Pățania unor ucraineni care au fost opriți de un cunoscut interlop român, pe un drum din Buzău. Întâmplare halucinantă

×
Publicitate

Un bărbat în vârstă de 55 de ani din Bucureşti a fost reţinut de poliţişti, fiind suspectat de furt calificat şi uzurpare de calităţi oficiale, după ce ar fi oprit în trafic un autoturism în care se aflau mai mulţi ucraineni.

Acesta le-ar fi sustras din portofelele suma de 3.800 de euro. Bărbatul în cauză ar fi Ştefan Dinu, cunoscut şi sub numele Fane Căpăţână, potrivit unor surse judiciare citate de Agerpres.

Fapta s-ar fi petrecut în noaptea de 21 spre 22 ianuarie când, potrivit unor surse judiciare, o maşină în care se aflau cetăţeni din Ucraina a fost oprită în trafic de un poliţist care s-a prezentat ca făcând parte din serviciul Antidrog.

"Ieri, 31 ianuarie, poliţiştii de investigaţii criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat cercetat pentru furt calificat şi uzurpare de calităţi oficiale. În fapt, în noaptea de 21 spre 22 ianuarie, în jurul orei 01,00, poliţiştii din Buzău au fost sesizaţi, prin apel 112, de către un cetăţean străin cu privire la faptul că, în timp ce conducea un autovehicul pe DN 1B - E577, din direcţia Buzău către Ploieşti, la ieşire din municipiul Buzău, a fost oprit în trafic de către un bărbat. Acesta, folosindu-se de calităţi oficiale, i-ar fi solicitat documentele pentru control, atât lui, cât şi pasagerilor. În acest context, bărbatul ar fi sustras din portofelele ocupanţilor maşinii 3.800 de euro", a transmis IPJ Buzău.

Potrivit surselor, bărbatul cercetat pentru furt calificat şi uzurparea de calităţi oficiale ar fi Ştefan Dinu, cunoscut şi sub numele de Fane Căpăţână.

"Imediat după primirea sesizării, cercetările au fost preluate de către poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, iar datele oferite de apelant referitoare la persoana care l-ar fi abordat şi la autovehiculul ce ar fi fost utilizat de către aceasta au fost prelucrate cu operativitate întregului dispozitiv de ordine publică. În urma investigaţiilor derulate, poliţiştii au stabilit că bănuit de săvârşirea faptei este un bărbat, de 55 de ani, din Bucureşti. Acesta a fost depistat pe raza localităţii de domiciliu şi a fost condus la sediul poliţiei pentru audieri, în vederea continuării cercetărilor şi documentării întregii activităţi infracţionale. În urma materialului probator administrat, acesta a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore, iar astăzi urmează a fi prezentat parchetului, cu propuneri legale", informează IPJ Buzău.

În anul 2022, Ştefan Dinu a mai fost reţinut de oamenii legii pentru că s-ar fi dat drept poliţist şi i-ar fi luat unui cetăţean străin suma de 2.500 de lei.

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62422262
Incendiu uriaș de vegetație în Vâlcea, pe suprafața a două sate. Concluzia pompierilor

60 de hectare de vegetație uscată și lăstăriș au ars, miercuri seară, într-un incendiu care s-a întins pe terenuri din două localități învecinate, în județul Vâlcea.

62422256
Serverele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui au luat foc. Care este cauza incendiului

Un incendiu izbucnit joi dimineață a distrus camera în care se aflau serverele Casei Județene de Asigurări de Sănătate Vaslui.

 

62379196
Percheziții DNA la președintele CJ Prahova, Iulian Dumitrescu. Procurorii au suspiciuni de șpăgi de milioane de euro

O amplă operațiune a procurorilor anticorupție a fost demarată joi dimineață și îl vizează pe președintele Consiliului Județean Prahova, Iulian Dumitrescu.

Recomandări
Sorin grindeanu inquam photos codrin unici
Ședință la PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat de negociere cu Luca Niculescu. Reacții negative în partid - Surse

Biroul Permanent Național al Partidului Social Democrat se reunește astăzi de la ora 14:00, la sediul central al PSD. Sorin Grindeanu va cere mandat din partea partidului pentru negocierea cu premierul desemnat Luca Niculescu.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară apreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.