Studentul din Republica Moldova care a căzut de la etajul trei al unui cămin din Petroșani a decedat

×
Publicitate

Un student din Republica Moldova a murit miercuri la Petroșani după ce a căzut de la o înălțime de 9 metri. S-a dezechilibrat în timp ce urca scările căminului în care era cazat și a căzut în gol de la etajul trei.

 

Toată noaptea fusese la petrecerea unui coleg, iar în zori se pregătea să meargă la culcare.

 

Incidentul s-a produs dimineață devreme când cheful organizat chiar în fața clădirii s-a terminat.

Coleg al studentului: ”Din ce am vorbit cu prietenii au spus că da, a fost un chef, dar nu tare, mare, să se ajungă la o astfel de situație. Din câte știu eu o fost o dezechilibrare, cum merge vorba. Nu urca spre cameră – era pur și simplu acolo – da, era pur şi simplu acolo”.

Marius Cucăilă – director administrativ Universitatea Petroșani: ”Se pare că studentul ar fi participat împreună cu colegii lui la o zi onomastică, pentru care în jurul orelor 12.00 Poliția care patrulează în campus a oprit în proximitatea lor și le-a pus în vedere să nu tulbure liniștea publică. Motiv pentru care nu au mai fost probleme nici înainte de a interveni, nici după, dar la momentul la care s-au retras la cameră, din motive necunoscute s-a dezechilibrat și a căzut de pe balustradă”.

Un echipaj SMURD l-a preluat pe rănit în stare gravă. La spitalul din Petroșani medicii au încercat timp de câteva ore să îl salveze.

Ion Ienea – UPU Petroșani: ”Un tânăr de 21 de ani, cu fracturi la nivelul membrului inferior stâng, fractură craniană occipitală, cu hemoragie cerebrală, starea s-a alterat, s-a stopat la noi, s-a resuscitat și ulterior s-a internat pe s-a dus la sală pentru evaluare”.

Moartea studentului este acum investigată de polițiști.

Bogdan Nițu – purtător de cuvânt IPJ Hunedoara: ”În acest caz polițiștii au demarat verificări, au stabilit că tânărul respectiv, în vârstă de 21 de ani, student al universității respective, se pare aflat sub influența băuturilor alcoolice, s-a dezechilibrat și a căzut de la aproximativ 9 metri, de la o balustradă afaltă la etajul 3 al căminului studențesc”.

Tânărul din Republica Moldova mai avea un frate geamăn și amândoi erau studenți în anul 2 la inginerie.

 

 

Articol recomandat de sport.ro
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
FOTO Pictorial incendiar pe terenul de golf cu Paige Spiranac: ”Cum se mai poate concentra cineva cu tine acolo?”
Citește și...
62264487
Un tânăr de 17 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit pe trecerea de pietoni

Un tânăr de 17 ani a ajuns la spital după ce a fost lovit pe trecerea de pietoni. S-a întâmplat în Timișoara, într-o intersecție aglomerată.

62264486
Zeci de copii din Târgoviște au învățat cum se acordă primul ajutor, dar și cum să se ferească de pericolele de pe internet

Mai mulți elevi din Târgovişte au dat LIKE în parc, înainte de vacanţa de vară. S-au întâlnit cu poliţişti care le-au explicat ce pericole îi pândesc pe internet, dar și cu agenţi de la Rutieră, care i-au învăţat cum să se ferească de accidente.

62264483
În mai puțin de patru ani ar trebui să circulăm pe autostrada Moldovei. A fost semnat contractul pentru primul tronson

În mai puțin de patru ani ar trebui să circulăm pe autostrada Moldovei, dacă ne luăm după ce promit autoritățile. Marți a fost semnat contractul pentru primul tronson din cele 13.  

Recomandări
Nicusor dan 5 octombrie administratia prezidentiala
Nazare, Pîslaru, Țoiu și Tanczos, chemați de Nicușor Dan pentru o „ședință de lucru” la Cotroceni Ce se află pe ordinea de zi

Preşedintele Nicuşor Dan are, vineri, o şedinţă de lucru cu miniştrii Tanczos Barna, Dragoş Pîslaru, Alexandru Nazare şi Oana Ţoiu, pe tema Cadrul Financiar Multianual, în vederea reuniunii Consiliului European din 15-16 octombrie 2026.

Avion sua
Vizita în România a delegației Congresului SUA a fost amânată în ultima clipă. Anunțul Palatului Victoria

Vizita în România a delegației Congresului Statelor Unite ale Americii, programată pentru vineri, 09 octombrie, a fost anulată „din motive obiective”, au anunțat reprezentanții Palatului Victoria chiar în ziua în care trebuia să aibă loc această vizită.

Tollro
Probleme „tehnice” cu rovinieta. Din nou, platforma TollRo nu funcționează. CNAIR anunță că șoferii nu vor fi sancționați

Compania Nationala de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat, vineri, 09 octombrie, că platforma TollRo, noul sistem de taxare rutieră pentru anumite categorii de vehicule, înregistrează ”disfuncționalități temporare”.