De câtă energie are nevoie România și cât poate să producă, în fiecare moment al zilei. Grafic pe 24 de ore

62583357
Shutterstock

Un grafic al Sistemului Energetic Național valabil pentru 5 august arată foarte clar cum se modifică echilibrul dintre producția și consumul de energie pe parcursul unei zile. 

Datele evidențiază că România reușește să își acopere integral necesarul de energie doar într-un interval limitat, când producția din surse fotovoltaice atinge valori ridicate.

În restul zilei, consumul depășește producția internă, iar diferența este acoperită prin importuri.

Precizăm că datele reprezintă un snapshot al unei singure zile, influențat de condițiile meteo și de disponibilitatea capacităților de producție, fără a reprezenta media întregului an.

Între orele 09:00 și 17:20 România își acoperă integral consumul

Graficul arată că, începând cu aproximativ ora 09:00 și până în jurul orei 17:20, puterea produsă de toate sursele din Sistemul Energetic Național este suficientă pentru a acoperi cererea de consum.

În acest interval, energia livrată în rețea din toate sursele disponibile – hidro, nuclear, cărbune, hidrocarburi, eolian, fotovoltaic și biomasă – este egală sau chiar ușor peste necesarul de consum.

Principalul motiv îl reprezintă producția ridicată a centralelor fotovoltaice, care în mijlocul zilei ajung să furnizeze cea mai mare contribuție din întreaga zi.

După ora 17:20 începe deficitul de energie

Odată cu apropierea serii, producția de energie solară începe să scadă rapid, în timp ce consumul național crește.

Din acel moment, producția internă nu mai reușește să acopere întreaga cerere, iar România este obligată să importe energie electrică pentru menținerea echilibrului în sistem.

Cel mai mare dezechilibru apare în jurul orei 20:00, când consumul atinge vârful zilnic.

În acel moment, deficitul depășește 2.300 MW, diferență care trebuie acoperită din importuri sau din alte resurse disponibile.

Energia fotovoltaică domină la prânz

Datele arată că energia solară este sursa cu cea mai mare variație pe parcursul zilei.

Vârful producției este atins în jurul orei 13:00, când centralele fotovoltaice livrează în medie peste 3.000 MW în Sistemul Energetic Național.

Această producție este cea care permite României să își acopere integral necesarul de energie în intervalul de zi.

După-amiaza însă, odată cu reducerea radiației solare, producția scade rapid și contribuția energiei fotovoltaice devine tot mai redusă.

Hidroenergia produce mai mult noaptea

Spre deosebire de energia solară, producția hidro are cele mai ridicate valori în cursul nopții.

Graficul arată că vârful este atins între 21:30 și 22:30, când hidrocentralele produc în medie peste 2.000 MW.

Energia eoliană rămâne modestă

În ziua analizată, energia eoliană a avut cea mai bună contribuție în intervalul 04:00–08:00, când producția s-a situat în medie la aproximativ 350 MW.

Pe parcursul restului zilei, producția a coborât sub 200 MW, contribuția acestei surse fiind redusă comparativ cu energia solară sau hidro.

Nucleara și cărbunele au asigurat producție constantă

Spre deosebire de sursele dependente de condițiile meteo, producția nucleară și cea pe cărbune au rămas aproape constante pe întreaga durată a zilei.

  • energia nucleară a produs în medie aproximativ 690 MW;
  • centralele pe cărbune au furnizat în medie aproximativ 950 MW;
  • biomasa a contribuit constant cu aproximativ 60 MW.

Aceste surse asigură baza producției de energie, însă în ziua analizată nu au fost suficiente pentru a compensa scăderea producției fotovoltaice după apus.

Ministerul Energiei face un nou apel către români: Reduceți consumul de electricitate între orele 19:00 și 23:00

Ministerul Energiei cere din nou populației, companiilor și instituțiilor publice să reducă voluntar consumul de energie electrică în intervalul 19:00–23:00, până la 31 august, pe fondul crizei energetice provocate de seceta severă.

”România traversează o situație energetică de criză, generată în principal de seceta severă și de reducerea accentuată a debitului Dunării, care a înregistrat cel mai scăzut nivel din ultimii aproximativ 40 de ani. Conform prognozelor hidrologice, această situație este estimată să se mențină și în perioada următoare, fără perspective de ameliorare pe termen scurt”, transmite Ministerul Energiei.

Ministerul Energiei face apel la consumatorii casnici, companii, instituții publice și prosumatori să contribuie, prin măsuri voluntare, la reducerea consumului de energie electrică în intervalul orar 19:00-23:00, până la data de 31 august 2026, în contextul valorilor extrem de scăzute înregistrate de debitul Dunării.

Recomandări pentru consumatorii casnici

Consumatorii casnici sunt încurajați să reducă utilizarea simultană a echipamentelor cu un consum ridicat de energie electrică în intervalul 19:00-23:00 și să reprogrameze aceste activități în intervalul 11:00-17:00, când producția de energie din surse fotovoltaice este mai ridicată.

Pot fi reprogramate:

  • utilizarea mașinii de spălat rufe și a mașinii de spălat vase;
  • folosirea uscătorului de rufe;
  • încărcarea autovehiculelor electrice;
  • utilizarea boilerelor electrice și a altor echipamente cu un consum ridicat;
  • folosirea simultană a mai multor aparate electrocasnice.

De asemenea, este recomandată oprirea luminilor și a echipamentelor care nu sunt utilizate.

Ministerul Energiei nu solicită populației să oprească aparatele necesare pentru protejarea sănătății, pentru menținerea unei temperaturi suportabile în locuințe sau pentru funcționarea echipamentelor medicale. Orice măsură trebuie aplicată fără afectarea sănătății și a siguranței persoanelor.

Articol recomandat de sport.ro
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
FOTO | Mihaela Evi, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie: „Minunată, frumusețe uimitoare”
Citește și...
Ministerul Energiei face un nou apel către români: Reduceți consumul de electricitate între orele 19:00 și 23:00

Ministerul Energiei cere din nou populației, companiilor și instituțiilor publice să reducă voluntar consumul de energie electrică în intervalul 19:00–23:00, până la 31 august, pe fondul crizei energetice provocate de seceta severă.

Peste 183.000 de profesori au primit prima de carieră didactică de 1.500 de lei. Cum pot fi cheltuiți banii

Un număr de 183.423 de cadre didactice şi didactice auxiliare din învăţământul preuniversitar de stat beneficiază de prima de carieră didactică de 1.500 de lei net, valoarea totală a sumelor alimentate fiind de 275,13 milioane de lei, anunță MIPE.

Poșta Română și Temu au încheiat un acord. Comercianții români vor avea acces la o nouă rețea de livrare

Poşta Română a semnat un Memorandum de Înţelegere cu platforma Temu, în ceea ce priveşte serviciile logistice pentru comercianţii români, a anunţat operatorul naţional de servicii poştale.

Ce amenzi a primit conducerea hotelului din Saturn unde zeci de turişti acuzau stare de rău. Șase oameni au ajuns la spital

Amenzi în valoare totală de 100.000 de lei au fost date de Protecţia Consumatorilor la hotelul din Saturn unde, marţi seară, zeci de persoane au acuzat stare de rău în urma unei posibile toxiinfecţii alimentare.

Recomandări
PNL şi USR boicotează toate activităţile parlamentare de la Camera Deputaţilor, în semn de protest față de ”alianța PSD-AUR”

Parlamentarii USR și PNL au anunțat că au decis să boicoteze ședințele de miercuri, 02 septembrie, în semn de protest față de ”noua alianță” formată între PSD, AUR și SOS.

Iranul ripostează dur după atacurile SUA. A lansat rachete și drone asupra bazelor americane din Golf

Iranul a atacat miercuri baze militare din Golf ale Statelor Unite după încheierea unei salve de lovituri americane împotriva sa, a doua în doar câteva zile., comentează AFP.

INTERVIU | Ce spune azi Angela Merkel despre Vladimir Putin și invazia din Ucraina. „Nu există niciun fel de justificare”

Vladimir Putin a distrus ordinea reconstruită cu mari eforturi după al Doilea Război Mondial atunci când a atacat Ucraina, iar încercarea sa de a reface un imperiu care a apus nu are niciun fel de justificare.