Incident grav pe Dunăre. Un caiac în care se aflau mai mulți sportivi, spulberat de o șalupă cu motor

×
Publicitate

Incident șocant petrecut pe Dunăre în zona localității Orșova.

Un caiac, în care se aflau patru adolescenți, sportivi la un club din localitate, a fost pur și simplu spulberat de o șalupă cu motor. Imaginile sunt greu de privit, în condițiile în care cel ce conducea ambarcațiunea nu a schițat niciun gest că ar vrea să evite accidentul. Mai grav, după impact, nu a oprit ca să le acorde copiilor primul ajutor.

Patru sportivi, cu vârste intre 14 și 16 ani, se aflau în caiacul care a fost izbit în plin de ambarcațiunea care înaintează cu viteză pe Dunăre. După impact, toți cad în apă. Unii sunt loviți.
Caiacul este rupt în două.

Cel care filmează dintr-o altă barcă se îndreaptă spre ei ca să le acorde primul ajutor. Copiii înoată să se salveze.

Ne întoarcem la momentele de dinaintea imapactului.
Cel care conducea ambarcațiunea care a lovit caiacul nu schițează niciun gest ca să evite accidentul. După ce trece peste copii nu oprește.

Sportiv: "Pe mine m-a lovit în mână, la spate și la cap, aici. Noi am încercat să plecăm, să ocolim, dar el nu a vrut să ne ocolească, să treacă pe lângă noi. Tot drept spre noi a ținut-o și după ce a dat în noi nu s-a oprit, tot în față a plecat."

Adolescenții care se aflau în caiac sunt elevi la un club sportiv din Orșova. Marți se antrenau împreună cu alți colegi.
După accident au fost examinați de medici. Niciunul nu are răni grave.

Alexandru Ghițoaica, antrenor CSS Orșova Kaiac-Canoe: ”Nu îmi dau seama cum nu ai putut să vezi un kaiac de 11 metri cu patru persoane în el. Singura noastră rugăminte pe care am avut-o față de acești oameni care practică turismul a fost ca după ce trec 2-300 de metri în larg, atunci să poată să meargă cum vor, cu viteză."

Ilie Bănăduc, antrenor CSS Orșova: "De ani de zile, unde noi facem pregătire, unde este cel mai mare centru de pregătire, este un haos total, din cauza acestor ambarcațiuni care circulă și ne aruncă în maluri."

Autoritățile din Orșova susțin că se gândesc să mute pontoanele de unde pleacă șalupele în croaziere. În urma unui control făcut de Apele Române ar fi reieșit că platformele sunt ilegale.

Marius Stoica, primarul din Orșova: "În următoarea perioadă, cei care își desfășoară această activitate de agrement nautic, cu șalupe de mare viteză, nu mai au ce să caute pe golful Cernei.”
Reporter: ”Spuneați că sunt ilegale aceste pontoane. Cine le-a construit?”
Marius Stoica: ”Sunt tot felul de entități, ori persoane fizice, ori firme, care nu s-au gândit decât la o îmbogățire grabnică."

Bărbatul care conducea ambarcațiunea care a lovit caiacul a fost identificat de poliție. Este un localnic cercetat acum pentru vătămare corporală din culpă.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
FOTO Camila Giorgi, recuperare uluitoare după nașterea primului fiu
Citește și...
62201479
Piese dintr-o aeronavă F-16 au căzut marţi, în timpul unui exerciţiu, în județul Galați. Nu există victime

Piese dintr-o aeronavă F-16 au căzut marţi, în timpul unui exerciţiu, în judeţul Galaţi, Forţele Aeriene Române raportând că acest incident nu a pus în pericol viaţa niciunei persoane.

62157264
Beatrice Rancea a fost plasată din nou sub control judiciar de către procurorii DIICOT Iaşi

Beatrice Rancea, fost manager al Operei Iaşi, a fost din nou plasată sub control judiciar pentru 60 de zile, fiind acuzată că ar fi delapidat fonduri ale instituţiei, după ce la începutul acestei luni procurorii îi ridicaseră această măsură.

62199724
Unul dintre cei doi pacienți transferați în Germania după explozia de la Petromidia a murit

Reprezentanții Rompetrol au anunțat marți că unul dintre cei doi bărbați răniți în urma exploziei de la Petromidia a decedat într-un spital din Germania.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 06 19h36m34s343
Cum au ajuns două românce să fie ucise de parteneri, deși ceruseră ajutor de la autorități: „Știau că o ducea la cerșit”

Fiecare viață de femeie luată este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. La noi în ţară însă violența domestică este un fapt obişnuit în condiţiile în care răspunsurile autorităţilor vin de multe ori prea târziu.

Shutterstock uzina dacia
Se clatină un gigant. Nou val de plecări voluntare la Dacia. Uzina de la Mioveni își oprește producția pentru patru zile

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Sorin grindeanu
Sorin Grindeanu: Ne-am fi aşteptat ca după patru premieri de dreapta să existe şansa celor care au câştigat alegerile

Preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marţi că desemnarea lui Luca Niculescu pentru funcţia de premier "nu este neconstituţională", dar s-ar fi aşteptat ca preşedintele Nicuşor Dan să-l desemneze pe el.