Klaus Iohannis, mesaj pentru români de Anul Nou: "Ne aflăm într-un moment de cumpănă"

×
Publicitate

România este o ţară stabilă, democrată, sigură şi proeuropeană, un partener de încredere pentru aliaţii noştri externi, a fost mesajul transmis marţi, cu prilejul Anului Nou, de preşedintele Klaus Iohannis.

"Încheiem un an complicat, cu multe împliniri, dar şi cu provocări, atât pentru fiecare dintre noi, cât şi pentru România. Acum, la finalul lui 2024, mesajul meu, în care cred cu toată convingerea, rămâne acesta: România este o ţară stabilă, democrată, sigură şi proeuropeană, un partener de încredere pentru aliaţii noştri externi", afirmă Klaus Iohannis în mesajul său, potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.

Preşedintele subliniază că, în ultimul an, România a făcut progrese economice semnificative şi şi-a îndeplinit obiective importante, precum aderarea completă la Schengen şi eliminarea vizelor pentru Statele Unite.

"România şi-a continuat parcursul pozitiv şi a redus decalajele în raport cu statele Uniunii Europene. Nivelul de trai şi veniturile au continuat să crească şi în 2024, deşi contextul extern nu a fost deloc simplu. În acelaşi timp însă, pe fondul unor nemulţumiri justificate la nivelul societăţii noastre, ne aflăm într-un moment de cumpănă, un moment al alegerilor esenţiale. Pentru a-l depăşi cu bine, avem nevoie de întărirea solidarităţii şi de recuperarea încrederii în clasa politică. Doar dacă ne păstrăm democraţia şi valorile care ne-au definit ca parte autentică a familiei europene vom trece de această etapă dificilă şi vom continua să accelerăm dezvoltarea şi modernizarea României", precizează Klaus Iohannis.

Iohannis: "2025 va fi un an extrem de important pentru viitorul nostru"

El evidenţiază că "2025 va fi un an extrem de important pentru viitorul nostru şi al generaţiilor următoare".

"Clasa politică trebuie să arate că a învăţat lecţia anului 2024 şi să răspundă cu măsuri concrete şi rapide la nevoile societăţii. Este mai mult ca oricând timpul pentru maturitate şi pentru asumarea responsabilităţii, pentru reforme autentice, nu mimate, şi pentru reconstrucţie bazată pe respectul real, nedisimulat faţă de cetăţenii pe care cei aleşi sunt chemaţi să îi reprezinte", atrage atenţia preşedintele.

Iohannis îi îndeamnă pe români să nu piardă nicio clipă speranţa că România poate fi menţinută pe traseul său pro-occidental.

"Istoria ne-a arătat în repetate rânduri că spiritul naţiunii noastre nu poate fi înfrânt. Cei care vor acum să ne dezbine şi să ne întoarcă spre un trecut întunecat, pe care niciun român nu şi-l mai doreşte, nu vor reuşi. Şi nu vor reuşi pentru că forţa noastră rezidă tocmai în unitatea noastră şi în credinţa comună în libertate şi democraţie. România este însă responsabilitatea fiecăruia dintre noi şi a tuturor împreună. Aşadar, vă îndemn ca în noul an să ne recăpătăm încrederea şi să nu pierdem nicio clipă speranţa că, împreună, putem să menţinem România pe traseul său prooccidental, ghidată de principiile şi valorile fundamentale care ne definesc - dreptate, libertate şi democraţie, pentru care semenii noştri au plătit preţul suprem. Vă urez tuturor să aveţi parte de un An Nou mai bun, plin de bucurii şi împliniri! La mulţi ani!", a transmis preşedintele Klaus Iohannis.

Articol recomandat de sport.ro
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Istvan Kovacs, făcut praf după ultimul meci din Champions League! Ce ar fi spus arbitrul român
Citește și...
Ce se întâmplă la granița României la miezul nopții. Momentul așteptat de toți românii

România va intra în Spațiul Schengen și cu frontierele terestre de la 1 ianuarie. Aderarea deplină va fi marcată, în noaptea dintre ani, printr-o ceremonie româno - ungară, în Punctul de Trecere a Frontierei ocazional Roşiori - Pocsaj.

Peste două tone de petarde și artificii, confiscate din depozitul unei firme din Borș. Metoda prin care au ajuns în România

Peste 2,2 tone de articole pirotehnice, toate interzise la deţinere şi comercializare în România, de către persoane neautorizate, au fost confiscate de poliţiştii de la Serviciul Arme, din Bihor, în urma percheziţionării unor trimiteri poştale.

CES: Ordonanța „trenuleț”: lipsită de transparență, fără estimări clare de impact și cu măsuri injuste - Raport

Guvernul Ciolacu 2 a adoptat ieri, 30 ianuarie, după mai puțin de o zi de când a fost lansat în dezbatere publică, proiectul de ordonanță de urgență „trenuleț” pentru a salva, susține Executivul, situația fiscală a României pe termen scurt.

Recomandări
Legea integrității a fost votată cu amendamentul Fritz. Senatorii au adoptat proiectul de care depind 770 de milioane de euro

Senatorii au adoptat prin vot Legea ANI, cunoscută și drept ”Legea integrității”, care este jalon în PNRR și de care depind aproximativ 770 de milioane de euro pentru România, termenul fiind 31 august. Senatul este cameră decizională.

Noi modificări la legea salarizării. Ce s-a schimbat în ultima variantă - surse

Noua variantă a proiectului legii salarizării bugetarilor aduce mai multe modificări față de forma anterioară, în special în ceea ce privește modul de calcul și control al sporurilor și finanțarea creșterilor salariale din sănătate.

Vești bune. Debitul Dunării este în creștere la intrarea în țară. Ce se întâmplă la Cernavodă

În timp ce România se confruntă cu o secetă prelungită care a afectat grav culturile agricole și rezervele de apă, iar centrala de la Cernavodă a fost oprită, Dunărea dă semne de revenire.