Biletele pentru reprezentațiile lui John Malkovich din Timișoara s-au vândut rapid. Acesta are o echipă de peste 30 oameni

×
Publicitate

Actorul John Malkovich a ajuns la Timișoara. De două ori nominalizat la premiile Oscar, starul va juca mâine și poimâine, într-un spectacol la Teatrul Național din oraș. Biletele pentru reprezentații s-au vândut rapid.

Timișoara, Capitala Europeană a Culturii, va găzdui în august un festival de muzică, iar în septembrie, cea mai mare expoziție a operelor lui Constantin Brâncuși, din ultimii 50 de ani.

Cursa Munchen - Timișoara care l-a adus pe Malkovich în țara noastră a aterizat cu 15 minute după ora programată. Piloții l-au așteptat pe actor, pe aeroportul din Germania, pentru că un zbor de legătură întârziase.

John Malkovich, actor: „-Reporter: Cum a fost zborul?
-Întârziat.
-Reporter: Toți abia așteaptă să vă vadă pe scenă.
-Foarte bine, de-abia aștept.
-Este sold out, dar cred că sunteți obișnuit.
-Nu tot timpul.”

Malkovich a venit împreună cu întreaga distribuție a spectacolului. O echipă de peste 30 de oameni, formată în mare parte din artiști ai Orchestrei Academiei din Viena. Spectacolul cu finanțare privată se numește „Comedie Infernală” și a fost scris special pentru celebrul actor.

Inițial erau în plan două spectacole, joi și vineri. Dar, pentru că a fost o cerere uriașă, vineri vor avea loc două reprezentații.

Ada Hausvater, manager Teatrul Național Timișoara: „În momentul în care am pus în vânzare spectacolele, în primul minut s-a blocat platforma, au fost 5.000 de acces[ri, ca atare am pledat pentru a face încă un spectacol.”

Timișoara, Capitala Europeană a Culturii, va gazdui din 30 septembrie un alt mare eveniment. O expoziție a operelor lui Constantin Brâncuși. Aceasta va reuni în România pentru prima dată în ultimii 50 de ani lucrări ale sculptorului român, care sunt expuse la noi în țară, dar și la Galeria Tate din Londra sau la Centrul Pompidou din Paris.

Doina Lemny, curatorul expoziției: „Conceptul este legătura lui Brâncuși cu țara. Ce a însemnat pentru Brâncuși formarea lui la Craiova și la București și vom expune multe lucrări din această perioadă pe care el le-a realizat la Paris.”

Biletele vor fi puse în vânzare pe 1 august și vor costa 88 de lei.

Și studenții Facultății de Arte contribuie la viața culturală a orașului. Au transformat deșeurile vegetale dintr-o pădure în instalații artistice ce vor fi expuse la Festivalul Codru, organizat la sfârșitul lunii august.

Dan Vișovan, Asistent Universitar, Facultatea de Arte și Design Timișoara: „E un concept și spre partea de sustenabilitate și preluare a deșeurilor din pădure. Le transformăm în lucrări de artă.”

În primele cinci luni ale acestui an la Timișoara au ajuns 120.000 de turiști.

Articol recomandat de sport.ro
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Cum se simte ultimul Audi A6. Cinci zile la volanul limuzinei de 299 CP
Citește și...
62367819
Cum folosim corect crema de protecție solară în zilelele caniculare. Razele UV pot afecta ADN-ul celulelor
Soarele arde, iar indicele de radiații se apropie de pragul critic. Razele UV pot afecta ADN-ul celulelor, iar în timp, pielea se pătează și îmbătrânește, ca nu mai punem la socoteală riscul crescut de apariție a cancerului.
62367771
„Nu a mai fost niciodată așa.” Tone de alge putrezite au împânzit sudul litoralului și le strică vacanța turiștilor
Tone de alge putrezite strică vacanța turiștilor care s-au cazat în sudul litoralului. Mirosul greu de suportat și plantele alunecoase îi împiedică să intre în apă ori să stea relaxați pe nisip.
62265593
Șase şoferi români sunt prinşi zilnic drogați la volan. Indiferent de drogul luat, reacţiile consumatorului sunt întârziate
6 şoferi români sunt prinşi în fiecare zi de poliţişti că au consumat droguri apoi au urcat la volan. Specialiştii avertizează că cei aflați sub influenţa substanţelor psihoactive reacţionează de două ori mai lent pentru o manevră simplă de evitare.