O asociație pentru drepturile pacienților către Ciolacu: Concediile medicale sunt un drept universal, nu o sursă de venit

62413748
Inquam Photos / Octav Ganea

Orice decizie care obligă la plata impozitelor pe concediile medicale va fi atacată „pe toate căile posibile” de o asociație de apărare a drepturilor pacienților.

Acesta este un drept fundamental al salariaților și nu e o sursă de venit impozabilă, arată reprezentanții COPAC.

Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România (COPAC) transmite public premierului Marcel Ciolacu faptul că persoanele care beneficiază de concedii medicale se bucură de un drept fundamental, concediul medical nefiind o sursă de venit. Asociația va ataca „pe toate căile posibile” orice decizie care instituie impozit asupra sumelor încasate de bolnavii cronici în perioadele de concediu medical, se arată într-un comunicat preluat de news.ro.

„Nu, domnule Prim-ministru, concediile medicale nu sunt o sursă de venit! Sunt incluse în dreptul fundamental al cetăţenilor acestei ţări şi nu pot fi tratate în alt fel! Şi, noi ,cei din Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România, vrem să vă reamintim că boli cronice nu înseamnă doar cancer. La fel de invalidante sunt şi alte boli precum bolile cardiovasculare, AVC, scleroză multiplă, boli rare sau inflamatorii reumatismale. Că să nu mai menţionăm tuberculoză sau HIV/SIDA. Şi din păcate, un pacient cu tuberculoză este nevoit să stea în concediu medical timp de şase luni sau doi ani. Să ştiţi că noi, pacienţii cronici nu ne-am dori să stăm în concediu medical. Ne-am dori să fim bine şi activi şi utili societăţii. Doar că uneori este imposibil”; este mesajul transmis joi primului ministru Marcel Ciolacu de către pacienţii cu boli cronice.

Asociaţia care îi reprezintă pe bolnavii cu afecţiuni cronice îi mai transmite premierului că „ar trebui să descopere acele cazuri de fraudă şi nu să pedepsească pe toată lumea, pentru că este şi incorect şi discriminatoriu”.

„Vrem să vă reamintim şi faptul că în februarie aţi declarat că toţi pacienţii cronici vor fi scutiţi, iar acum a rămas, aşa cum fusese de fapt stabilit de la început: doar pacienţii oncologici. Aşa că, în al 12-lea ceas, COPAC va solicită să va ţineţi promisiunile făcând că pacienţii cronici să nu fie de două ori pedepsiţi. Dacă legea, va ieşi în această formă, că reprezentanţi ai pacienţilor cu boli cronice şi boli rare o vom ataca pe toate căile posibile”, precizează Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România în mesajul transmis primului ministru.

Reacţia pacienţilor vine după ce Guvernul a aprobat, joi, scutirea de la plata contribuţiilor sociale pentru concediile medicale în cazul gravidelor, mamelor cu copii bolnavi, al pacienţilor cu afecţiuni oncologice şi pentru cazurile de urgenţă.

Premierul Marcel Ciolacu a declarat, marţi, despre taxa pe boală, introdusă printr-o Ordonanţă care este blocată în acest moment în Parlament, că plata pentru concediile medicale reprezintă un venit şi nu este vorba despre o supraimpozitare, iar pentru cei cu boli cronice, cei bolnavi de cancer, pentru tinerele mame, este total de acord să se elimine.  

Articol recomandat de sport.ro
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
”Să vină Antonela!”. Leo Messi nu a rămas indiferent după gestul colegului său
Citește și...
62188570
Pățania unui bărbat din Mureș care pretindea că este jandarm și împrumuta bani

Un bărbat din judeţul Mureş a fost reţinut pentru 24 de ore, în urma unor percheziţii domiciliare, după ce s-a stabilit că a împrumutat diverse sume de bani, pretinzând că este jandarm pentru a fi credibil.

62433650
Autospecială a Poliţiei Argeş, implicată într-un accident. O șoferiță nu i-a acordat prioritate

O autospecială aflată în dotarea Poliţiei judeţene Argeş a fost implicată, joi, într-un accident rutier, după ce o femeie a intrat cu maşina de pe un drum secundar pe un drum principal din municipiul Piteşti fără a acorda prioritate.

 

62017949
Rezultate Loto 6/49, Joker și Loto 5/40, tragerea de joi, 4 aprilie. Reportul depășește 1,56 milioane de euro

Joi, 4 aprilie, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc.

Recomandări
Shutterstock uzina dacia
Dacia pregătește un nou val de plecări voluntare. Uzina de la Mioveni își oprește temporar producția

Dacia a anunțat un nou val de plecări voluntare, în contextul problemelor din industria auto și a noii strategii a Renault. În jur de 160 angajați de la uzina de la Mioveni sunt vizați, după cum au declarat surse pentru ȘtirileProTV.ro.

Luca niculescu nicusor dan 3
Primul curs oficial anunțat de BNR după ce Nicușor Dan l-a desemnat pe Luca Niculescu. Euro, nou record istoric

Primul curs oficial anunțat de BNR după desemnarea lui Luca Niculescu în funcția de premier arată o ușoară depreciere a leului față de euro și un nou record al cursului valutar. Moneda unică europeană a ajuns la 5.3527 lei.

Cafea cu visuri 6 octombrie
Cosmin Stan, despre lecțiile pe care le oferă copiilor săi prin călătorii: „Mi se pare unul dintre cele mai de preț lucruri”

În acest episod, Oana Andoni a vorbit despre visuri, curajul de a le urma și despre destinații fabuloase cu prezentatorul Știrilor ProTV de dimineață din weekend și corespondent senior -Cosmin Stan.