Interlopul Cocoș Băncuţă ar fi controlat rețeaua de traficanți din Londra. Câte tinere ţinea în sclavie

62093021
ziaruldeiasi.ro

Temutul interlopul Cocoș Băncuță, 62 de ani, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Iași, fiind aucuzat de proxenetism, potrivit ziaruldeiași.ro.

Procurorii DIICOT îl consideră pe Băncuță, unul dintre cei mai influenţi interlopi din România, liderul grupării de trafic de carne vie internațională, destructurată de polițiștii britanici la finalul săptămânii trecute.

El are mai multe afaceri în Constanţa şi a fost implicat în mai multe dosare penale de agresiune, mai scrie sursa citată.

17 persoane au fost atunci reținute în Anglia, printre care și doi fii ai lui Băncuță, Vasile și Tanis-finidi, care conduceau operațiunile grupării la Londra.

Zeci de românce, forţate să practice prostituţia în Londra, au fost salvate, vineri, de Poliţia Metropolitană din mâinile proxeneţilor, în urma unor raiduri la care au participat şi ofiţeri de la noi.

Victimele erau racolate din familii sărmane şi după ce ajungeau în Regat, erau fotografiate şi vândute pe internet. Din reţeaua de traficanţi români făceau parte indivizi periculoşi, implicaţi inclusiv în tentative de omor.

Raidurile Poliţiei Metropolitane au vizat 16 adrese din estul Londrei. 20 români acuzaţi de sclavagism modern, exploatare sexuală şi trafic de persoane au fost arestaţi.

Indivizii sunt acuzaţi că, din 2013 încoace, au recrutat peste 60 de tinere pe care le-au convins să se prostitueze în Regatul Unit. Fetele proveneau din familii sărmane, aveau puţină şcoală şi li se promitea ca în Londra vor câştiga bani mulţi.

Când ajungeau la destinaţie li se dădeau însă sume infime iar, cele care se opuneau, erau bătute şi şantajate. Traficanţii le fotografiau în ţinute sumare iar pozele ajungeau pe internet, pe pagini de unde erau racolaţi clienţii.

Doi dintre lideri erau dăţi în urmărire europenă pentru tentativa de omor. În vară au vrut să ucidă, într-un club din Mamaia, un bărbat care a scăpat la limită.

În 2010, unul dintre indivizi a fost surprins de camerele de supraveghere ale unui magazin din Constanța în timp ce îl ameninţă şi lovea cu sabia pe proprietar.

Gruparea criminală care acţiona la Londra avea ramificaţii în Iaşi, Brăila şi Constanța.

Trupele speciale l-au reţinut la Constanța pe cel care se presupune că ar coordona toate activităţile infracţionale. El este tatăl unuia dintre cei doi suspecţi prinşi la Londra. Cocoș Băncuță este de mult în atenția polițiilor din toată Europa tocmai pentru că ar fi implicat în organizarea de adevărate reţele de trafic de persoane şi proxenetism.

De pe urma fiecărei tinere pe care o traficau în Londra, proxeneţii câştigau zilnic între 500 şi 1.500 de lire sterline.

În urma raidului, 29 de românce - care au între 20 şi 40 de ani - au fost eliberate şi primesc sprijin. Din locuinţele suspecţilor au fost ridicate 300 de grame de cocaină, 7.000 de lire sterline şi 12.000 de euro.

Articol recomandat de sport.ro
Numită ”rușinea țării”, s-a lăsat de sport și a rupt tăcerea: ”Mi-era greu să ies din casă”
Numită ”rușinea țării”, s-a lăsat de sport și a rupt tăcerea: ”Mi-era greu să ies din casă”
Citește și...
62093006
Chirițoiu: Ajutorul de stat oferit CFR Marfă, ilegal. Trebuie să returneze 400 de mil. €

Comisia Europeană a decis că ajutorul de stat acordat companiei CFR Marfă în 2013 a fost ilegal, iar statul român va trebui să recupereze circa 400 de milioane de euro, a declarat, luni, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

62093001
Suma uriașă obținută de o femeie în instanță, de la CFR, după ce trenul i-a amputat brațul

După 5 ani de judecată, a fost dată o decizie finală în cazul accidentului de tren, petrecut în judeţul Hunedoara, în urma căruia unei femei de 59 de ani i-a fost amputat braţul stâng.

62092982
Șofer în stare gravă după ce a intrat pe contrasens. A fost proiectat într-o altă mașină

Un accident grav s-a produs luni pe şoseaua de centură a oraşului Târgu Mureş.

Recomandări
Vlcsnap 2026 09 24 19h17m25s292
Salariile șefilor companiilor de stat, publicate pe platforma Guvernului. Cine câștigă aproape 15.000 de euro pe lună

Zeci de bugetari încasează lunar mai mult 10.000 de euro, iar peste 100 au cel puțin două funcții în același timp. Datele sunt publice de astăzi pe o nouă platformă lansată de Guvern.

Valentina 4
Părinții Valentinei, ucisă și aruncată în Olt, fac declarații tulburătoare: „M-a bătut patru ore”

Polițiștii din toata Europa îl caută pe bărbatul de 30 de ani din Vâlcea, bănuit că și-a ucis iubita, o tânără de 28 de ani, al cărei trup a fost găsit într-o valiză aruncată în apele Oltului. 

Ilie bolojan
Ilie Bolojan, după întâlnirea cu reprezentanții S&P: „Este esențială continuarea reformelor” pentru credibilitatea României

Premierul interimar Ilie Bolojan a transmis, după întâlnirea cu Standard & Poor’s, că menținerea credibilității externe a României depinde de continuarea reformelor și reducerea deficitului bugetar.