În ciuda tragediei din Harghita, parlamentarii permit creșe și grădinițe în clădirile cu bulină

×
Publicitate

Fără să le pese de nenorocirea de la Odorheiu Secuiesc, parlamentarii au votat pe repede înainte o lege care permite funcționarea spațiilor comerciale în clădirile cu risc seismic.

Mai grav este că în aceste clădiri, conform noii legi, vor putea fi făcute creșe sau grădinițe. Generoși cu banii statului, aleșii au inclus și bisericile în categoria clădirilor care pot fi reparate cu fonduri de la buget, chiar dacă mii de școli, spitale, sau clădiri de locuințe au nevoie urgentă de reabilitare. Specialiștii în clădiri cu risc seismic sunt revoltați și spun că proiectul nu face decât să pună viața mai multor oameni în pericol.

Noua lege modifică reglementările stabilite în această vară care interziceau desfășurarea activităților comerciale la parterul clădirilor cu risc sesimic, dar și închirierea locuințelor.

Știrile PRO TV au arătat de mai multe ori că, deși legea era în vigoare, nimeni nu făcuse nimic în acest sens. Activitățile comerciale nu erau oprite.

Legea votată acum anulează toate demersurile. Aproape tot centrul vechi al Capitalei este împânzit de clădiri cu bulină roșie. În ciuda pericolului, proprietarii încă își închiriază locuințele, dar și spațiile de la parter. Odată cu noua lege, închirierea de locuințe va fi interzisă, însă activitățile comerciale de orice fel vor fi permise în continuare.

Ocupați cu bugetul și cu certurile din comisii, deputații au votat legea rapid, dând dovadă că nu le pasă de pericolul noilor modificări.

Matei Sumbasacu, fondator Re:Rise: „Evident este periculos, am văzut cu toții zilele acestea cât de periculos este. Nu ne putem juca cu siguranța oamenilor, cu siguranța publică, nu putem să ne jucăm cu clădirile publice care au nevoie de continuitate după un dezastru. Din păcate, prevederea cu interzicerea activităților comerciale se referea la clădirile cu risc seisimic 1 și risc seismic 2. Acoperea o gamă mai largă de clădiri vulnerabile. Am restrâns la acelea care au o suprafață desfășurată mai mare de 200 de mp2. Ne putem gândi evident că o eventuală grădiniță sau creșă care sunt spații de dimensiuni reduse pot să eludeze acest amendament.”

Alin Apostol, USR: „În vară aveam că cei cu spații locative puteau să închirieze, acum nu mai pot. Cei cu spații comerciale nu puteau să își desfășoare activitate în termen de. Acum pot. Aglomerarea de persoane presupune peste 50 de persoane și peste 200 de mp2. În realitate mare majoritatea a spațiilor comerciale, 95% nu îndeplinesc cele două condiții. Deci își vor continua nestingheriți activitatea.”

Directorul Administrației Muncipale pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic spune că modificările votate acum au aparut pentru că în vară nu a fost făcută o analiză a impactului economic, iar mediul de afaceri a făcut presiuni.

Răzvan Munteanu, directorul Adiministrației Municipale pentru Consilidarea Clădirilor cu Risc Seismic: „Au fost foarte multe reclamații și observații în ultima perioadă din partea mediului economic și atunci Ministerul Dezvoltării a simțit nevoia să vină și să reglementeze un pic ceea ce înseamnă aglomerare urbană.”

De asemenea, deși activitățile comerciale vor putea funcționa, închirirea locuințelor va fi interzisă, însă autoritățile nu știu deocamdată cum vor verifica dacă legea va fi respectată. Responsabilii se bazeaza pe vecinii atenti, care să depuna reclamatie.

Răzvan Munteanu, directorul Adiministrației Municipale pentru Consilidarea Clădirilor cu Risc Seismic: „Dacă fac ilegal sigur vor fi și vecinii care vor ști că aceste apartamente sunt închiriate.”

Mai mult decât atât, legea include și bisericile în categoria clădilor care vor primi bani de la buget pentru consolidare. În țară sunt însă mii de școli, spitale, grădinițe ori instituții publice cu probleme. Cei care au scris proiectul de lege caută o scuză.

Florin Roman, PNL: „Prioritățile sunt date de proiecte și de asta trebuie să fie luate în calcul toate. Eu nu pot să fac o diferențiere între ele pentru că și în biserică și în spital intră oameni. Eu nu separ oamenii de cei care merg la spital sau cei care merg la biserică.”

Legea urmează să fie trimisă la promulgare.

Articol recomandat de sport.ro
Key Alves ”rupe” internetul, la patru luni după ce a născut! Cum arată cea mai frumoasă voleibalistă din lume
Key Alves ”rupe” internetul, la patru luni după ce a născut! Cum arată cea mai frumoasă voleibalistă din lume
Citește și...
O avalanșă s-a produs în Bucegi, pe Valea Coștilei. Locotenent-colonel Dan Colniceanu a murit la 35 de ani

O avalanşă s-a produs, sâmbătă, pe Valea Coştilei din Bucegi. Un bărbat a decedat, a precizat, pentru Agerpres, şeful formaţiei Buşteni din cadrul Salvamont Prahova, Sergiu Frusinoiu.

Stare de alertă într-un județ din România. 65 de oraşe şi comune au rămas fără serviciu de salubritate. Care este cauza

Autorităţile din judeţul Bacău au declarat, sâmbătă, stare de alertă în 65 de oraşe şi comune ale judeţului, care au rămas fără serviciu de salubritate. Printre localităţile afectate se află municipiile Oneşti şi Moineşti, precum şi oraşul Dărmăneşti.

Incendiu de vegetație în Caraș-Severin. Zeci de pompieri și un elicopter intervin într-o zonă greu accesibilă

Zeci de pompieri intervin, sâmbătă, pentru stingerea unui incendiu de vegetaţie uscată izbucnit pe raza comunei Slatina-Timiş din judeţul Caraş Severin, într-o zonă greu accesibilă, fiind sprijiniţi de un elicopter dotat cu sistem Bambi Bucket.

Recomandări
Sondaj CURS în pragul moțiunii. Câți români cer demisia lui Ilie Bolojan și care este intenția de vot în plină criză politică

Peste jumătate dintre români (58%) consideră că premierul Ilie Bolojan ar trebui să demisioneze, iar AUR conduce detaşat în intenţia de vot la alegerile parlamentare, potrivit unui sondaj realizat de CURS în perioada 28 aprilie - 1 mai.

Politico: Cele cinci lecții ale războiului din Iran care arată că NATO nu este pregătită să lupte cu Rusia

NATO a rămas în afara războiului dintre SUA și Israel împotriva Iranului, însă conflictul a expus vulnerabilități serioase în arhitectura de apărare a alianței, scrie POLITICO într-o analiză. 

Oana Gheorghiu s-a „scuzat” după ce le-a cerut parlamentarilor pe e-mail să voteze după conștiință: „Mi-am permis aroganța”

Vicepremierul Oana Gheorghiu a spus, vineri seară, că mai mulți parlamentari s-au supărat după ce le-a cerut să voteze la moțiunea de cenzură conform propriei conștiințe.