Incendiu puternic la o casă din București. Focul s-a extins la două locuințe învecinate

×
Publicitate

Un incendiu puternic a cuprins, luni, o casă din sectorul 1 al Capitalei. Focul s-a extins şi la două locuințe învecinate, iar o altă clădire a fost afectată de fum.

Pompierii au intervenit cu 10 autospeciale de stingere. 5 butelii cu gaz au fost găsite şi scoase din interiorul locuinței. Din fericire, nimeni nu a fost rănit.

Alarma a fost dată în jurul orei 19, de către vecinii care au zărit primele flăcări. Potrivit martorilor, locuința era nelocuită la momentul izbucnirii incendiului. În zonă, distanţa dintre case este foarte mică, aşa că focul s-a extins rapid și la cele din jur, iar un bloc cu 4 etaje a fost afectat de fumul degajat.

Martor: „Un fum, un nor mare de fum, iar la urmă a început să explodeze, înăuntru, ceva exploziv, ce o fi avut înăuntru. Și flăcări până sus de tot”.

Cei din clădirile alăturate s-au autoevacuat înainte să ajungă pompierii, doar un bărbat de 54 de ani a avut nevoie de ajutorul militarilor pentru a ieşi din casă. Din fericire nimeni nu a fost rănit. Pompierii au scos 5 butelii din interiorul unei locuințe, înainte ca acestea să fie afectate de incendiu.

Vecină: „Am văzut doar cum a izbucnit fumul si era foarte inalt”.

Pompierii s-au deplasat imediat cu 6 autospeciale de stingere și Detașamentul Special de Salvatori, dar au suplimentat efectivul cu încă 4 autospeciale atunci când focul s-a extins și la casele din jur.

Locotenent colonel Petrică Dănuț Epure, ISU București-Ilfov: „Au fost afectate alte trei propietăți. Este vorba de o vilă P+1+mansardă, un alt imobil P+1 și un bloc P+4 afectat de fum”.

Încă nu se știe care este cauza incendiului. A fost deschisă o anchetă care va stabili acest lucru.

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
FOTO | Nopți nedormite după divorț! Fosta soție a starului din NBA a dat cărțile pe față
Citește și...
62250634
Fabrică de prelucrare a laptelui din Suceava, mistuită de un incendiu. Pagubele sunt majore
Un incendiu puternic a izbucnit într-o fabrică de prelucrare a laptelui din localitatea Șaru Dornei, judeţul Suceava.
62250633
Tramvaie noi în București, cu două luni mai devreme de data stabilită. De ce se vor modifica peroanele
Cu o întârziere mare față de alte oraşe din ţară, Bucureștiul va primi tramvaie noi în iunie - totuşi cu două luni mai devreme decât era anunțat.
62250610
România cere ajutor Italiei, ca să depisteze minele din Marea Neagră. Ce spun specialiștii
O mină desprinsă din centura de apărare marină a Ucrainei a fost găsită, luni, în apele românești ale Mării Negre - în zona Capului Midia. Un pescador a dat întâmplător de ea, iar incidentul a sporit riscul pentru navigatori.