Iohannis: Vizita lui Macron ne onorează. Am decis aprofundarea Parteneriatului Strategic

61905606
Inquam

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, joi, în cadrul unei conferinţe comune de presă cu omologul său francez, Emmanuel Macron, că vizita sa "onorează" România.

"România este prima ţară din regiune, domnule Preşedinte, unde efectuaţi o vizită bilaterală, ceea ce confirmă profunzimea Parteneriatului nostru Strategic şi ne onorează. Este şi un moment simbolic: în 2017 se împlinesc 25 de ani de la intrarea în vigoare a Tratatului de înţelegere amicală şi cooperare între România şi Franţa, iar anul viitor marchează nu doar Centenarul României moderne, ci şi aniversarea primilor 10 ani de la lansarea Parteneriatului Strategic", a spus preşedintele Iohannis, în deschiderea conferinţei comune de presă.

El a spus că discuţiile cu Emmanuel Macron au fost "foarte bune" şi s-a decis aprofundarea Parteneriatului Strategic, în special în sectoarele politic, economic, cultural şi al cercetării.

"Am salutat dinamica pozitivă a cooperării economice, anul trecut înregistrând o creştere de peste 9% a comerţului bilateral, cifrat la aproape 8 miliarde de euro. Totodată, am exprimat interesul creşterii şi diversificării investiţiilor franceze în economia românească", a subliniat Iohannis.

Preşedintele a vorbit şi despre proiectul Sezonului cultural încrucişat România-Franţa 2018/2019, "cel mai important proiect cultural bilateral al României din ultimii 10 ani", spunând că îşi doreşte ca acesta să fie un succes care să contribuie la prezentarea imaginii actuale, moderne şi inovative a celor două state.

"În acelaşi timp, am exprimat dorinţa de a coopera cu Franţa în contextul marcării, în 2018, a Centenarului României, proiect la care, după cum se ştie, Franţa a contribuit în mod esenţial. România rămâne una dintre ţările europene cele mai ataşate francofoniei şi un stat-far al Francofoniei în Europa Centrală şi de Est, cu cel mai mare număr de cetăţeni vorbitori de limbă franceză din regiune", a arătat preşedintele.

Iohannis a vorbit şi despre comunitatea de români din Franţa, care are un rol de "liant" între cele două societăţi şi contribuie la prosperitatea ţării.
 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
61876131
Şeful Airbus Helicopters aşteaptă o licitaţie transparentă în România

Airbus Helicopters, divizie a grupului aeronautic european Airbus, aşteaptă ca în România să aibă loc o licitaţie transparentă pentru achiziţia de elicoptere, a declarat directorul fabricii de la Braşov a companiei, Serge Durand.

61905578
Macron invită România la discuții: Spaţiul Schengen nu funcţionează bine

Preşedintele francez Emmanuel Macron a afirmat joi, într-o conferinţă de presă comună cu omologul său român Klaus Iohannis, că este total deschis în dosarul aderării României la Spaţiul Schengen.

61898623
Captură urișă de droguri, la Arad. Ce au găsit polițiștii în locuințele traficanților

Poliţiştii arădeni au confiscat, în urma unor percheziţii făcute, joi dimineaţă, la locuinţele unor membri ai unei grupări specializate în vânzarea de droguri de risc şi mare risc, peste un kilogram de substanţe cu efect psihoactiv.

Recomandări
Shutterstock sibiu oameni pe strada
Statul ar putea prelua companii strategice cu probleme financiare și le-ar putea șterge datoriile. Ce prevede proiectul

Statul ar putea prelua activele unor companii considerate strategice pentru economia națională, inclusiv prin stingerea datoriilor pe care acestea le au către buget.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme ”tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.