Impact devastator pe un drum din județul Maramureș. 5 persoane au fost rănite, iar pagubele materiale sunt uriașe

×
Publicitate

Impact devastator, duminică seară, pe un drum din judeţul Maramureş, între un autoturism şi un taximetru.

Cinci persoane au fost rănite, iar un bărbat a fost scos din caroseria deformată de un echipaj de la descarcerare.

Pagubele materiale sunt mari. Practic, n-a rămas mai nimic din cele două vehicule.

Accidentul a avut loc la ieșirea din localitatea Groși, la câțiva kilometri de Baia Mare. Impactul a fost atât de puternic, încât ambele mașini au fost proiectate în afara carosabilului. În taximetru se afla șoferul și un pasager, iar în celălalt autoturism, trei persoane. Cu toții au fost grav răniți.

Localnic: „Șoferul de pe ăsta a zis că-i rău și șoferul că-i și mai rău."

Unul dintre bărbați a avut nevoie de un echipaj de la descarcerare pentru a fi scos din caroseria mașinii.

Oana Alexa-Gonczi, purt.cuv. ISU Maramureș: „Au rezultat cinci victime, dintre care una încarcerată. Toate au fost transportate la spital de către echipajele SMURD și SAJ prezente la locul evenimentului. Toate victimele sunt conștiente, trei cu politraumatisme multiple și două mai ușor rănite."

Polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă ancheta pentru a stabili cine este vinovat de producerea accidentului.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62005379
Luminițele de Crăciun vor fi aprinse luni seară în Capitală

Iluminatul festiv va fi pornit în Capitală luni seara, decoraţiunile urmând să fie, în linii mari, cele folosite anul trecut, după cum a anunţat primarul general Nicuşor Dan.

61974779
A fost câștigat marele premiu la Loto 6/49, de peste 1,46 milioane de euro

Loteria Română anunţă, duminică seară, că marele premiu la Loto 6/49, în valoare de peste 1,46 milioane de euro, a fost câştigat cu un bilet jucat la o agenţie din Suceava. Biletul a costat 33,5 lei.

62162695
Tinerii sub 25 de ani, singurii care au venit în număr mai mare la vot faţă de alegerile din 2016

Singura categorie de vârstă care s-a prezentat în număr mai mare la vot decât la predecentele alegeri parlamentare este cea a tinerilor între 18 şi 24 de ani.

Recomandări
Vlcsnap 2026 10 19 17h47m21s027
Filmul atacului de la școala din Bistrița. Copiii au sărit să se lupte cu agresorul. Dezvăluirea tristă a bunicului său. VIDEO

Atac sângeros la o școală din orașul Bistrița. O profesoară de matematică și un elev au ajuns la spital după ce au fost înjunghiați de un copil de 13 ani. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h42m47s513
Ministru propus de PSD, la audieri: ”Prostia este ca betonul: odată turnat, se întărește pentru totdeauna”

Pentru a treia oară în numai 4 luni, Parlamentul audiază o nouă echipă de miniștri. La Agricultură, discuțiile despre subvențiile pentru stuf s-au transformat într-un schimb de replici acide. 

Vlcsnap 2026 10 19 18h16m02s964
Valuri de violențe și jafuri în Franța și Italia. Ministrul francez de Interne a recunoscut că poliția „a pierdut controlul”

Primarii orașelor franceze pot impune restricții parțiale de circulație pe timpul nopții pentru a proteja populația și magazinele. Măsura a fost luată de premierul Sébastien Lecornu după un weekend de violențe și jafuri.