Noi detalii despre mistrețul radioactiv găsit în România. Ce spune DSVSA

61930001
Monitorul de Suceava

Cazul mistrețului radioactiv a generat interes național, insă DSVSA insistă că nu există niciun pericol pentru populaţie.

"Noi efectuăm analize privind radioactivitatea în mod curent, potrivit programului strategic, atât la alimente cât şi la furaje, fructe de pădure, cât şi pe probele recoltate de la porci mistreţi vânaţi. Aceste analize se fac aleatoriu la porcii mistreţi vânaţi, iar în acest caz, în urma efectuării analizei privind radioactivitatea, s-a constatat o uşoară creştere a cantităţii de Cesiu găsită în carcasa de porc faţă de limita maximă admisă de 600 de Becquereli, rezultând 666 de Becquereli. Conform regulamentului european 733 din 2008, dacă limita este depăşită, produsele se dirijează către distrugere şi incinerare. Ceea ce s-a şi întâmplat şi în această situaţie", a spus directorul Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Suceava, medicul veterinar Ioan Corduneanu, relatează Agerpres.

Acesta a precizat că împreună cu Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor s-a întocmit un program de supraveghere, iar pentru următorii 100 de porci mistreţi împuşcaţi în zona respectivă, din 10 în 10 porci mistreţi se vor mai efectua analize privind radioactivitatea.

"Pe următorii 100 de porci care se vor împuşca, din 10 în 10, vrem să mai facem câte o probă prin eşantionare, deşi până acum nu am avut niciodată nimic. Singura explicaţie este că porcul mănâncă rădăcinoase, rădăcini de copaci, iar în aceste rădăcini se pot cumula cantităţi mai mari de elemente radioactive. Este posibil să fi fost o cantitate mare de Cesiu în zona unde s-a alimentat porcul sau mai există ipoteză, ca porcul să vină din Ucraina. Dar toate acestea sunt ca supoziţii. Singura recomandare pe care o fac este ca lumea să nu intre în panică pentru că nu are nicio motivaţie. Este o situaţie unică până la ora actuală, cred că nici la nivel de autoritate nu s-a mai înâmplat, deşi eu vorbesc despre judeţul Suceava. Vom monitoriza situaţia şi în funcţie de ce vom găsi, pe programul stabilit, o să vedem ce măsuri vom lua şi vom informa corect populaţia. Deocamdată nu am găsit nimic nici în furaje, în fructe de pădure, orice face parte din furajarea lui", a spus Corduneanu.

Acesta susţine că toţi porcii care vin de pe fondurile de vânătoare se examinează obligatoriu, conform legislaţiei, pentru PPA (peste porcină africană), trichineloză şi în anumite etape pentru radioactivitate, microbiologie, reziduuri.

Citește și
Oana Țoiu: Sute de români din Dubai și Doha au cerut sprijin consular după suspendarea zborurilor din Orientul Mijlociu
Oana Țoiu: Sute de români din Dubai și Doha au cerut sprijin consular după suspendarea zborurilor din Orientul Mijlociu

mistrat radioactiv, romania, suceava,

Un mistreţ împuşcat pe un fond de vânătoare aflat la 10 kilometri de frontiera cu Ucraina, gestionat de Direcţia Silvică Suceava, a fost identificat cu depăşiri ale nivelului de contaminare radioactivă cu Cesiu-137 şi Cesiu-134, a anunţat, joi, directorul general al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) - Romsilva, Ciprian Pahonţu.

"Pe raza Direcţiei Silvice Suceava s-a identificat un mistreţ, iar carnea care a fost dusă la analize a ieşit cu depăşiri ale nivelului de contaminare radioactivă. Este o noutate pentru noi. Mistreţul a fost recoltat pe un fond de vânătoare, 17 Botuş, gestionat de Ocolul Silvic Breaza, care se află la 10 kilometri de frontiera cu Ucraina. Acest lucru ne alarmează foarte tare şi împreună cu ANSVSA şi Garda de Mediu şi toate organele abilitate vom lua toate măsurile de rigoare în perioada următoare. Noi am primit abia dimineaţă raportul şi este vorba de o contaminare radioactivă cu Cesiu-134 şi Cesiu-137. Mistreţul a fost împuşcat pe un fond de vânătoare şi conform reglementărilor în vigoare trebuie să facem analize pe carnea de vânat. Vom lua măsuri suplimentare de analiză şi supraveghere", a precizat Pahonţu.

Şeful Romsilva a precizat că din cunoştinţele sale este prima dată când silviculturii s-au întâlnit cu o asemenea situaţie. Contaminare radioactivă este de tipul celei de la Cernobîl.

Potrivit datelor ANSVSA, în anul 2016, au fost realizate 7.381 de determinări de laborator pentru decelarea prezenţei sau a nivelului de contaminanţi (pesticide, micotoxine, metale grele), din care 1.384 de probe din produse alimentare au fost analizate pentru determinarea reziduurilor de metale grele şi 2.658 de probe pentru măsurarea nivelului de radioctivitate.

De asemenea, au fost analizate 73 de probe din conserve de peşte, urmărindu-se determinarea următorilor parametri: histamină, plumb, cadmiu, mercur, staniu, precum şi determinarea gradului de contaminare radioactivă cu Cesiu 134 şi Cesiu 137.

"Rezultatele analizelor de laborator realizate de către IISPV şi de reţeaua de laboratoare de la nivel naţional ale Autorităţii, din produse alimentare şi din furaje (recoltate de pe teritoriul României sau importate din ţări terţe), infirmă existenţa unor produse alimentare sau furaje contaminate radioactiv, cu depăşiri ale limitelor normale ale radioactivităţii, sau rezultate neconforme privind contaminarea cu metale grele", explicau reprezentanţii ANSVSA într-un comunicat în data de 28 august.

Conform sursei citate, acest tip de analize se realizează în mod curent, pentru diferite tipuri de produse alimentare: lapte, produse lactate, carne şi produse din carne, peşte şi produse din pescuit, miere, furaje pentru animale, fructe de pădure, ciuperci, apa utilizată în procesul tehnologic de fabricare al alimentelor şi produse alimentare deshidratate.

Articol recomandat de sport.ro
Vinicius a reacționat cu două cuvinte, după videoclipul în care iubita sa a sărutat un alt bărbat
Vinicius a reacționat cu două cuvinte, după videoclipul în care iubita sa a sărutat un alt bărbat
Citește și...
Oana Țoiu: Sute de români din Dubai și Doha au cerut sprijin consular după suspendarea zborurilor din Orientul Mijlociu
Oana Țoiu: Sute de români din Dubai și Doha au cerut sprijin consular după suspendarea zborurilor din Orientul Mijlociu

Peste 500 de români din Dubai și peste 200 din Doha, între care și 20 de minori, au cerut sprijin consular după atacurile de sâmbătă din Orientul Mijlociu și suspendarea multor zboruri spre România, anunță Oana Țoiu.

Un tânăr a fost salvat după ce a rămas blocat în zăpadă, în afara Domeniului Schiabil Șureanu
Un tânăr a fost salvat după ce a rămas blocat în zăpadă, în afara Domeniului Schiabil Șureanu

Un tânăr de 27 de ani din municipiul Zalău a fost recuperat, sâmbătă, de jandarmii montani, după ce s-a rătăcit şi a rămas blocat în zăpadă în afara Domeniului Schiabil Şureanu, în zona cunoscută sub denumirea "Puru".

Ministerul Transporturilor: Călătoriile către Israel sau statele limitrofe trebuie anulate sau reprogramate
Ministerul Transporturilor: Călătoriile către Israel sau statele limitrofe trebuie anulate sau reprogramate

Cetăţenii români care au planificate călătorii către statul Israel sau statele limitrofe direct afectate de conflict trebuie să anuleze sau să reprogrameze aceste deplasări pentru o dată ulterioară, recomandă Ministerul Transporturilor.

Recomandări
Război în Iran. Mesajul lui Trump către iranieni: ”Acum aveți un președinte care vă oferă ceea ce doriți”
Război în Iran. Mesajul lui Trump către iranieni: ”Acum aveți un președinte care vă oferă ceea ce doriți”

Orientul Mijlociu stă pe un butoi cu pulbere. Statele Unite și Israelul au atacat sâmbătă Iranul. Operațiuni militare majore sunt în curs de desfășurare. A spus-o președintele Trump, care a făcut apel pentru răsturnarea regimului de la Teheran.

Israelul a atacat Iranul cu ajutorul Statelor Unite. Liderul suprem Ali Khamenei a fost dus într-un loc sigur
Israelul a atacat Iranul cu ajutorul Statelor Unite. Liderul suprem Ali Khamenei a fost dus într-un loc sigur

Sunt tensiuni majore în Orientul Mijlociu. Statele Unite și Israelul au atacat sâmbătă dimineață Iranul. Potrivit părților implicate , operațiunea, botezată ''Răgetul Leului'', ar putea să dureze câteva zile.

Expert: Începem să vedem în Iran un ”scenariu venezuelean”. ”Totul depinde de poporul iranian”
Expert: Începem să vedem în Iran un ”scenariu venezuelean”. ”Totul depinde de poporul iranian”

Ecoul confruntării din Orientul Mijlociu se simte deja la nivel global. Despre semnificația acestui nou conflict și posibilele sale urmări ne vorbesc Cosmin Stan și invitatul său.