Incendiu la 15 vagoane dezafectate în zona de triaj dintre Gara Basarab și Podul Grant, pornit de persoane fără adăpost

×
Publicitate

Mii de oameni au fost avertizaţi de autorităţi să evite miercuri zona Gării Basarab, din cauza unui incendiu major. 15 vagoane dezafectate au fost mistuite de flăcări, iar un nor gros de fum a învăluit cartierele din jur.

Focul ar fi fost pus de oamenii străzii care se adăposteau acolo. Deşi s-a mai întâmplat, cei de la CFR par incapabili să gestioneze situaţia.

Incendiul a izbucnit în jurul orei 11. Oamenii care locuiesc în vecinătatea Gării de Nord au văzut coloana imensă de fum negru care se ridică din zona triajului. Au sunat la 112, iar în zonă au fost trimise de urgenţă 14 echipaje de la Pompieri şi SMURD

Ştefan Eduard, purtător de cuvânt ISUBIF: „Când au ajuns primele echipaje incendiul, se manifesta cu flacăra deschisă la două vagoane. Din cauza lipsei alimentarii cu apă, au fost alertate nouă autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi cinci cisterne."

După o evaluare rapidă, reprezentanţii ISU au constatat că există risc de intoxicare cu fum, iar populaţia din zonă a fost avertizată prin sistemul RO-ALERT

În timp ce pompierii se luptau cu flăcările, trenurile de călători au continuat să plece şi să sosească în Gara de Nord printr-o perdea de fum. Reprezentanţii CFR au dat asigurări că traficul nu a fost afectat şi că la locul incendiului nu a fost descoperită vreo victimă.

În urmă cu patru luni pompierii au intervenit în acelaşi loc, iar cauza a fost aceeaşi: un om al străzii care a făcut focul într-un vagon. Istoria se repetă de ani de zile, fără ca vreo cineva să fie tras la răspundere.

Pe de altă parte reprezentanţii Ministerului Mediului au dat ei asigurări că nu au fost înregistrate valori mari de poluare.

Reacția CFR Călători:

„În urma incendiului produs în data de 11 ianuarie 2024, în care au fost implicate 3 vagoane dezafectate din stația București Basarab, în acest moment, se desfășoară investigarea evenimentului ce va fi concretizată printr-un dosar de cercetare.

CFR Călători derulează periodic acţiuni pentru identificarea vagoanelor cu un grad ridicat de uzură care întrunesc condiţiile pentru disponibilizare (de valorificare a vagoanelor vechi în starea existentă).
În prezent, CFR Călători urmează să disponibilizeze aproximativ 280 de vagoane, printre acestea fiind şi vagoane staţionate în perimetrul dintre Pasajul Basarab şi Podul Grant. Totodată, CFR Călători are în pregătire documentaţia necesară pentru disponibilizarea la nivel național a circa 190 de vagoane ce nu mai pot fi repuse în exploatare.

Procedurile de disponibilizare a vagoanelor sunt realizate în conformitate cu prevederile legale aplicabile mijloacelor fixe din categoria mijloacelor de transport. Vagoanele retrase din circulaţie în prezent au o vechime însemnată, prezintă caracteristici tehnice depăşite, şi nu mai pot fi reparate, modernizate şi utilizate în condiţii de eficienţă economică.
Pentru valorificarea acestor vagoane vechi, CFR Călători organizează licitaţii publice în condițiile legislației în vigoare.

Supravegherea vagoanelor din stația Bucureşti Basarab se face cu personal propriu, însă există în derulare, procedura de achiziţie a serviciului de pază pentru Revizia de Vagoane Bucureşti Basarab.”


 

Articol recomandat de sport.ro
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
O româncă a devenit Miss Italia! E campioană la înot
Citește și...
62416843
Protestul transportatorilor continuă, pentru a doua zi consecutiv. O delegaţie a acestora se află la Guvern

Sute de transportatori din toată ţara participă, joi, la a doua zi de protest. Camioane din toată ţara au pornit către Bucureşti, pentru a se alătura angajaţilor firmelor de transport care protestează deja, pe centura Capitalei.

62406785
Planul elaborat pus la cale de patru hoți din București. Au înscenat un accident ca să fure un seif

Polițiștii din București au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, joi, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt calificat. Prejudiciul este estimat la aproximativ 70.000 de euro.

62416832
Un elev de la un liceu militar din Alba Iulia a murit după ce a căzut pe geam, de la etajul 4

Un elev al Colegiului Național Militar „Mihai Viteazul” din Alba Iulia a murit după ce a căzut de la etajul 4 al instituției de învățământ, joi.

Recomandări
Armata romana id204594 inquam photos alex nicodim
RO-ALERT în Botoșani. Autoritățile avertizează asupra unei posibile incursiuni de drone

Autorităţile au emis, joi dimineaţă, o avertizare RO-ALERT pentru populaţie, pe fondul unei posibile incursiuni de drone pe teritoriul judeţului.

Fata valiza 5
Ce au descoperit criminaliștii în camera Valentinei și a iubitului ei. Un prieten l-ar fi ajutat pe bărbat să plece din țară

O anchetă complicată este în desfășurare în Vâlcea, după ce o femeie de 28 de ani a fost găsită moartă, înghesuită într-o valiză care plutea pe râul Olt. Tânăra era fiica unui lăutar cunoscut din Filiași. 

Nicusor dan new york presidency
Nicuşor Dan, despre alegerile anticipate: „Românii nu-şi doresc în niciun caz asta”. Ce le cere partidelor

Alegerile anticipate înseamnă patru-şase luni de bannere pe stradă, reclame la TV, certuri între partide şi cred că românii nu-şi doresc în niciun caz asta, a declarat președintele Nicușor Dan într-un interviu pentru Agerpres.