Incendiu la un apartament din Alba Iulia. Salvatorii au evacuat locatarii şi i-au protejat cu măşti speciale

×
Publicitate

Intervenţie dramatică a pompierilor din Alba Iulia după ce un apartament a fost cuprins de flăcări! Cum fumul gros se extindea rapid în tot blocul salvatorii au evacuat locatarii şi i-au protejat cu măşti speciale.

 

Proprietarul locuinţei unde a izbucnit incendiul s-a intoxicat cu fum. Alarma s-a dat în miez de zi, în cartierul Cetate. Imediat ce au simţit mirosul puternic de fum, vecinii au sunat de urgenţă la 112.

incendiu

Martor: ”Mi-am dat seama că arde ceva când m-am uitat pe geam flacără înăuntru şi au început să pârâie geamurile, să se spargă, atunci eu cu băiatul ăsta am fugit şi când am ajuns pe casa scării cineva strigă: “Arde, înăuntru! Arde, înăuntru, era flacără mare înăuntru.”

Într-o operaţiune contracronometru, salvatorii au reuşit să îi evacueze pe cei care puteau fi în pericol. Cu măşti de protecţie, oamenii au fost scoşi rând pe rând din clădire.

Martor: "La început a fost doar fum undeva la 80-90 de cm fum, foarte dens, mi-am pus un prosop. A fost scos afară vecinul cu mască cu tot ce a trebuit şi s-a procedat la stingerea incediului”.

O ambulanţă l-a preluat pe proprietarul aparatmentului care inhalase fumul toxic. Bărbatul este acum în stare stabilă, la spital. Un alt vecin a fost scos afară pe geam, cu autoscara.

Căpitan Radu Botezan – purtător de cuvânt ISU Alba: ”Proprietarul apartamentului incendiat a suferit o intoxicaţie cu fum. Alţi 4 proprietari de la etajele superioare unde se manifestau degajări mari de fum au fost evacuaţi".

Incendiul ar fi pornit de la un prelungitor din balcon, de unde proprietarul alimenta mai multe aparate electrocasnice. Până să îşi dea seama de incendiu, flăcările au cuprins o bună parte din apartament însă din fericire nu s-au extins şi la locuinţele vecine.

 

Articol recomandat de sport.ro
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
A murit Ciara Mageean, campioana europeană la 1500 m din 2024!
Citește și...
62205444
O fetiță de 2 ani a ajuns la spital cu braţul strivit de un utilaj agricol
O fetiţă de doi ani din Mureş a ajuns la spital cu braţul strivit de un utilaj agricol. Copila era în curte, când într-un moment de neatenţie, a alergat spre o combină.
62205445
Cine este vinovat pentru moartea celor 2 muncitori. Anchetă a Poliției Capitalei
Anchetă a Poliției Capitalei, pentru ucidere din culpă, în cazul celor doi muncitori uciși de surparea unui mal de pământ pe un șantier din Capitală. Polițiștii îi vor audia pe toți cei care lucrau la construcție, atunci când s-a surpat șanțul.
62203665
Ursul bănuit că a omorât un cioban într-o pădure la limita dintre Suceava şi Harghita, găsit mort în pădure
Ursul bănuit că a omorât un cioban şi l-a rănit grav pe altul, într-o pădure de la graniţa dintre judeţele Suceava şi Harghita a fost găsit mort în pădure.