Hărțuirea la locul de muncă, combătută prin lege. Ce trebuie să constate specialiștii HR

×
Publicitate

Angajații, persoanele în perioada de probă, de ucenicie, în practică, sau foştii salariați, vor fi protejați în caz de „violenţă și hărțuire" la locul de muncă.

Parlamentul a adoptat o lege în acest sens, ceea ce înseamnă că vor exista consecinţe şi dacă aceste acțiuni, se petrec în delegații, ori în spațiul online, nu doar la birou.

Potrivit Convenției Organizației Internaționale a Muncii, termenul de „violenţă și hărțuire se referă la o serie de comportamente și practici inacceptabile, sau de amenințări, indiferent dacă au loc în mod izolat sau repetat."

Specialiștii în resurse umane confirmă că se confruntă des cu astfel de cazuri, dar și că de multe ori le este greu să tragă linie intre un comportament repetitiv și o acțiune în sine.

Aida Chivu, specialist HR: „La locul de munca acest lucru poate să vină din presiunea emoțională foarte mare, fie că o pune managerul care sub impulsul personal ridică tonul, bruscări poate, se aruncă cu obiecte în birou, nu în cineva. Hărțuirea morală e la fel de des întâlnită, și aici facem referire la diverse comentarii care duc ușor în discriminare, sau un mesaj pe care ni-l dă managerul la o oră din zi și din noapte, care să ni se pară că este ofensator, toate acestea când se repetă și nu sunt discutate, duc într-o zonă de hărţuire".

Tocmai de aceea, legea aduce mai multe clarificări și va veni cu standarde internaționale care se vor aplica și în România. Vor fi catalogate drept hărțuire şi comportament ostil intimidarea psihologică, atenţia nedorită sau practici care conduc la prejudicii fizice, psihologice sau economice, indiferent dacă se întâmplă o dată sau de mai multe ori.

În Germania, de exemplu, legea le permite angajaților să refuze să lucreze fără a pierde bani, în cazul în care angajatorul nu ia măsuri pentru a pune capăt hărțuirii de la locul de muncă.

În momentul de faţă, în cazul în care un angajat reclamă că a fost hărţuit, echipa de resurse umane trebuie să descopere dacă într-adevăr este vorba de un conflict sau de lipsa de comunicare. Pentru că sunt situaţii în care angajatorul, de exemplu, dă mai mult de muncă unui angajat pentru că acesta se descurcă bine, nu pentru că ar avea ceva cu el. Dacă în urma anchetei este vorba, într-adevăr, de hărţuire, se poate ajunge şi în instanţă.

Camelia Proca, director Asociația pentru Libertate și Egalitate de Gen ALEG: „Până în prezent, o victimă a hărțuirii ajungea să și dea demisia, sau pentru că nu beneficia de protecție și de măsuri din partea angajatorului își lua concediu, suporta nişte pierderi și nişte costuri care vor putea fi recuperate".

În ultimii ani, la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării au fost înregistrate 41 de dosare de hărţuire la locul de muncă.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62402112
F-16 române și turce, exercițiu demonstrativ de poliție aeriană la Baza 86 de la Borcea

În baza militară de la Borcea, mai multe aeronave de luptă F-16 ale Forțelor Aeriene din România și Turcia au desfășurat un exercitiu de poliție aeriană, în care au interceptat o aeronavă care avea sistemele de comunicații oprite.

62376139
Accident cu două maşini şi o căruţă, în judeţul Giurgiu. O fată de 19 ani a murit, trei persoane fiind rănite

Două maşini şi o căruţă au fost implicate, miercuri seară, într-un accident rutier pe DN 5C în judeţul Giurgiu. Patru persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă.

 

62431267
Ce va apărea pe DN1. Toți șoferii se vor bucura de investiția de 132 de milioane

Autorităţile anunţă construcţia unui sens giratoriu, suspendat, pe Drumul Național 1, lângă Predeal, în intersecția care duce spre Pârâul Rece, și mai departe, la Râşnov.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.