Indivizii care înscenau accidente rutiere pentru a încasa ilegal despăgubirile, plasați sub control judiciar

62488893

Instanţa a dispus măsura controlului judiciar pentru cele trei persoane care au fost reţinute în judeţul Argeş pentru că ar fi fabricat dosare de daună pentru accidente rutiere fictive.  

Cei trei inculpaţi care au fost iniţial reţinuţi au fost plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile de către magistraţii Tribunalului Argeş.

Ei sunt acuzaţi de luare de mită în formă continuată şi dare de mită în formă continuată.

Conform anchetatorilor, începând cu anul 2022, unul din cei 3 suspecţi - inspector de daune, colaborator al unor societăţi de asigurare, a pretins şi primit de la cel de-al doilea suspect sume de bani, cu titlu de mită, atât pentru sine, cât şi pentru a-i remite celui de-al treilea suspect - reprezentant al unei societăţi de daune şi riscuri din asigurări, pentru ca primul suspect să întocmească dosare de daună pentru accidente rutiere care în realitate nu au avut loc, iar cel de-al treilea suspect să aprobe acordarea despăgubirilor de la societăţile de asigurare în baza dosarelor de daună prezentate de inspectorul de daune.

Astfel, inspectorul de daune a remis prin transferuri bancare către reprezentantul societăţii de daune şi riscuri din asigurări mai multe sume de bani cu ocazia aprobării de către acesta a plăţilor pentru fiecare dosar de daună

Potrivit înţelegerii dintre aceştia, cei doi suspecţi care se ocupau de întocmirea şi aprobarea dosarelor de daună trebuiau să primească, în prealabil, de la celălalt suspect un procent de 25% din valoarea despăgubirilor care urmau a fi aprobate.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62489475
Câți bani ar fi primit Nelu Tătaru de la pacienți. Ar fi luat șpagă de la zeci de oameni ca să îi trateze

Fostul ministru al Sănătăţii Nelu Tătaru, ar fi primit ca mită, în decurs de 3 luni, sume de bani între 100 şi 500 de lei, precum şi alimente, de la 45 de persoane, conform DNA. Alte 27 de persoane sunt cercetate pentru dare de mită în acelaşi dosar.

62489443
Un șofer începător a spulberat un bărbat care traversa un bulevard din București. Victima a ajuns la spital

Un bărbat a ajuns la spital după ce a fost lovit de un autoturism marca Mercedes, condus de un tânăr de 18 ani, pe un bulevard important din București.

62489428
Ce spun pacienții despre presupusele șpăgi în ouă și carne primite de Nelu Tătaru: „Depinde cum avea, cât avea, fiecare”

Fostul ministru al Sănătăţii este acuzat că, în urmă cu trei luni, ar fi luat mită de la pacienţii săi, în Spitalul din Huşi, unde lucra ca medic chirurg.

Recomandări
Luca niculescu nicusor dan 4
Nicușor Dan merge pe varianta unui diplomat. Luca Niculescu, desemnat premier al României

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de premier, la finalul consultărilor de luni cu partidele și formațiunile politice parlamentare. 

Vlcsnap 2026 10 05 18h35m40s760
Sute de românce au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. Victimele cer ajutor, însă sistemul reacționează tardiv

România poartă povara unor statistici cutremurătoare: sute de femei au fost ucise de partenerii lor în ultimii ani. 

Luca niculescu
Cine este Luca Niculescu, diplomatul desemnat de Nicușor Dan pentru funcția de premier

Președintele Nicușor Dan l-a desemnat, luni, pe diplomatul Luca Niculescu pentru funcția de prim-ministru, la finalul consultărilor cu partidele și formațiunile politice parlamentare.