George Copos, condamnat la patru ani de inchisoare cu EXECUTARE in dosarul Loteria I. Decizia instantei este definitiva

×
Publicitate

Tribunalul Bucuresti l-a condamnat, luni, pe George Copos la 4 ani de inchisoare cu executare in dosarul in care este acuzat de evaziune fiscala de peste un milion de euro, cu ocazia vanzarii unor spatii ale firmei Ana Electronic catre Loteria Romana.

Decizia instantei este definitiva.

Instanta a respins apelurile facute de toti inculpatii din dosarul Loteria I, precum si toate cererile de schimbare a incadrarilor jurice ale faptelor acestora, facute pe parcursul judecarii cauzei.

Tribunalul Bucuresti a mentinut decizia de condamnare data de Judecatoria Sectorului 2 in 29 ianuarie, astfel ca George Copos ramane cu pedeapsa de patru ani de inchisoare cu executare. Instanta a constatat ca George Copos a fost arestat intr-o alta cauza. De asemenea, Tribunalul Bucuresti a mentinut pedepsele de cate patru ani de inchisoare pentru Gilio Giuzepe Roza, Stelian Ioan Ratiu si Nicolae Cristea, fost director general al Loteriei Romane, iar Gabriel Rogoveanu a primit o pedeapsa de trei ani de inchisoare. Instanta le-a interzis celor cinci dreptul de a alege si de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice, dreptului de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori de a desfasura o activitate de natura aceleia de care s-au folosit pentru savarsirea infractiunii, pe o perioada de cinci, respectiv patru ani dupa executarea pedepsei. Decizia Tribunalului Bucuresti este definitiva.

George Copos este incarcerat la Penitenciarul Rahova, unde executa pedeapsa de trei ani si opt luni de inchisoare primita in dosarul transferurilor de jucatori. Ceilalti inculpati condamnati la pedepse cu inchisoare urmeaza sa fie incarcerati.

George Copos si ceilalti patru inculpati au fost trimisi in judecata in iunie 2006. Potrivit anchetatorilor, in perioada iulie-decembrie 2004, Copos, in calitate de asociat si presedinte al Consiliului de administratie in cadrul Ana Electronic, impreuna cu Roza si cu sprijinul lui Cristea si Rogoveanu, s-ar fi sustras de la plata obligatiilor fiscale, aducand bugetului de stat un prejudiciu de 39.461.121.820 de lei (peste un milion de euro, la valoarea cursului de schimb de la acea data).

Folosind mecanismul interpunerii de noi proprietari in procesul de vanzare-cumparare, respectiv SC Romtur GM Impex SRL, Niculaie Ghinea si Ion Matei, inculpatii ar fi ascuns sursa impozabila cu ocazia vanzarii unui asa-zis "pachet" de 38 de spatii comerciale, proprietate a firmei Ana Electronic, catre Compania Nationala Loteria Romana, sustin anchetatorii. Acelasi mecanism ar fi fost folosit, potrivit DNA, si la achizitia de catre Loterie a spatiului comercial din Cluj-Napoca de la SC Transilvania Oil, prin intermediul lui Stelian Ioan Ratiu.

In rechizitoriu se mai arata ca Nicolae Cristea - fost director general si presedinte al Consiliului de Administratie in cadrul Companiei Nationale Loteria Romana - ar fi platit 800.000 de dolari clubului de fotbal Rapid, ca sponzorizari si publicitate, in perioada 1996-1999. In plus, in 2002, Loteria Nationala a inchiriat pentru cinci ani, de la clubul Rapid, un panou publicitar in afara stadionului Giulesti pentru suma de 175.000 de dolari pe an, pret de patru ori mai mare decat cel al pietei, au mai aratat procurorii. In privinta acestor sponsorizari, procurorii au mentionat, in dosar, ca nu au dispus inceperea anchetei, ci doar au vrut sa sublinieze relatiile stranse dintre Copos si Cristea.

Procurorii au mentionat ca relatia de "afaceri privilegiate" dintre Copos si Cristea a inceput cu mult timp in urma, cand Loteria a inceput sa dea ca premii televizoare de la Ana Electronic, unde Copos este actionar.

Articol recomandat de sport.ro
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Apartamentul unei jucătoare de tenis, spulberat de ruși. Obiectul rămas intact printre dărâmături
Citește și...
Metoda prin care politistii din Maramures spera sa-i opreasca pe "vitezomani". Reactiile soferilor dupa ce au vazut imaginile

Pentru ca tot mai multi oameni isi pierd viata in accidente rutiere pe soselele din Maramures, politistii au decis sa ia masuri.

Bercea Mondial a lipsit de la inmormantarea mamei sale. Familia, decisa sa reclame conducerea Penitenciarului Colibasi

Mama lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, a fost condusa duminica pe ultimul drum de sute de persoane. Insa Bercea a lipsit, deoarece conducerea penitenciarului in care isi executa pedeapsa i-a respins cererea de eliberare.

"Imi e frica sa mai stau in casa!". Apartamentul unui bucurestean, pradat de hoti de doua ori in 30 de zile

Un caz de furt cu multe semne de intrebare s-a petrecut intr-o zona centrala a Capitalei, intr-un bloc nou construit.

Recomandări
Comuna fără niciun elev, unde statul construiește o școală și primarul vine la birou cu elicopterul. Miliarde pe sate fantomă

STATUL DEGEABA, partea I, ”România, te iubesc!” 2026. Numărul 37, al 19-lea an de emisie. Vă mulțumim că în acest timp ne-ați fost alături! Astăzi vorbim despre statul nostru sufocat de instituții și birocrație.

Trump îi cere lui Zelenski să oprească atacurile asupra infrastructurii petroliere a Rusiei: „Provoacă o penurie de motorină”

Donald Trump i-a cerut lui Volodimir Zelenski să oprească atacurile asupra "infrastructurii de producție și distribuție a motorinei din Rusia", fiindcă "provoacă o criză de combustibil".

Nicuşor Dan, mesaj la Ţebea: „Libertatea şi suveranitatea nu sunt câştigate pentru totdeauna”

Preşedintele Nicuşor Dan a subliniat duminică, în mesajul său cu prilejul serbărilor naţionale de la Ţebea dedicate memoriei lui Avram Iancu, că acestea sunt expresia respectului pentru toţi cei care au contribuit la emanciparea naţiunii române.