Gabriela a încropit o bucătărie de campanie pentru sinistrații din Gaziantep: „Am zis că am două mâini şi un suflet”

×
Publicitate

Trei mii de turci din oraşul Gaziantep rămaşi fără adăpost primesc în fiecare zi speranţa şi forţa de a merge mai departe, din partea unei românce.

Gabriela a scăpat ca prin minune din cutremurul devastator, iar asta a făcut-o să simtă că e de datoria ei să-şi ajute semenii. Pentru că ştie să gătească şi are prieteni la fel de pricepuţi hrăneşte acum, numeroşi sărmani.

Gabriela OZKAN are 52 de ani şi este născută în Focşani, acolo unde, în 1977, când era doar un copil, a aflat pentru prima dată ce înseamnă un cutremur devastator. De 30 de ani locuieşte în Gaziantep împreună cu soţul ei. Seismul din 6 februarie i-a speriat de moarte. Treziţi din somn, nu au ştiut pe unde să fugă mai repede, ca să scape.

Gabriela OZKAN: „A fost groaznic! Nu am văzut şi nu cred că a văzut cineva aşa ceva, sau a trăit un astfel de lucru. Unul după altul cutremurele, fiind şi la etajul 6, nu ştiu cum am coborât. În halat, în pijamale, cum am apucat. A fost ca şi când ne-am fi învârtit, ne-am clătinat, dar groaznic!”

Cei doi soţi au avut noroc, în timp ce în jurul lor moartea şi disperarea au cuprins totul. Au văzut o mulţime de oameni care şi-au pierdut familiile şi au rămas în stradă, doar cu hainele de pe ei.

Românca a refuzat să se lase copleşită. Mai mult, pe Gabriela spaima, lacrimile şi strigătele celor nenorociţi de cutremur au determinat-o să facă ceva. S-a gândit unde ar putea încropi rapid o bucătărie, în care să gătească pentru sinistraţi. Soluţia era chiar în apropiere, unde o grădiniţă, rămasă în picioare, avea spaţiu suficient. Imediat i s-au alăturat 20 de femei şi bărbaţi.

Gabriela OZKAN: „Am zis că am două mâini şi un suflet. Eu trebuie să fac ceva, nu poţi să stai. Pregătim micul dejun la 2.500-3.000 de persoane, în fiecare dimineaţă. Mâncarea de seară o facem. O bucăţică de pâine , brânză, o ciorbă.”

Dilek i-a devenit româncei prietenă şi sprijin de nădejde. Ea găseşte alimentele necesare. Acestea sunt preluate apoi de câţiva bărbaţi, doi dintre ei bucătari de meserie. Cu ajutorul lor, Gabriela a reuşit să doteze bucătăria improvizată cu oale şi instrumente de gătit.

Dilek: „Aşa ne-am cunoscut, îmi pare bine că ne-am cunoscut. Un om cu suflet. Acum a fost momentul să ne cunoaştem. Aşa se cunoaşte un om, în astfel de situaţii. Continuăm. Noi continuăm!”

Grădiniţa a devenit şi adăpost de noapte pentru aproape 300 de oameni, mai ales pentru mamele cu copii. Tristeţea şi durerea sunt parcă mai uşor de dus împreună, chiar dacă unii voluntari gătesc plângând.

Reporter: Cum sunteţi? Condoleanţe!

Femeie: „I-am pierdut pe toţi. Nu ştiu nimic despre nimeni dintre ai mei. Nu au fost scoşi dintre dărâmături.”

Acolo unde moartea a cuprins în brațele ei orașe întregi, Gabriela și prietenii ei devin pentru mulţi singurul sprijin.

Gabriela: „Să ajut! Asta vreau să fac la nesfârşit, la nesfârşit! Să mă ţină şi pe mine Dumnezeu în viaţă, ca să am puterea să am grijă de mulţi oameni”.

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Imnul Mondialului, interzis minorilor: artista care îl cântă le-a sucit mințile bărbaților din întreaga lume
GALERIE FOTO Imnul Mondialului, interzis minorilor: artista care îl cântă le-a sucit mințile bărbaților din întreaga lume
Citește și...
Cetățean rus declarat indezirabil în România: suspiciuni de sabotaj și legături cu activități hibride

Un cetățean rus stabilit, de 2 ani, la Slatina a fost declarat indezirabil din rațiuni de securitate națională și va fi expulzat. 

Doi poliţişti din București au fost reţinuţi pentru că au primit mită de la un deţinut să-i faciliteze întâlniri intime

Doi polițiști au fost reținuți de procurori sub acuzația că au primit mită de la un deținut și iubita acestuia pentru a le facilita întâlniri intime în afara condițiilor legale, în Arestul Secției 19 Poliție din Capitală.

Blocul din Rahova distrus de explozia de anul trecut va fi pus în siguranță. Ciprian Ciucu anunță că a semnat contractul

Primarul Capitalei, Ciprian Ciucu, anunţă că, după mai multe încercări, a semnat, în sfârşit, contractul de punere în siguranţă a blocului care a explodat anul trecut în cartierul Rahova.

Recomandări
Ilie Bolojan: PSD a aruncat țara în criză și trebuie să-și asume guvernarea sau să aibă demnitate și să recunoască greșeala

Într-un interviu exclusiv pentru corespondentul ȘtirilorProTV Robert Hoară, Ilie Bolojan afirmă că Partidul Social Democrat este responsabil pentru criza politică actuală și trebuie să își asume guvernarea alături de AUR. 

Fraudă de 18 milioane de lei la o firmă de deșeuri din București. Indiciu-cheie în anchetă: un Ferrari de 500.000 de euro

O firmă de reciclare și colectare a deșeurilor din București este acuzată că ar fi comis o fraudă de 18 milioane de lei.

PNL și USR fac front comun împotriva PSD. Social democrații ar avea două variante de premier

Cei din PNL și USR și-au dat mâna și construiesc un zid în fața PSD. Iar acest pol de dreapta devine principala forță din Parlament, cu cel mai mare număr de deputați și senatori.