Închisorile secrete ale CIA: CEDO a respins apelurile României şi Lituaniei

61991761

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a respins marţi apelurile Lituaniei şi României împotriva condamnărilor pronunţate de instanţa europeană în luna mai pentru participarea la programul închisorilor secrete al CIA, relatează AFP.

Curtea a dat deja dreptate unui număr de doi prizonieri de la Guantanamo, Abd al-Rahim al-Nashiri (contra României) şi Abu Zubaydah (contra Lituaniei), care afirmau că au fost deţinuţi în secret în aceste ţări între 2004 şi 2006 şi că au fost supuşi la diverse forme de violenţă morală şi fizică.

Nici autorităţile de la Bucureşti şi nici cele de la Vilnius nu au recunoscut până în prezent existenţa închisorilor secrete pe teritoriul lor şi cele două ţări doreau, în consecinţă, să facă apel. Însă judecătorii CEDO au decis în unanimitate să respingă aceste cereri, relatează Agerpres, citând AFP.

"Curtea ajunge la concluzia că Lituania a adăpostit o închisoare secretă a CIA între februarie 2005 şi martie 2006, că dl Zubaydah a fost deţinut acolo şi că autorităţile interne ştiau că CIA îl supuneau unor tratamente contrare Convenţiei" europene a drepturilor omului, notează încă o dată CEDO.

Aceasta recomandă ca autorităţile lituaniene să efectueze cât mai curând o anchetă completă asupra acestui dosar şi să-i pedepsească, dacă este necesar, pe cei responsabili. CEDO a condamnat Lituania să-i plătească despăgubiri de 100.000 de euro reclamantului şi 30.000 de euro reprezentând cheltuieli de judecată.

Curtea de la Strasbourg a ajuns la aceleaşi concluzii şi într-un dosar în care Abd al-Rahim al-Nashiri a reclamat România, care va trebui să-i plătească reclamantului despăgubiri de 100.000 de euro.

CEDO recomandă, de asemenea, autorităţilor de la Bucureşti, să efectueze o anchetă şi să obţină asigurări de la autorităţile americane că Al-Nashiri nu va fi condamnat la moarte.

CEDO a condamnat autorităţile române şi lituaniene în baza mai multor încălcări: cele privind interdicţia torturii, dreptul la libertate şi la siguranţă ale reclamanţilor, respectarea vieţii private şi dreptul la un recurs eficient.

Polonia a fost condamnată de CEDO pentru fapte similare în 2015.

Închisorile CIA au fost create în secret de agenţia americană de informaţii în mai multe ţări (Polonia, Lituania, România, Afganistan, Thailanda), în timpul preşedinţiei lui George W. Bush la începutul "războiului împotriva terorismului", după atentatele de la 11 septembrie, notează AFP.

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

Articol recomandat de sport.ro
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
NEWS ALERT Transfer pentru Ianis Hagi: ”S-a ajuns la un acord”
Citește și...
61991709
Scandal uriaş la Ministerul Transporturilor. Lucian Șova, huiduit pentru că vrea liberalizarea rutelor

Scandal uriaş la Ministerul Transporturilor. Patronii companiilor care fac transport de persoane l-au huiduit pe ministrul Lucian Sova şi i-au cerut demisia.

61991704
Mărturia bărbatului acuzat că a agresat sexual două fetițe în Capitală

Un tânăr de 30 de ani, din Bucureşti, IT-ist în cadrul unei regii de stat, a fost arestat şi este acuzat că a agresat sexual două fetiţe.

61991699
Incendiu la un bloc în construcție din nordul Capitalei. VIDEO

Un incendiu a izbucnit marți seara la parterul unui bloc aflat în construcție din nordul Bucureștiului, pe strada Gheorghe Ionescu Sisești.

Recomandări
Psd inquam og
LIVE UPDATE. PSD decide soarta guvernului Luca Niculescu. SURSE: Social-democrații „exclud” varianta unui cabinet tehnocrat

Conducerea PSD se reuneşte astăzi în şedinţă, de la 10.30, pentru a decide dacă va susţine în Parlament guvernul premierului desemnat, Luca Niculescu. 

Screenshot 2026 10 12 085327
Cât ar mai putea crește euro. Christian Năsulea, profesor de economie: „Ar trebui să vedem un leu care să devină mai slab”

O revenire la 5,2 lei/euro nu pare posibilă, potrivit modelelor Institutului European pentru Studii Economice, a declarat Christian Năsulea, profesor de economie la Universitatea din București, în emisiunea iBani.

62037358
TollRo, noi probleme la nici două săptămâni de la lansare. Transportatorii reclamă blocaje și rute care nu există pe hartă

La aproape două săptămâni de la operaţionalizarea TollRo, care taxează transportatorii cu maşini peste 3,5 tone în funcţie de distanţă şi tipul drumului, utilizatorii reclamă în continuare multiple disfuncţionalităţi.