Incident la ceremoniile din Portul militar Constanţa - Slujba oficiată de IPS Teodosie, întreruptă de organizatori

×
Publicitate

Slujba oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Ziua Marinei a fost întreruptă luni de organizatori şi a fost dat cuvântul şefului Statului Major al Forţelor Navale, Mihai Panait.  

ÎPS Teodosie şi-a continuat apoi slujba religioasă, aproximativ cinci minute, fără sunet, după care a părăsit portul militar.

Arhiepiscopul a declarat jurnaliştilor că este pentru prima oară când i se opreşte microfonul în timpul unei slujbe religioase şi că nu vrea să interpreteze acest gest.

Întrebat dacă s-a supărat, el a răspuns: ”De ce să mă supăr, nu am voie să mă supăr. Îi compătimesc pe cei care au făcut asta pentru că înaintea lui Dumnezeu vor răspunde"

Ziua Marinei este sărbătorită în acest an atât în portul militar, unde a avut loc ceremonia oficială, dar şi în Portul Tomis, unde constănţenii, dar şi turiştii, vor avea parte de jocuri marinăreşti şi de expoziţii de tehnică militară.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62278777
Luna concediilor pentru românii din străinătate. Unii au venit la relaxare, alții la muncă în gospodărie
August este, mai ales în Occident, luna concediilor. Iar mulți români care lucrează în străinătate vin acasă la cei dragi.
62274982
Ciucă, de Ziua Marinei: Voi sprijini în continuare derularea programelor de modernizare a Armatei şi Forţelor Navale
Premierul Nicolae Ciucă afirmă, în mesajul cu prilejul Zilei Marinei şi al Forţelor Navale, că va sprijini în continuare, de la nivelul Guvernului, derularea programelor de modernizare a Armatei şi Forţelor Navale.
62278751
Ziua Marinei, sărbătorită în portul militar din Constanța. Slujba oficiată de ÎPS Teodosie, întreruptă
Ziua Marinei este sărbătorită în acest an atât în portul militar, unde are loc ceremonia oficială, dar şi în Portul Tomis, unde constănţenii, dar şi turiştii, vor avea parte de jocuri marinăreşti şi de expoziţii de tehnică militară.