Frații interlopului Emi Pian, arestați preventiv pentru tentativă de omor. Ce au făcut aceștia

62140935
Pro TV

Tribunalul Bucureşti a dispus, joi, arestarea pentru 30 de zile a fraţilor interlopului Emi Pian, Ciprian şi Graţian, pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de omor.

Este vorba despre Vasile Duduianu, zis Graţian Pian, şi Laurenţiu Duduianu, zis Ciprian Pian, transmite Agerpres.

În acelaşi dosar, a fost arestat preventiv şi un alt membru al clanului Duduianu.

Decizia nu este definitivă, însă cei trei vor fi duşi în arest.

Liderul clanului Duduianu, Florin Mototolea, zis Emi Pian, în vârstă de 39 de ani, a fost înjunghiat mortal săptămâna trecută într-un conflict izbucnit în timpul unei partide de barbut.

Principalul suspect în cazul morţii lui Emi Pian, Richard Emanuel Gheorghe, membru al clanului Rinu, se află în arest preventiv.

Cei trei membri ai clanului Duduianu sunt acuzaţi că au încercat să-l omoare pe Richard Emanuel Gheorghe, după ce acesta din urmă l-a înjunghiat pe Emi Pian.

"La data de 04.08.2020, în jurul orei 02,00, în contextul agresiunii care a condus la decesul victimei F.M., cei trei inculpaţi l-au agresat pe numitul G.E.R., cu intenţia de suprimare a vieţii acestuia, lovindu-l în mod repetat cu picioarele şi cu obiecte contondente şi tăietor-înţepătoare, acesta suferind leziuni traumatice la nivelul capului, feţei şi braţelor, care au impus internarea sa. Totodată, faţă de cei trei inculpaţi s-a dispus luarea măsurii reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca aceştia să fie prezentaţi judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bucureşti cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive", se arată într-un comunicat al Parchetului Capitalei transmis miercuri.

Interlopul Emi Pian a fost înmormântat duminică

 

Interlopul Emi Pian, liderul clanului Duduienilor, a fost înmormântat duminică, la cinci zile după ce a fost ucis la o partidă de barbut.

Jandarmeria Capitalei a anunţat că au fost aplicate cinci sancţiuni contravenţionale, în valoare de 5.500 de lei, pentru nerespectarea măsurilor de prevenire şi combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, în timpul funeraliilor .

Zeci de poliţişti şi jandarmi au fost mobilizaţi duminică pentru a supraveghea funeraliile lui Emi Pian.

Jandarmeria susţine că a fost prezentă, alături de alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, “pentru prevenirea eventualelor incidente”.

″În legătură cu evenimentul privat ce a avut loc în sectorul 5 al Capitalei, Direcţia Generală de Jandarmi a Municipiului Bucureşti face următoarele precizări: conform legii de organizare şi funcţionare a Jandarmeriei Române, aceasta este obligată să asigure măsurile de ordine la orice adunare de persoane apărută în spaţiul public, indiferent de natura şi contextul acesteia. Am fost prezenţi, în cooperare cu celelalte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne, pentru prevenirea eventualelor incidente şi limitarea efectelor adunării publice asupra căilor de comunicaţii, ţinându-se cont de faptul că trebuie înlesnită circulaţia Ambulanţei, Pompierilor şi altor forţe care acţionează în regim de urgenţă”, se arată într-un comunicat al Jandarmeriei Capitalei.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
GALERIE FOTO Diletta Leotta s-a fotografiat în cel mai strâmt costum de baie și i-a înnebunit pe fani: ”Zoom incontrolabil”
Citește și...
Fostul procuror Mircea Negulescu va fi eliberat din arest

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis joi ca fostul procuror Mircea Negulescu să fie eliberat din arest preventiv.

Nelu Tătaru: Suntem în apropierea unei perioade în care va trebui să prelungim starea de alertă

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat joi că România se află într-o perioadă în care va trebui să prelungească starea de alertă.

Acordarea unui stimulent de 1.000 € pentru donatorii de plasmă vindecaţi de COVID-19, adoptată de CGMB

Proiectul "Donează plasmă, salvează viaţă", care prevede acordarea unui sprijin financiar, în valoare de 4.800 de lei/beneficiar, sub forma unui pachet de vouchere, a fost adoptat joi de Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Recomandări
ANAF pregătește o nouă procedură pentru veniturile nedeclarate. Contribuabilii vor fi notificați și pot fi chemați la audieri

ANAF pregătește o nouă procedură pentru persoanele care au obținut venituri anul trecut, dar nu și-au declarat contribuțiile la pensie și sănătate. 

”Izvoare de sănătate”. La Slănic Moldova, locurile la tratament se rezervă cu un an înainte, dar studiile clinice lipsesc

Începem campania: „Izvoare de sănătate”, despre una dintre puținele bogății pe care România nu le-a pierdut de tot: apele ei sărate, minerale și termale. 

Câte femei conduc, de fapt, marile companii din România. Cristina Chiriac: Numărul e neschimbat, deși legea s-a modificat

Legea care trebuia să crească reprezentarea femeilor în conducerea companiilor listate nu a făcut mari schimbări. Într-un interviu, Cristina Chiriac, președinta CONAF, explică de ce numărul femeilor din consiliile analizate a rămas exact același: 82.