Incident grav la Ambasada Israelului la București. Trupele antitero ale Serviciului Român de Informații au intervenit

×
Publicitate

Un incident grav s-a petrecut în urmă cu puțin timp la Ambasada Israelului la București. Un bărbat a fost prins cu combustibil și bricheta asupra lui, în timp ce încerca să intre în reprezentanța diplomatică.  

Incidentul a avut loc în jurul orei 12.00, în fața sediului în care este amplasat Ambasada Israelului la București.

Un bărbat în vârstă de 34 de ani, de cetățenie străină - cel puțin deocamdată autoritățile nu vorbesc despre țara de origine, însă, potrivit unor surse, ar fi vorba despre un arab - ar fi venit în zonă cu intenția de a intra în clădirea în care funcționează ambasada și din motive încă neclare, ar fi încercat apoi să se incendieze.

Doar că în momentul în care s-au aprins flăcările, agenții de la brigada antiteroristă din Serviciul Român de Informații a purces practic la stingerea incendiului și mobilizare a bărbatului, doar că în acele momente flăcările au ajuns și la un afiș care era lipit de ușa de la intrare și a fost distrus.

Din fericire, nu s-au înregistrat alte pagube, iar bărbatul reținut a fost dat apoi pe mâna polițiștilor, pentru ca aceștia să facă cercetări. De altfel, în zonă și-au făcut apariția, pe de o parte, criminaliștii care încearcă să se dumirească ce anume s-a întâmplat și mai ales care a fost originea acestui incident, despre care deocamdată nu e foarte clar dacă e încadrat doar la o simplă încercare de sinucidere prin auto-incendiere sau poate fi catalogat drept un ac terorist.

Este mult prea devreme pentru a se vorbi despre așa ceva, cel puțin deocamdată, cercetările sunt în plină desfășurare.

Pe de altă parte, în zonă s-a format un adevărat perimetru în care cetățenii obișnuiți, trecătorii care ajung undeva în această zonă a Pieței Unirii, sunt redirecționați prin alte zone, tocmai pentru ca polițiștii și criminaliștii să facă cercetări în acest dosar penal deschis după incidentul petrecut în jurul orei 12.

Pe de altă parte, bărbatul de 34 de ani este deja dus la secția 14 de poliție pentru a fi audiat, pentru a da explicații în legătură cu cele petrecute.

Un lucru este cert: zona este împânzită în acest moment, nu doar de agenții de la brigada antiterorist a Serviciului Român de Informații, în ajutorul lor au venit și luptătorii Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei, o altă unitate specializată în lupta contraterorismului, însă sunt momente de liniște, momente de calm.

Cel puțin deocamdată, nu există niciun motiv de îngrijorare, spun autoritățile, și ancheta pe care polițiștii o fac în acest moment va lămuri pe deplin ceea ce s-a întâmplat cu adevărat.

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62454133
Schimbări privind pașapoartele. Noi condiții de eliberare. Klaus Iohannis a promulgat legea
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat actul normativ pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2005, prin care sunt revizuite condiţiile în care poate fi eliberat paşaportul simplu temporar.
62454125
Momente grele pentru unul dintre liderii BOR. A ajuns de urgență la Spitalul Floreasca
Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, ÎPS Calinic, a fost internat la Spitalul de Urgenţă Floreasca din București.
62448541
Florin Piersic a fost externat. Care este starea de sănătate a actorului
Actorul Florin Piersic a fost externat, luni, de la Spitalul Clinic de Ortopedie - Traumatologie şi TBC Osteoarticular „Foişor”.