Înalt Prea Sfințitul Pimen, bolnav de COVID-19, este în stare critică

×
Publicitate

Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, în vârstă de 90 de ani, a fost mutat la Terapie Intensivă şi intubat, după complicaţii pulmonare.

Înaltul prelat a fost transportat cu elicopterul, la Institutul Matei Balş, din Bucureşti, în urmă cu aproape două săptămâni.

Confirmarea infectării a venit după ce a ţinut slujba de Înviere.
Acesta a fost diagnosticat cu coronavirus, imediat după Paște.

Ierarhul a început să se simță rău încă de pe 16 aprilie, dar starea de sănătate i s-a înrăutățit luni, 20 aprilie, în a doua zi de Paști.


A ajuns la spitalul din Suceava în stare de urgență, destul de afectat, spun medicii de acolo, slăbit, cu temperatură și o imagine a bolii medie spre severă.

Rezultatul testului a fost pozitiv și s-a decis transportarea pe cale aeriană cu un elicopter, împreună cu un alt pacient în vârstă de 40 de ani, în stare gravă și ventilație mecanică, la Institutul ”Matei Balș” din Capitală.


De precizat că nu ierarhul a cerut să fie adus la București, ci medicii au decis acest lucru.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Dezastru pentru Vinicius, după gestul nesăbuit din Real Madrid - Villarreal: "E practic adio! Șanse de 99%"
Citește și...
62123340
Cartier din Buzău cu mii de oameni, în carantină totală. Nimeni nu are voie să intre sau să iasă

De azi dimineață au fost organizate filtre cu echipaje de la poliție, jandarmerie și armata la toate intrările în cartierul Poșta din Buzău.

62123345
S-au întors ninsorile. Locul din România unde stratul de zăpadă măsoară 15 centimetri

S-a lăsat frigul și s-au întors ninsorile, la munte. În Făgăraș, la mare altitudine, stratul de zăpadă măsoară 15 centimetri.

61372263
MAE: 28 de români care lucrează în Olanda au fost infectaţi cu SARS-CoV-2

Ministerul Afacerilor Externe s-a autosesizat ca urmare a informaţiilor apărute în cursul zilei de duminică în mass-media locale referitoare la testarea pozitivă pentru infecţia cu SARS-CoV-2 a 28 de cetăţeni români, se arată într-un comunicat al MAE

Recomandări
62574277
Cazul șocant al criminalului recidivist Emil Gânj. Condamnat pentru omor, a ieșit cu 5 ani mai devreme, apoi a ucis-o pe Anda

Fiecare viață luată unei femei este un eșec răsunător al societății, al legii, al sistemului. Violența împotriva femeilor continuă, răspunsurile vin mereu târziu, iar autoritățile au mare parte din vină. Iubirea ar trebui să protejeze, nu să rănească.

62580240
Vremea se schimbă radical în România. Temperaturile scad brusc cu până la 15 grade. Vin ploile abundente și ninsori la munte

După săptămâni neobișnuit de calde toamna devine rece și ploioasă, anunță meteorologii.

Zelenski putin
Rusia şi Ucraina au încheiat un "armistiţiu energetic", afirmă Donald Trump. În schimb, Zelenski spune că habar n-avea

Preşedintele SUA, Donald Trump, a declarat că Rusia şi Ucraina au convenit să înceteze atacurile împotriva infrastructurilor energetice, informează AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.