Incident sângeros în Bihor. Doi câini au fost împușcați de un vânător, după ce aceștia și-au urmat stăpânul pe câmp

×
Publicitate

Incident sângeros, încheiat cu dosar penal, la marginea unei localităţi din Bihor. Doi câini au fost împușcați de un vânător, care i-a surprins pe un câmp, unde stăpânul lor fusese la arăt.

Bărbatul şi-a dat seama repede cine a apăsat pe trăgaci şi a alertat imediat autorităţile.

Stăpânul câinilor a ieșit cu tractorul la arăt, iar animalele l-au urmat.

Ţinu Briscan, proprietarul câinilor: „Am lucrat, nici n-am mai sesizat ce fac câinii, erau prin jurul meu, pe-acolo. Nu m-am gândit că cineva o să vină să-i împuște.”

Bărbatul a descoperit unul dintre câini la 200 de metri de locul în care lucra.

Ţinu Briscan, proprietarul câinilor: „Am văzut cățeaua aia mare, așa, tremurând, în picioare, și am văzut o pată roșie la burtă. Zic, precis a-mpușcat-o cineva. Am apucat să o prind un pic, iar în două minute, a căzut jos și a murit.”

Pe al doilea cățel, împușcat și el, l-a găsit abia a doua zi, cu ajutorul unei drone. Omul a văzut în apropiere mașina unui vânător, pe care îl cunoștea. L-a confruntat şi acesta a recunoscut, în cele din urmă, că a împușcat animalele, dar nu admite că ar fi greșit.

Florian Tal, vânător: „Câinii hoinari sunt considerați cei mai mari dăunători ai vânatului. Orice câine găsit în terenul de vânătoare pe fondul cinegetic și în momentul observării nu identificăm stăpânul, se împușcă fără restricții și fără pretenții de despăgubire și fapta nu poate fi sancționată. De unde să-i cunosc eu că ăștia au proprietar sau n-au proprietar.”

cms.-șef Alina Fărcuța, purtător de cuvânt IPJ Bihor: „Polițiștii serviciului Arme, Explozibili și Substanțe periculoase continuă cercetările pentru stabilirea cauzei exacte a decesului animalului și a împrejurărilor producerii evenimentului."

Vânătorul este cercetat acum pentru uciderea animalelor, cu intenție și fără drept.

Articol recomandat de sport.ro
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Riscă patru ani de închisoare după ce Jesus de Miguel a murit în urma loviturii! Ce spune legea spaniolă
Citește și...
62299694
Un șofer a murit după ce s-a izbit frontal cu mașina de un TIR. „Am vrut să trag dreapta, dar mă distrugeam eu”
Un şofer în vârstă de 67 de ani şi-a pierdut viaţa luni, într-un grav accident de circulaţie, petrecut în judeţul Dâmboviţa.
62299683
Mașină de poliție, cuprinsă de flăcări în mers. Autospeciala tocmai fusese la reparații
Abia ieşită din service, o mașină de poliție a fost cuprinsă de flăcări în mers, pe șoseaua de centură a Oradei.
62299675
INTERVIU. Fostul ambasador al Germaniei la Moscova, Rudiger von Fritsch: „Vladimir Putin nu este nebun, cum am putea crede”
„Vladimir Putin nu este nebun, așa cum am putea crede. Asta ne-ar face tuturor treaba mult prea simplă”.