Incendiu puternic, izbucnit în condiții suspecte, în Bistrița-Năsăud. Mărturiile vecinilor

×
Publicitate

Un incendiu puternic a mistuit, miercuri aseară, două grajduri și două şuri în județul Bistrița-Năsăud. Alarma a fost dată de vecini, care l-au anunţat imediat și pe proprietarul casei.

Nu se știe de la ce a pornit focul, cert este că stăpânul gospodăriei, un bătrân de 88 de ani, era singur acasă.

El a fost scos pe brațe de către localnicii care au sărit să stingă flăcările mari. Din fericire, nu au fost înregistrate victime, chiar dacă vâlvătaia s-a extins cu repeziciune.

20 de pompierii militari, cu trei autospeciale, şi mai mulţi voluntari au intervenit miercuri aseară că să stingă incendiul care a cuprins o gospodărie din localitatea Tiha Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud. Aproximativ două ore s-au luptat salvatorii cu flăcările, dar jumătate dintre anexele casei s-au făcut scrum.

Proprietar: ”Am ieşit afară şi am văzut că arde ceva, de la coteţul de găini de acolo. Desculţ m-au luat şi m-au scos afară, vecini m-au ajutat”.

Şi vecinii au tras spaima vieţii lor, mai ales ca aceştia erau mai mulţi în casă, şi toţi dormeau.

Vecină: ”Era să ardem toţi dacă nu ne trezeau vecinii, eram în pat toţi vă daţi seama după ora 11 seara şi când ne au anunţat vecinii arde, era pară peste tot, au strigat din uliţa ieşiţi afară că arde”.

Tot vecinii susţin că focul a fost pus intenţionat.

Vecină: ”Fratele m-a sunat să vin repede că arde şi am venit să văd ce s-a intasmplat e dezastru, nu ştiu, o fost puș intenţionat."

Vecin: ”A venit nevasta şi a spus că arde şi am ieşit repede afară să văd care e treaba. Să fi fost pus intenţionat? Mă gândesc io ştiu că altfel de unde dumnezeu că doar suntem de mult vecini aici."

Pompierii militari și voluntari au reuşit să protejeze casele din apropiere, însă două grajduri şi două suri din gospodăria bătrânului de 88 de ani s-au făcut scrum.

Ioan Ott, ISU Bistrița-Năsăud: "Exista un pericol de propagare la o casă de locuit, nu au fost victime, intervenţia a fost una dificilă deoarece înăuntru era fân şi o cantinate mare de material lemnos."

Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili cauza incendiului.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

 Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
FOTO Componentul Generației de Aur s-a căsătorit! Imagini spectaculoase de la nuntă
Citește și...
62063428
Un român ar putea deveni directorul Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică

Directorul general al Agenţiei Internaţionale pentru Energia Atomică (AIEA), Yukiya Amano, intenţionează să demisioneze înainte de încheierea actualului său mandat, iar un român i-ar putea lua locul.

62063425
Raport secret: Cele 6 baze militare din Europa unde SUA depozitează arme nucleare

Statele Unite depozitează bombe nucleare în mai multe ţări din Europa, arată un raport confidenţial obţinut de presa belgiană, iar două partide din Belgia au cerut Guvernului să nu mai permită staţionarea armelor atomice pe teritoriul ţării.

62063380
Presa străină despre cum a fost primită Simona Halep de români

Simona Halep, primită ca un star rock în România, a titrat, miercuri, ediţia online a cotidianului L'Equipe.

Recomandări
Nicusor dan afp 000 c8lp7ke
Nicușor Dan, la a patra încercare de a desemna un premier. Cele trei variante de prim-ministru independent

Luni va avea loc o nouă rundă de negocieri la Palatul Cotroceni. Reprezentanții partidelor vor merge la discuții cu șeful statului, după care Nicușor Dan va desemna un nou premier.

Rti turism
România a pierdut milioane de euro din PNRR pentru patrimoniu și turism înainte de a fi folosite. Rețeta incompetenței

„Turismul pierde timpul”, partea I. România a primit prin PNRR zeci de milioane de euro pentru a restaura monumente și a dezvolta turismul în Delta Dunării. România a picat examene importante.

60328175
A fost cea mai friguroasă dimineață la munte din această toamnă. Cum va fi vremea în următoarele zile

Primul weekend din octombrie a adus temperaturi de plajă, la malul mării, dar și îngheț la mare altitudine. Pe litoral, unii au admirat marea și s-au bucurat de soarele generos. La munte, în schimb, a fost cea mai rece dimineață din această toamnă.