Gabriela a încropit o bucătărie de campanie pentru sinistrații din Gaziantep: „Am zis că am două mâini şi un suflet”
Trei mii de turci din oraşul Gaziantep rămaşi fără adăpost primesc în fiecare zi speranţa şi forţa de a merge mai departe, din partea unei românce.
Gabriela a scăpat ca prin minune din cutremurul devastator, iar asta a făcut-o să simtă că e de datoria ei să-şi ajute semenii. Pentru că ştie să gătească şi are prieteni la fel de pricepuţi hrăneşte acum, numeroşi sărmani.
Gabriela OZKAN are 52 de ani şi este născută în Focşani, acolo unde, în 1977, când era doar un copil, a aflat pentru prima dată ce înseamnă un cutremur devastator. De 30 de ani locuieşte în Gaziantep împreună cu soţul ei. Seismul din 6 februarie i-a speriat de moarte. Treziţi din somn, nu au ştiut pe unde să fugă mai repede, ca să scape.
Gabriela OZKAN: „A fost groaznic! Nu am văzut şi nu cred că a văzut cineva aşa ceva, sau a trăit un astfel de lucru. Unul după altul cutremurele, fiind şi la etajul 6, nu ştiu cum am coborât. În halat, în pijamale, cum am apucat. A fost ca şi când ne-am fi învârtit, ne-am clătinat, dar groaznic!”
Cei doi soţi au avut noroc, în timp ce în jurul lor moartea şi disperarea au cuprins totul. Au văzut o mulţime de oameni care şi-au pierdut familiile şi au rămas în stradă, doar cu hainele de pe ei.
Românca a refuzat să se lase copleşită. Mai mult, pe Gabriela spaima, lacrimile şi strigătele celor nenorociţi de cutremur au determinat-o să facă ceva. S-a gândit unde ar putea încropi rapid o bucătărie, în care să gătească pentru sinistraţi. Soluţia era chiar în apropiere, unde o grădiniţă, rămasă în picioare, avea spaţiu suficient. Imediat i s-au alăturat 20 de femei şi bărbaţi.
Gabriela OZKAN: „Am zis că am două mâini şi un suflet. Eu trebuie să fac ceva, nu poţi să stai. Pregătim micul dejun la 2.500-3.000 de persoane, în fiecare dimineaţă. Mâncarea de seară o facem. O bucăţică de pâine , brânză, o ciorbă.”
Dilek i-a devenit româncei prietenă şi sprijin de nădejde. Ea găseşte alimentele necesare. Acestea sunt preluate apoi de câţiva bărbaţi, doi dintre ei bucătari de meserie. Cu ajutorul lor, Gabriela a reuşit să doteze bucătăria improvizată cu oale şi instrumente de gătit.
Dilek: „Aşa ne-am cunoscut, îmi pare bine că ne-am cunoscut. Un om cu suflet. Acum a fost momentul să ne cunoaştem. Aşa se cunoaşte un om, în astfel de situaţii. Continuăm. Noi continuăm!”
Grădiniţa a devenit şi adăpost de noapte pentru aproape 300 de oameni, mai ales pentru mamele cu copii. Tristeţea şi durerea sunt parcă mai uşor de dus împreună, chiar dacă unii voluntari gătesc plângând.
Reporter: Cum sunteţi? Condoleanţe!
Femeie: „I-am pierdut pe toţi. Nu ştiu nimic despre nimeni dintre ai mei. Nu au fost scoşi dintre dărâmături.”
Acolo unde moartea a cuprins în brațele ei orașe întregi, Gabriela și prietenii ei devin pentru mulţi singurul sprijin.
Gabriela: „Să ajut! Asta vreau să fac la nesfârşit, la nesfârşit! Să mă ţină şi pe mine Dumnezeu în viaţă, ca să am puterea să am grijă de mulţi oameni”.
