Legea anti-hărțuire la locul de muncă, adoptată de Senat. Ajunge pe masa președintelui Iohannis

62307630
Shutterstock

Legea care combate hărțuirea și violența la locul de muncă a fost adoptată marți de Senat, în calitate de for decizional.

Senatul a adoptat,legea de ratificare a Convenţiei nr.190/2019 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii (OIM) privind eliminarea violenţei şi a hărţuirii în lumea muncii, transmite news.ro.

„Proiectul a fost iniţiat de Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale. Are o semnificaţie aparte acest vot dat înainte de 8 martie. Noua lege vine să protejeze angajaţii de abuzuri la locul de muncă, indiferent că sunt bărbaţi sau femei. Conceptele de „violenţă şi hărţuire” au fost redefinite conform evoluţiilor tehnologice şi acum acoperă, printre altele, abuzul fizic, abuzul verbal, hărţuirea, mobbingul, hărţuirea sexuală, ameninţările şi urmărirea/supravegherea. În plus, nu mai este limitat locul în care se poate produce un astfel de abuz doar în spaţiul serviciului, ci şi în delegaţii, team-building-uri, în timpul transportului şi chiar în comunicările on-line”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministra Muncii şi Solidarităţii Sociale, potrivit unui comunicat de presă al instituţiei.

Ratificarea Convenţiei OIM aduce mai multă claritate în legislaţia naţională şi reuneşte norme juridice care se regăseau în mai multe acte normative uneori dificil de aplicat.

Prin noul cadru legal vor fi protejaţi atât angajaţii, cât şi persoanele care sunt în perioada de probă, de ucenicie, practică, de voluntariat sau sunt foşti angajaţi, conform sursei citate.

Convenţia OIM îmbunătăţeşte cadrul legal actual cu privire la:

- securitate şi sănătate în muncă;

- asigurarea inspecţiei şi investigarea cazurilor de violenţă şi hărţuire;

- justiţie (urmărire penală, asistenţă juridică);

- problematica de gen şi discriminare;

- sănătate publică (supravegherea furnizării de îngrijiri medicale şi consiliere psihologică);

- protecţie socială (cazarea victimelor în adăposturi, integrarea pe piaţa muncii a victimelor etc.).

Pe 7 februarie, Camera Deputaţilor a adoptat proiectul de lege, în calitate de prim for sesizat, votul Senatului fiind decizional. Astfel, legea merge la promulgare.

Articol recomandat de sport.ro
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
De la „strivit” mingi de tenis la scris cărți, afaceri și modeling: Ana Bogdan și-a găsit ocupație după retragere
Citește și...
62431020
România încearcă să atragă turiști la cel mai mare târg din lume. „Am face foarte mulți bani dacă am reuși”

După cinci ani de pauză, țara noastră participă din nou la cel mai mare târg de turism din lume. Bursa Internațională de Turism din Berlin a început marți, iar delegația țării noastre a pregătit oferte variate pentru străini.

62431018
Guvernul pregătește reguli noi pentru firmele care angajazează personal din afara UE. Amenzi mari pentru cine nu le respectă

Guvernul vrea să schimbe regulile pentru patronii care angajează personal din afara Uniunii, cum sunt cei din Nepal, Sri lanka, sau Pakistan.

62431014
Patronii afacerilor de pe litoral au renunțat la angajații străini și caută din nou români. „Nu veneau niciodată la program”

Mai sunt trei luni până la deschiderea sezonului estival, iar patronii de hoteluri și restaurante caută mână de lucru.

Recomandări
Luca niculescu id291953 inquam photos george calin
Miniștrii premierului Luca Niculescu spun că au un singur obiectiv comun: să lucreze cât mai urgent la rectificarea bugetară

În dimineața zilei de 21 octombrie, oamenii din echipa premierului Luca Niculescu s-au prezentat la ministerele pe care le vor conduce. Unii s-au bucurat și de prezența premierului la schimbul de ștafetă.

facebook
Meta, amendată cu 25 de miliarde de dolari în SUA. Ce a descoperit instanța despre datele utilizatorilor Facebook

Compania Meta se confruntă cu o sancțiune de proporții, după ce un judecător din statul american New Mexico a decis că firma a indus publicul în eroare ani la rând în privința modului în care gestiona datele utilizatorilor.

Vlcsnap 2026 10 21 19h35m21s729
România a ajuns să importe semințe de plante medicinale, deși avea o tradiție în cercetare. Ce s-a ales de stațiunea de la Fundulea

Renumită cândva pentru cercetarea din domeniul tincturilor și ierburilor terapeutice, România importă până și semințe de plante medicinale.