Tarifele la cazare pe litoral vor crește cu până la 20%, din iulie. Stațiunile în care s-au făcut cele mai multe rezervări

×
Publicitate

Intrăm în plin sezon estival la mare așa că pregătiți-vă! De marți cazarea va fi mai scumpă și cu 20 la sută. Rămân deocamdată neschimbate prețurile la care se închiriază șezlongurile. Acestea vor urca abia după mijlocul lunii iulie.

Din data de 1 iulie turiștii vor plăti mai mult pentru o cameră de hotel. Tarifele cresc cu 10, 15 sau 20% depinde de stațiune și de hotelul unde vreți să vă petreceți vacanța. În această perioadă cele mai aglomerate stațiuni sunt Mamaia, Eforie Nord și Neptun Olimp.

Cât privește prețurile de pe plajă. Tarifele pentru șezlonguri rămân deocamdată la fel. În Mamaia, spre exemplu, un șezlong costă între 30 și 50 de lei. La barurile de pe plajă, apa costă, în medie, 7 lei, o bere 8 lei, iar o înghețată 12 lei. 

Cei care și-au făcut planuri de vacanță din timp au găsit oferte convenabile.

Ceilalți trebuie să știe că de la 1 iulie tarifele urcă la nivel de sezon estival, ceea ce înseamnă un plus de până la 20%.

Oana OIteanu, managerul unui hotel: „Cu aproximativ 10% vor crește tarifele, de la 350 cam la 380 de lei camera dublă pe noapte cu mic dejun inclus.”

Iulian Tenie, managerul unui hotel: „Tarifele noastre cresc ușor, cu cca 15%, dacă înregistram un tarif de 300 de lei pentru camera standard, începând de la 1 iulie tariful va fi de 350 de lei".

În această perioadă în stațiunile de pe litoral gradul de ocupare este de peste 60%. Cele mai multe rezervări au fost făcute în Mamaia, Eforie Nord, Neptun Olimp la hotelurile de 3 și 4 stele care oferă facilități pentru copii și șezlonguri gratuite pe plajă.

În cazul hotelurilor de lux, prețurile sunt considerabil mai mari. De pildă, un apartament la 4 stele, în Olimp, costă aproximativ 1.700 de lei pe noapte. Iar la all inclusive, o să dați peste 700 de lei pe noapte, la 4 stele, în Mamaia și 800, la 3 stele, în Eforie Nord.

Ca să aibă cât mai mulți clienți, hotelierii au și diverse oferte pentru perioada de vârf.

Ștefan Necula, managerul unei agenții de turism: „Putem include oferta last minute, avem unități care s-au gândit pentru a-și mări gradul de ocupare să vină cu acest tip de oferte care este preferat de către români în ultima perioadă.”

Ce nu se schimbă deocamdată sunt tarifele de pe multe plaje.

Răzvan Chițan, managerul unei plaje: „Eu nu o să cresc tarifele pentru că încă nu este sezonul, nu a început sezonul foarte tare."

Dorin Ciubotaru, managerul unei plaje: „Prețul este de 25 de lei pentru șezlong. Ne gândim ca în vârf de sezon, nu știu, de la sfârșitul lunii iulie să mai mărim prețul cu un 5 lei. Prețurile nu se modifică la mâncare și băutură tot sezonul."

Următoarele creșteri de tarife vor avea loc după 20 iulie, când pe litoral este vârful sezonului estival.

Articol recomandat de sport.ro
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
FRF așteaptă decizia lui Hagi, dar i-a ales deja înlocuitorul!
Citește și...
62555737
Pantera neagră din Bulgaria ar fi fost văzută în Giurgiu. Două persoane au sunat la 112

Pantera neagră văzută în Bulgaria, care în urmă cu câteva zile se afla la Ruse, ar fi ajuns în Giurgiu. Oamenii au sunat la 112 duminică și luni dimineață.

62556377
Momentul în care o piesă metalică de la motorul unui carusel cade printre oameni, într-un parc de distracții din Bacău

Incident șocant într-un parc de distracții din Bacău. O piesă metalică de la motorul unui carusel electric a căzut chiar printre oamenii așezați în scaune!

62556378
Scandal între părinți, într-un loc de joacă din Cluj. O femeie acuză că a fost strânsă de gât și bătută de tatăl unui copil

Scandal într-un loc de joacă dintr-un parc din Cluj-Napoca. Părinții unor copii s-au certat îngrozitor, iar o femeie de 42 de ani susține că a fost lovită de un bărbat și are nevoie de 3 zile de îngrijiri medicale.  

Recomandări
Agerpres nicusor dan
Încă o desemnare de premier, după trei eșuate în cinci luni. Nicușor Dan a chemat din nou partidele la consultări

Preşedintele Nicuşor Dan a convocat din nou partidele parlamentare la consultări, la Palatul Cotroceni, în vederea desemnării unui nou premier şi a precizat că va face un anunţ luni seară.

62436092
Retragere de ultimă oră a SUA dintr-o mare bază militară din Europa. Lovitura dată de americani celor mai importanți aliați

Statele Unite şi-au retras bombardierele B-1 de la o bază aeriană din Marea Britanie la o săptămână după ce mai mulţi bărbaţi au fost arestaţi acolo sub suspiciunea de pregătire a unor acte teroriste, a declarat duminică un oficial al Pentagonului.

Litoral 2
Litoralul românesc se extinde din nou în două stațiuni. O nouă plajă de trei kilometri va apărea între Saturn și Mangalia

Pe litoral a început din nou lărgirea plajelor. De această dată se lucrează între Saturn și Mangalia.