Fostul şef al Transelectrica, arestat. Ar fi depus la dosar o diplomă de licenţă scrisă de mână

×
Publicitate

Fostul președinte al Transelectrica, Marius Carașol, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile.

Aceștia îl cercetează pe Carașol pentru înșelăciune și fals, după ce a ieșit la iveală că și-a falsificat diploma de inginer.

Procurorii i-au pus și sechestru asigurator pe bunuri după ce Compania Națională de stat s-a constituit parte civilă în dosar și îi cere fostului director 460.000 de lei, adică salariile încasate.

Ziua lui Marius Carașol a început cu 3 percheziții domiciliare, în București și Clinceni, executate de polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Economice.

Fostul director al Transelectrica a fost apoi ridicat și condus la Parchetul General, unde procurorii i-au spus că e cercetat pentru fals și înșelăciune, apoi a fost reținut și dus în fața judecătorilor sectorului 1.

Maruis Carașol are 45 de ani, s-a născut într-o comună din Teleorman și până în anul 2006, a fost electrician cu studii medii.

În mai, anul trecut, a devenit directorul sucursalei Transelectrica din București, în urma unui concurs. Candidații erau obligați să depună la acel moment și diploma de inginer în domeniu, altfel nu se puteau înscrie.

Marius Carașol a depus la dosar o diplomă de licență scrisă de mână, pentru cursuri la seral obținută chipurile în 2006 cu notă de absolvire 9,40.

În acest timp a încasat un salariu de director, iar în decembrie anul trecut, a fost numit la vremea aceea de ministrul Nicoale Bădălău chiar președintele Transelectrica. Indemnizația prevăzută în contract 31.000 de lei.

Problema e că diploma nu a fost emisă niciodată de Universitatea Politehnica, reprezentanții acesteia confirmând că Marius Carașol nu și-a încheiat niciodată studiile și că actul depus de fostul președinte la dosarul său de angajare e cel mai probabil un mare fals.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Shakira l-a uitat pe Pique și se iubește cu un fost star de la Real Madrid! | FOTO
Citește și...
62093331
Cât de periculoasă e substanţa folosită la deratizare în blocul din Timişoara. Mortalitate de 90%

Substanța care a ucis doi copii nevinovați și o tânără mamă este una dintre cele mai toxice.

62093291
Tânără, la un pas să fie violată în scara blocului de un bărbat eliberat cu recursul compensatoriu

Un tânăr de 26 de ani din București a fost reținut marți dimineață, sub acuzația de tentativă de viol.

62093287
Cinci membri ai unei familii din Piatra Neamț au ajuns la spital. Ce mâncaseră înainte

Cinci membri ai unei familii din Piatra Neamț, cu vârste între 21 și 78 de ani, au fost preluați cu mai multe ambulanțe și transportați de urgență la spital, în noaptea de luni spre marți.

Recomandări
Luca niculescu protv
Partidele care au anunțat că vor vota guvernul Luca Niculescu. Cine intră la guvernare și cine rămâne în opoziție

PSD revine la guvernare, dar fără PNL și UDMR, la cinci luni după ce a rupt coaliția și a dat jos Guvernul Bolojan. Social-democrații au votat unanim la Vila Lac susținerea Guvernului Niculescu, săptămâna viitoare în Parlament.

Adr nord est1
Cum a reușit cea mai săracă zonă a României să primească la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare

Cea mai săracă zonă a României a primit la Bruxelles un premiu pentru antreprenoriat și inovare. Nord-Estul țării, cunoscut ani la rând pentru lipsuri și depopulare, este desemnat "Regiune Europeană Antreprenorială 2027".

Savu femicid 2
Femicidul și eșecul protecției. Cum a fost ucisă Alexandra, deși agresorul avea brățară electronică. Poliția primise sute de alerte

Violența bazată pe gen nu este doar o problemă intimă, ci o realitate socială care ne privește pe toți. Fără educație, responsabilitate instituțională și reacție rapidă crimele vor continua.