de extremă precauţie" fusese luată în 11 martie.
62180137
Individul care și-a scuturat bebelușul până la moarte, condamnat pe viață. Se drogase și urmărise pelicule pentru adulți
Bărbatul care și-a ucis fiica de două luni, scuturând-o puternic, a fost condamnat la închisoare pe viață, iar mama care a asistat impasibilă a primit doi ani de detenție.
62180116
Autostrada Moldovei va avea staţii de încărcare pentru maşini electrice și perdea forestieră
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Cristian Ghinea, a anunţat că Autostrada A7 va avea staţii de încărcare pentru autovehiculele electrice, perdea forestieră, dar nu va avea pistă de biciclete.