Gerul care persistă în România a dat de furcă pompierilor chemați să stingă un incendiu. Apa îngheța în furtunuri

×
Publicitate

Cu toate că am câștigat câteva grade, gerul a rămas stăpân. În timpul nopții au fost minus 29 de grade Celsius la Întorsura Buzăului, dar a fost destul de rău și în alte zone.

Din această cauză, mai mulți oameni au ajuns la spital. Mai multe lacuri au înghețat, inclusiv de la malul mării, iar într-o localitate din Argeș, 23 de pompieri s-au chinuit ore în șir să stingă un incendiu, însă, apa în loc să îi ajute, s-a făcut bocnă.

Erau minus 20 de grade Celsius la Dragoslavele, în momentul în care hala s-a aprins. Apa folosită la stingerea flăcărilor a înghețat imediat. Porțiunea de acoperiș pe care stăteau pompierii s-a transformat în patinoar, iar ghinioanele s-au ținut lanț.

Mircea Mardare, purtător de cuvânt al ISU Argeș: „Apa a înghețat pe furtune. A trebuit să chemăm forțe în sprijin”.

La un moment dat, pompierii au încercat să ia apă dintr-un pârâu, dar și acesta era bocnă. La fel erau dimineața uniformele lor, dar și o autospecială.

O suprafață de 400 de metri pătrați din acoperiș a ars. În hală erau amenajate mai multe locuințe, dar nu au fost alte victime, în afară de o femeie de 40 de ani, care a suferit un atac de panică.

Frig de crapă pietrele la Întorsura Buzăului

Frig pătrunzător a fost, din nou, și la Întorsura Buzăului, unde s-au înregistrat -29 de grade Celsius peste noapte. La Miercurea Ciuc au fost -23.

În Alba, un vârstnic de 70 de ani a fost găsit căzut în curte. A ajuns la spital cu hipotermie și degerături la mâini și picioare.

Și în Brașov, noaptea trecută, temperatura a scăzut până la -22 de grade. Polițiștii locali au pornit în căutarea sărmanilor fără adăpost, chinuiți de frigul pătrunzător. Un vârstnic care stătea de două ore pe o bancă a fost preluat de Ambulanță.

Doi copii dintr-o comună din Argeș au ajuns și ei cu hipotermie la spital. Au vrut să se distreze cu bicicletele pe lac, însă, gheața de la suprafață s-a spart sub greutatea lor, și au căzut în apă.

Furtuna a dezmembrat epava Evanghelia, simbolul stațiunii Costinești

În Constanța, furtuna din ultimele zile a dezmembrat epava Evanghelia, simbolul stațiunii Costinești. Vântul puternic și valurile de șapte metri au mușcat o bucată din corpul navei.

Autoritățile locale spun că în jurul navei ar trebui montate panouri de avertizare, pentru ca în sezon turiștii să nu se apropie, dar deocamdată nu se știe ce instituție are în grijă epava.

Până să vină vara și turiștii, localnicii s-au îndreptat, vineri, spre Lacul Tăbăcărie, din Constanța. Frigul pătrunzător l-a transformat în lac glaciar. Mai multe persoane chiar au riscat și s-au plimbat pe el.

Zilele următoare, vremea se încălzește din nou. Codul galben de ger mai este valabil doar sâmbătă.

Articol recomandat de sport.ro
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Radu Miruță îi dă lovitura lui Gigi Becali! Anunț de ultimă oră despre promovarea Stelei în SuperLiga
Citește și...
62114500
Mario Iorgulescu, aflat în Italia, condamnat la 15 ani și opt luni de închisoare cu executare. Decizia nu este definitivă

15 ani și opt luni de închisoare. Este pedeapsa decisă în primă instanță pentru Mario Iorgulescu, fiul Președintelui Ligii Profesioniste de Fotbal.

62323552
Polițiștii din Capitală caută victimele unui grup de presupuse hoațe din buzunare care acționau în Centrul Vechi

Apel neobișnuit al polițiștilor din Capitală care caută victimele unui grup de presupuse hoațe din buzunare care acționau în Centrul Vechi.

62205599
MApN: Sistemul de supraveghere aeriană a detectat o rachetă de croazieră, care a intrat în R. Moldova, nu și în România

Ministerul Apărării Naționale din România a anunțat, vineri dimineața, că nu se confirmă informațiile despre o rachetă rusească care ar fi survolat spațiul aerian al țării noastre, așa cum a transmis comandantul-şef al forţelor armate ucrainene.

Recomandări
Parlament plen2 inquam photos george calin
Ultimele audieri ale miniștrilor Guvernului Luca Niculescu-PSD. Votul de învestitură va fi azi, după ora 14:00

Guvernul premierului desemnat Luca Niculescu ajunge marţi la votul de învestitură în plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului, după ce în cursul dimineţii vor fi audiaţi în comisii ultimii miniştri propuşi.

Atactor cutit bistrita
Ținta clară a elevului agresor de la școala din Bistrița. De ce a vizat un copil mai mic decât el. „S-a dus să îl caute”

Se fac cercetări pentru tentativă de omor, după atacul sângeros de la o școală din Bistrița, unde o profesoară de matematică și un elev au fost înjunghiați de un copil de 13 ani.

Franta 2
Franța impune restricții de circulație după protestele violente. În Italia, tinerii cu măști au transformat orașul într-un câmp de luptă

Autorităţile franceze au impus restricţii de circulaţie pe timpul nopţii în anumite zone din centrul Parisului şi din alte oraşe, după un weekend marcat de revolte şi jafuri în întreaga ţară.