Jandarmeria avertizează că şi sâmbătă seară ar putea avea loc violenţe la proteste

61978999
Agerpres

Reprezentanţii Jandarmeriei au declarat sâmbătă dimineaţă că şi la protestele anunţate pentru seara acestei zile ar putea avea loc violenţe.

„Pe reţelele de socializare se anunţă şi pentru această seară proteste, la fel, însoţite de multe mesaje care incită la violenţă. Îi avertizăm pe cei care dorect să participe la aceste activităţi să fie receptivi la ceea ce transmitem noi, întrucât se expun conştient sau inconştient unor riscuri. Există posibilitatea apariţiei acestor persoane agresive, care să încerce din nou deturnarea evenimentelor din spaţiul public”, au declarat reprezentanţii Jandarmeriei.

"Protestatarii paşnici să se delimiteze de cei violenţi, să facă un pas în spate pentru că şi aseară au fost folosiţi ca scut de protecţie de huliganii din spatele lor", au mai spu oficialii.

Un nou protest a fost anunţat pe reţelele sociale pentru seara zilei de sâmbătă. Manifestația, anunțată pe Facebook, este intitulată „Nu plecăm până nu plecați.”

„PSD-ALDE a arătat aseară (n.r - vineri) că legitimitatea lor se impune prin violenţă asupra cetăţenilor. Pentru că vrem să ne exprimăm liber, pentru că vrem să fim auziţi şi pentru că vrem să rămânem liberi, ne vedem din nou în Piaţa Victoriei. Nu ne intimidaţi, nu ne este frică, puterea suntem noi! Plecaţi până nu omorâţi pe cineva!”, au precizat organizatorii evenimentului.

Articol recomandat de sport.ro
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Sportul pe care îl practică Maria Mihalache în timpul liber
Citește și...
61978990
Jandarmeria, primele explicaţii despre intervenţia în forţă: "Violenţă legitimă din partea statului”

Conferinţa de presă organizată sâmbătă dimineaţă de Jandameria Română după incidentele violente de la protestele de vineri seară nu a reuşit să răspundă la multe semne de întrebare privind acţiunea forţelor de ordine.

61978994
Piața Victoriei, ca după război după protest. Gestul făcut de unii manifestanți la final

La final, vineri noapte, Piața Victoriei și bulevardele adiacente arătau ca după război, dar o parte dintre manifestanți au rămas în zonă și au făcut curățenie.

61978992
Jandarm lovit cu brutalitate de un individ. Înregistrarea are peste un milion de vizualizări

O înregistrare în care un jandarm este atacat cu brutalitate, vineri, de un bărbat în Piața Victoriei s-a viralizat, fiind urmărită de peste un milion de români.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 07 18h44m41s456
Cazul Emil Gânj, la un an de la crima care a șocat România. Mama și fiul victimei au fost duși într-o casă de protecție

Legea femicidului adoptată în aprilie 2026 promite schimbarea, dar realitatea este că multe drame puteau fi evitate prin implicarea autorităților.

Agerpres canicual caldura mare
„Vară indiană” în România, cu temperaturi de 28 de grade în octombrie. Cât mai ține vremea neobișnuit de caldă

Trăim o „vară indiană" - așa cum numesc specialiștii acest episod neașteptat de cald pentru luna octombrie. 

Luca niculescu nicusor dan 1
Zi decisivă pentru Luca Niculescu. Premierul desemnat se întâlnește joi cu PSD, PNL și UDMR pentru formarea Guvernului

Prim-ministrul desemnat, Luca Niculescu, se va întâlni, joi, cu trei dintre partidele parlamentare, în cadrul consultărilor pentru formarea Guvernului şi stabilirea programului de guvernare.