Klaus Iohannis a semnat oficial pensionarea adjunctului șefului SRI, generalul Cristian Bizadea, în vârstă de doar 48 de ani

62453639
Agerpres

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele pentru eliberarea din funcție și trecerea în rezervă a generalului Cristian Bizadea, care ocupa funcția de adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii.  

”Decret privind trecerea în rezervă a domnului general-locotenent – cu trei stele Bizadea Romeo-Cristian din Serviciul Român de Informaţii, la data de 1 iunie 2024;

Decret privind eliberarea din funcţia de adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii a domnului general-locotenent – cu trei stele Bizadea Romeo-Cristian, la data de 1 iunie 2024” - se arată în comunicatul transmis de Administrația Prezidențială.

Potrivit unui document aflat pe site-ul Administrației Prezidențiale, generalul SRI Cristian Bizadea s-a născut în 1976 și are în prezent vârsta de 48 de ani.

Anterior acestei numiri, el a ocupat poziţia de şef al Cabinetului Directorului SRI.

”De la angajarea în Serviciu, în anul 2001, a deținut diferite funcții în Direcția Generală Contraspionaj: locțiitor al șefului Direcției, șef de departamente de analiză, operațiuni și planificare. În această calitate, a participat la operațiuni derulate în cooperare cu parteneri interni și externi ai SRI. A coordonat și contribuit la o bună parte din procesele de transformare instituțională a SRI.

În anul 2013 a obținut titlul de doctor în sociologie la Universitatea din București, cu teza intitulată "Orientul Mijlociu Extins - o perspectivă demopolitică". Este lector universitar și a predat cursuri de analiză a informațiilor și analiză de risc la Universitatea din București și la Academia Națională de Informații „Mihai Viteazul”. Este licențiat în drept al Universității "Lucian Blaga" Sibiu și are un master în comunicare și relații publice, obținut la Școala Națională de Studii Politice și Administrative din București.” - se mai arată pe site-ul Administrației Prezidențiale.

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
62386856
2,6 milioane de români primesc bani pe card, începând cu 14 iunie, de la stat

Încărcarea cardurilor de alimente cu o nouă tranşă de 250 de lei va începe din 14 iunie pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane de beneficiari eligibili, a anunţat, vineri, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

62423222
Funcționară din Argeș, cercetată pentru că a ajutat o femeie să obțină terenuri agricole asupra cărora nu avea niciun drept

O funcţionară din cadrul Primăriei comunei Stolnici din judeţul Argeş este cercetată penal într-un dosar care vizează infracţiuni de fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi uz de fals.

62304113
Bărbat din Brașov, arestat pentru pornografie infantilă. A determinat o adolescentă să facă videochat, iar banii îi lua el

Un bărbat în vârstă de 33 de ani din Braşov este cercetat de către procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Braşov pentru pornografie infantilă şi trafic de droguri.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.