Incident pe Vârful Caraiman din Munții Bucegi. Majestății Sale Margareta i s-a făcut rău

61986057
Facebook.com

Majestatea Sa Margareta a României, Custodele Coroanei, a avut parte, sâmbătă, de o experiență mai puțin plăcută, în timpul unei ceremonii care a avut loc pe munții Bucegi.

Principesa Margareta s-a simțit rău, având nevoie de două persoane care să o ajute să meargă pe terenul accidentat.

Majestatea Sa a participat sâmbătă la manifestările dedicate eroilor neamului care au căzut la datorie în Războiul de Întregire, precum și centenarului Marii Uniri.

Aceste acțiuni au avut loc la Crucea Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman, în Munții Bucegi.

Șeful Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, a declarat la un post de televiziune că Majestatea Sa Margareta a României ”a fost printre puținele persoane care au hotărât să vină pe jos până la acest eveniment.”

Se pare că i s-a făcut rău după ce a urcat pe munte mai bine de o oră: ”Cred că a parcurs, în timp, mai bine de o oră și cred că efortul pe care l-a depus se cunoaște asupra unei persoane care nu știm cât practică exercițiul fizic” - a mai spus Haiduc.

Ceremoniile au fost organizate cu ocazia împlinirii a 90 de ani de la inaugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe vârful Caraiman, precum și pentru sărbătorirea a 100 de ani de Marea Unire. 

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
61986055
Portalul ro-alert.ro, dedicat sistemului de avertizare a populaţiei în situaţii de urgenţă, lansat

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă a lansat sâmbătă portalul www.ro-alert.ro, care este dedicat informării populaţiei privind sistemul de avertizare-alarmare în situaţii de urgenţă.

61985965
Bărbatul suspectat că a agresat sexual o tânără la metrou, în Capitală, în arest preventiv

Poliţiştii bucureşteni din cadrul Brigăzii Transport Public l-au depistat, vineri seară, pe principalul suspect într-un caz de agresiune sexuală comisă asupra unei tinere, în data de 25 august, la staţia de metrou Lujerului.

61903960
O femeie a murit după ce a căzut într-o prăpastie din Munţii Piatra Craiului

O femeie a murit după ce a căzut într-o prăpastie din Munţii Piatra Craiului, în apropierea zonei Brâul de Mijloc - Poiana Închisă. 

Recomandări
Original csat 24 nov 2025 1
Ședință CSAT la mai bine de o săptămână de la atacurile de lângă Sulina. Prima reuniune la care participă Luca Niculescu

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, în cadrul căruia se vor analiza implicaţiile de securitate generate de incidentele de la Marea Neagră. Şedinţa va avea loc joi, de la ora 18.00.

61952740
SUA și Israelul pregătesc un nou atac asupra Iranului. Când ar putea începe ofensiva amânată de Trump

SUA și Israelul pregătesc o nouă ofensivă împotriva Iranului după alegerile de la jumătatea mandatului din SUA, programate pe 3 noiembrie, potrivit New York Times. Donald Trump amânase un atac în octombrie, când ambele armate erau în alertă maximă.

62588348
Vremea se schimbă radical în România. Ploi, vânt puternic și temperaturi în scădere. Ce anunță meteorologii pentru weekend

După câteva zile cu soare, toamna s-a răzgândit și trimite ploi și vânt în aproape toată țara.